# S.T.Î.L.P.U.

Pentru început “La mulţi ani” tuturor celor ce vizitaţi acest blog…

Nu puteam sta deoparte de scris după ultima noapte de anul trecut ce mi-am ales să o petrec la Expo, împreună cu câţiva prieteni, situaţia de la acest sfârşit de an mă punea în imposibilitatea de a găsi alternative aşa că am optat pentru hala de la marginea oraşului…
Am ajuns pe la 9, deja destulă lume se “instalase” la mese, muzica “brăzda” uşor difuzoarele iar buna dispoziţie părea că s-a instalat pe buzele oamenilor…
Ne-am găsit şi noi masa şi, trăgându-mi sufletul puţin mi-am zis să dau o tură să-mi iau ceva de mâncare (se anunţase bufet suedez)… dar surpriză, platourile m-au întâmpinat fără fărâmă de hrană. Zic, “ce naiba, doar nu s-a terminat mâncarea?”. Dar pe la 10 fără ceva apare o tanti cu nişte platouri de salam şi ceva salate. Oamenii au tăbărât pe mesele cu hrană şi în câteva secunde nu mai era nimic… A mai trecut o jumătate de oră ca să revină doamna cu o altă tură de salam şi de salate. Din nou, insuficiente. Nu am mai urmărit desfăşurarea acţiunii la mâncare pentru că am izbăvit prin mulţime şi mi-am luat ceva de gustare. Salamul a fost foarte prost (ambele tipuri), cred că cel mai ieftin de pe piaţă dar la foamea noastră, n-am mai ţinut cont… Am mai mâncat ceva roşii umplute cu salată de vinete (alea au fost OK) şi… cam atât! De ce? Pentru că nu am mai prins nimic şi de salamul ăla oribil mă săturasem!
După 12 au apărut sarmalele dar nu au ajuns la toată lumea, eu fiind la dans, am rămas fără! Lumea era nemulţumită în jurul meu şi pe bună dreptate…!
Muzica a fost la extreme, când bună când foarte neinspirată dar… treacă de la mine că îs destul de tolerant la capitolul ăsta…
A venit pe la vreo 1.30 şi invitatul minune Lucian Zadic care era “torpilat” bine, venise de la alte recitaluri şi, săracul abia mai putea vorbi, că de cântat… Oricum, m-am pus la masă când a venit “vedeta”. Am preferat să benoclez din depărtare spectacolul-fiasco pe care-l dădea interpretul…
Băutură alcoolică a fost din belşug, cel puţin am văzut paharele pline la “bar” cu diverse licori, berea era-n navetă şi la ore târzii, deci un “OK” la capitulul ăsta.
Pe la 1 nu se mai găsea Pepsi şi dacă vroiai să te răcoreşti cu ceva nealcoolic te dădeai pe apă minerală, atât mai era…
Am părăsit hala pe la 2.45…
În concluzie… a fost primul şi ULTIMUL Revelion pe care l-am făcut la Expo, o organizare destul de mediocră care îmi confirmă încă o dată faptul că … trăim în România!

Un alt an ne spune astăzi “Adio” şi se pierde în negură lăsând în urmă doar amintirile după care predă timid ştacheta unui 2009 plin de speranţe pentru o viaţă mai bună, pentru sănătate din belşug şi planuri realizabile!
Sper ca 2009 să vă găsească şi pe voi cu masa plină de bunătăţi cu bucurii în suflet şi cu zâmbetul pe buze şi vreau ca la cumpăna dintre ani să vă transmit din partea # S.T.Î.L.P.U. un “La mulţi ani” şi tot ce vă doriţi!

Aveam de făcut o cursă Oradea-Valea lui Mihai. Personalul de Baia Mare m-aştepta cuminte… chiar dacă am ajuns în ultimul moment.
Din afară garnitura îmi transmitea ce aveam să întâlnesc şi în vagon, de la primul pas pe care-l fac mi se deschide un univers mai mult decât sumbru. “Pare aglomerat” îmi zic, după ce străbat cu privirea vreo trei compartimente. Într-unul, o ţigancă-şi hrănea direct de la sursă boracul proaspăt născut fără să-i pese de privitori sau de oamenii dinăuntru. În alt compartiment un bărbat (de aceeaşi etnie) sorbea liniştit o bere la doză fără nicio reţinere…
Până la urmă găsesc un loc lângă câţiva bătrâni. Nici nu mă aşez bine că un vânticel îmi şi gâdilă ceafa. Mă-ntorc şi caut locul de unde izvora mica surpriză… dar nu o descopăr.
Era un compartiment “clasic”, unul care te îndeamnă la alternative când vine vorba de călătorii, fie ele cât de scurte!
Soarele zâmbea ştirb reflectându-se în sticla de la geam rezultând pete negre, simbol al murdăriei, ce păreau că au fost făcute în vremea când puteai umbla în tricou p-afară.
Banchetele erau distruse dar cârpite într-un mod grotesc şi fără nicio urmă de arhitectură sau estetic iar coşul de gunoi se prezenta… ca un gunoi, având “pardoseala” distrusă. Ca să nu mai vorbesc de maneta termostatică… flendura-ntr-un cui de tip “L”, dar ce rol mai avea din moment ce înăuntru era o temperatură constantă ce “bătea” spre 0 grade?
Când scriam mai cu foc aud în apropiere o ceartă, era trupa de ţigani, se “blagosloveau” zgomotos în limba maghiară. Apare un tip îmbrăcat destul de elegant (cred că făcea parte din personalul CFR) şi intră în compartimentul cu pricina. “Ce-i aici măi, ce nu vă-nţelegeţi?” şi “Care a fumat aici?” au fost frazele ce le-am auzit de la el după care liniştea a pus subit stăpânire pe încăpere…
Trenul se-ndepărtează de Oradea şi ajunge în Diosig, zgomotoşii de alături coboară lăsând loc la alţii care-şi iau în primire banchetele la fel de gălăgios şi pe ritm de manele de la un telefon mobil…
Soarele ne face cu mâna şi se retrage timid între nori, frigul era din ce în ce mai pătrunzător dar suportabil, se putea chiar mai rău…!
Ajung în sfârşit la destinaţie, Doamne, bine că am scăpat de trenul ăsta respingător. Cobor. Damn, afară parcă era mai cald ca în compartiment…

Deşi e perioada în care se ascultă colinde în orice ungher al oraşului, la fiecare magazin, în birt ori supermarket sau pe chiar pe stradă, eu de ceva vreme mi-am pus pe “repeat” un song de prin 1995 a lui U2 şi Pavarotti intitulat Miss Sarajevo, o piesă cu puternice urme emoţionale ce-ţi “cheamă” la raport latura  spirituală şi umană …

Săptămânile trecute au apărut prin oraş Moş Crăciuni ce cântă la instrumente diferite piese specifice sărbătorii. Nu-mi plac sub nicio formă, chiar mă irită (ei şi clownii), îi prefer pe sud-americanii ăia ce dau o culoare exotică oraşului în timpul verii aducându-ne în atmosferă un chill-out de la casa lor …

Mi-am luat ieri Jurnalul Naţional. A fost CD cu Paula Selling interpretând colinde într-o ediţie specială de sărbători! Chiar dacă nu sunt mare fan al colindelor, vocea Paulei chiar m-a impresionat.

Astăzi am aflat că Dacia e sponsorul oficial al echipei italiene de fotbal Udinese. Interesant şi inedit în acelaşi timp dat fiind faptul că situaţia actuală de la societatea piteşteană nu e chiar roz… De urmărit!

Cam atât, am fost scurt azi dar vreau să vă  transmit un “Crăciun fericit” tuturor şi sărbători cât mai luminate!

Iată primele 10 poziţii în topul muzical al anului 2008, varianta # S.T.Î.L.P.U!

1. Coldplay - Lost
Live-ul din acest clip m-a făcut să mă îndrăgostesc de nişte sound-uri absolut hipnotizante, but anyway, Coldplay rămâne Coldplay!
2. Glasvegas - Daddy’s gone
O trupă nouă la orizont dar care ne-a adus hituri cu multă sare şi piper…
3. Cyndi Lauper - Into the night life
Baba muzicii dance a pus-o de-un hit care a făcut ravagii prin orice club/discotecă…
4. Armin van Buuren feat Sharon den Adel - In and out of love
Adevărul e că nu prea ascult Armin, dar am descris piesa asta la secţiunea “Trance News” de pe blog încă de pe vremea când nu se dădea pe la radiouri…
5. Glasvegas - Geraldine
Primul hit al băieţilor de la Glasvegas care a fost No. 1 şi în topul 10 # S.T.Î.L.P.U., chiar primul No. 1 din acest top!
6. Yuan - Qiu
Pe Yuan l-am descoperit pe Myspace dar are un trance tipul de poţi să şi zbori ascultând partiturile lui!
7. Ian Carey - Redlight
“Redlight” a şi prins o săptămână locul 1 în Top 10, vocalul face toţi banii!
8. Dr Alban Vs. Haddaway - I love the 90`s
Chiar aş vrea anii 90 înapoi, mi-e tare dor de ei. O piesă de excepţie ce ne aduce în timp pe vremea Eurodance-ului!
9. Kylie Minogue - The one
Kylie rămâne Kylie, scoţând hit după hit la orice piesă lansată.
10. Usher feat. Young Jeezy - Love in this club
Deşi nu sunt fan al muzicii “negre”, “Love in this club” chiar m-a făcut să zic “tare!” şi să o declar printre cele mai bune ale anului ce tocmai se încheie!

Ieri seară s-au încheiat şi ultimele partide din cadrul grupelor cupei UEFA. A fost o etapă interesantă ce a scos la suprafaţă şi câteva surprize reprezentând numele ce au rămas pe din afară, exemplul de pus la avizier e FC Sevilla, formaţie ce a câştigat două finale consecutive, în 2006 şi 2007!
Dar hai să vedem ce s-au întâmplat în cele 8 grupe…

În grupa A, Mancester City, Twente şi Paris Saint-Germain şi-au asigurat biletele pentru următoarea fază în detrimentul lui Racing Santander şi Schalke 04, trupa germană fiind şi surpriza neplăcută a grupei. Formaţia franceză şi-a asigurat prezenţa în 16-imi după o victorie cu 4-0 în ultima partidă în faţa deja-calificatei Twente.
Surpriză în grupa B unde Metalist Harkov a câştigat la pas grupa cu 10 puncte şi fără gol primit în faţa lui Galatasaray şi Olympiakos Pireu (calificate), celelalte două echipe eliminate, Hertha şi Benfica au fost doar sparring-partner pentru formaţiile amintite mai sus, reuşind doar… 3 remize!
O nouă surpriză neplăcută a venit din grupa C unde FC Sevilla a pierdut calificarea în ultima partidă în faţa Sampdoriei, cele două au făcut rocadă în clasamentul final. Grupa a fost câştigată de Standard Liege, trupa lui Boloni având un parcurs foarte bun, pierzând doar ultima partidă, fără importanţă însă pentru formaţia belgiană. Pe locul 2 a fost Stuttgart, formaţie ce a avut o zestre de 7 puncte ca şi Sampdoria, cu 1 în plus faţă de Sevilla. Dacă nemţii nu câştigau partida cu Standard ar fi rămas acasă. A fost o grupă echilibrată în care doar Partizan nu au emis pretenţii, sârbii nu au strâns niciun punct.
În grupa D au făcut pasul pentru următoarea fază Udinese, Tottenham şi Nijmegen în faţa lui Spartak şi Dinamo Zagreb, nici cea de-a doua reprezentantă a Serbiei nu a făcut prea mulţi pureci. Olandezii au obţinut o victorie facilă aseară în faţa italienilor care au fost milostivi şi le-au făcut cadou cele 3 puncte, că doar vine Crăciunul, nu-i aşa?
Cele 3 calificate din grupa E se ştiau încă din etapa trecută, Wolfsburg, Milan şi Braga erau deja în vacanţă în timp ce Portsmouth şi Heerenveen se luptau în ultimul meci pentru locul 4 în grupă, câştig de cauză l-au avut englezii care s-au impus cu 3-0 şi i-au lăsat pe batavi fără niciun punct pe ultima poziţie!
Fără istoric şi în grupa F în această etapă deoarece se ştiau deja cele trei “promovate” în faza următoare,  Hamburger SV, Ajax şi Aston Villa le-a făcut cu mâna din tren lui Zilina şi Slaviei Praga.
Singura necunoscută în grupa G era “Care e a treia echipă calificată?” Răspunsul l-am fi aflat după partida din Belgia dintre FC Brugge şi FC Copenhaga. La capătul unui joc echiliibrat, danezii au reuşit să dea lovitura şi să învingă cu 1-0, prinzând ultimul tichet alături de St. Etienne şi Valencia.
În grupa H, întâlnim extremele acestei faze, pe TSKA cu punctaj maxim şi pe Feyenoord, “panarama” grupei şi chiar a competiţiei, formaţia ce în `74 şi 2002 ridica trofeul deasupra capului e doar o umbră, actualmente traversează o perioadă extrem de nefastă, în campionat se află pe poziţia a XII-a! Linia de clasament a lor a fost 4 0 0 4 1-10 0… Alături de ruşi s-au mai calificat Deportivo şi Lech Poznan iar cealaltă eliminată alături de Feyenoord a fost Nancy, francezii pierzând calificarea în această etapă după ce au fost învinşi în Spania de La Coruna cu 1-0 în timp ce Lech a câştigat la Rotterdam cu acelaşi scor.

Ca şi o chestie interesantă, au părăsit competiţia 6 formaţii ce au disputat cel puţin o finală a Cupei UEFA şi anume: FC Sevilla, câştigătoare în 2006 şi 2007, Feyenoord Roterdam, învingătoare în 1974 şi 2002, Dinamo Zagreb a câştigat în 1967 şi a fost învinsă în 1963 de Valencia, Schalke 04 a triumfat în 1997, FC Bruges a pierdut în 1976 în faţa lui Liverpool şi Benfica Lisabona, finalistă în anul 1983 când a pierdut în faţa lui Anderlecht.

Alături de cele 24 de formaţii prezentate mai sus se alătură cele 8 eliminate din Liga Campionilor şi anume: Bordeaux, Werder Bremen, Sahtior Donetk, Olympique Marseille, Aalborg, Fiorentina, Dynamo Kiev şi Zenit St. Petersburg, câştigătoarea ediţiei trecute. Tragerea la sorţi va avea loc astăzi.

- Urăsc misiunile din fosta Uniune Sovietică, de fiecare dată când vin aici e frig, tot timpul e o atmosferă de parcă stă să se sfârşească lumea.
- Te-nţeleg Marc`o. nici mie nu-mi place timpul ăsta dar e o misiune dată naibii la capătul căreia putem să-l capturăm pe Mambo!
- Mda…
- Te văd puţin dezorientat!
- Nu e nimic…
- Hai spune… nu ţine în tine, te ştiu de prea multă vreme…!
- Ne trebuie un plan “beton”, G, e foarte periculos ce încercăm noi să facem. Hai să intrăm aici la cafeneaua asta, discutăm puţin la un cappuccino, brusc mi-a pierit cheful de cluburi!
- OK, hai, văd că au până la 1 deschis.
Am intrat într-o cafenea de pe o stradă îngustă din centrul oraşului, era destul de linişte înăuntru dar măcar era cald. O muzică de la radio se auzea într-o boxă desprinsă de la o combină muzicală şi aşezată pe un suport de lemn. Niciunul dintre noi nu ştia limba rusă dar chelneriţa o “rupea” puţin pe engleză aşa că am reuşit să comunicăm.
- Din cauza unei rusoaice am intrat în lumea anti-teroristă… zise Marc`o
- Ce?
- Am cunoscut tipă, era la o scoală de sub-ofiţeri din Berlin, eu aveam de făcut o lucrare la ei pe partea electrică. Drăguţă tipa, genul de fată după care să-ţi întorci capul… A intrat în vorbă cu mine. Bine, m-a văzut ea că tot o privesc, eram şi eu tânăr, aveam vreo 31 de ani, ea avea 21…
Ne-am şi dat întâlniri… mi-a plăcut tare mult de ea, am avut o relaţie de vreo 2 ani, m-am înscris şi eu la şcoala ei, aşa am avut primul impact cu lumea anti-teroristă, se-ntâmpla prin 1995… Din păcate ne-am despărţit după 2 ani, mi-a părut tare rău! Aşa a fost să fie, nu vreau să intru în amănunte dar vroiam să subliniez că datorită ei mi-am descoperit adevărata vocaţie.
- Îmi pare rău…
- Nu-ţi fă griji! Aşa a fost să fie! Hai să trecem la ale noastre…
- Uite, ăsta este planul meu pentru următoarea perioadă, îi zic, arătându-i un dosar!
- Deja văd că te-ai gândit la ceva îmi spuse râzând Marc`o.
- Am încercat să pun pe hârtie câteva idei, sunt sigur că ai şi tu câteva…
- Cu Maxim te-ai vorbit, el e asul în asemenea situaţii?
- E în Dealul Mokrei, nu prea am discutat, mi-a dat câteva sfaturi doar…
- Ştiam că e în misiune. O să mă uit. Vreau să stabilim pe mâine programul, în atare condiţii orice secundă contează!
- Asta vreau şi eu, deja am şi făcut echipele, vezi la sfârşitul dosarului…
- Ok, o să mă uit…
A studiat foarte atent cele câteva coli, a scos un pix şi şi-a notat câteva “liniuţe”. I-am dat pace, am băut liniştit cappuccino şi am ieşit până afară de mi-am sunat nevasta, ea a rămas “şefă” la WWT. Am revenit în cafenea, el terminase de parcurs dosarul.
- Pe câine nu l-aş lua cu noi, trebuie să-l trimitem singur în recunoaştere, se descurcă el, nu e la prima misiune de acest gen.
- Aşa crezi?
- Ştiu că nu-i place singur dar nu mai fii aşa de milos cu el, îl prea răsfeţi şi atunci n-o să mai vrea să meargă singur nicăieri!
- Trebuie să am grijă de el, l-am mai pierdut o dată.
- Eu zic că cel mai bine ar fi să îl lăsăm singur de data asta, am mai câştiga timp cu recunoaşterea asta. Avem doar 7 zile de patrule prin capitală, în 7 zile trebuie să cercetăm fiecare ungher din acest oraş şi e foarte puţin, sunt peste 800 de kilometri pătraţi. Nici nu ştim ce căutăm de fapt şi unde să căutăm. Suntem aici în mijlocul necunoscutului, ecuaţia aceasta are o rezolvare destul de dificilă…
- Amiralul poate să o rezolve, i-am zis în glumă…
- Da, el le ştie pe toate, mi-a zâmbit Marc`o.
- Ai dreptate, nu ştim încă ce căutăm dar e o pistă şi trebuie să o explorăm, am încredere în Mariana, e cea mai bună pe partea de Est, trebuie să recunosc!
- N-am zis că nu e, dar trebuie să fii conştient că putem sta pe aici câteva luni şi să ne alegem cu praful de pe tobă sau să îl prindem pe Mambo după 3 zile…
- Aşa e. De aceea am adus spuma WWT-ului la această misiune! WWT trebuie să renască. După misiunea din Viet Nam, în care avem doar date  însă niciun personaj prins am picat mult la Bursă. Asta e viaţa nostră, să-i prindem pe cei răi. Câteodată reuşim, dar uneori dăm greş! E ca la ruletă, sunt conştient. De când am preluat WWT am tot scăzut la Bursă, aveam nevoie de o astfel de misiune, înţelegi? Dacă şi de data asta ratăm s-ar putea să ne ducem naibii cu tot cu Organizaţie!

Va urma

- Alo! Oală, hai pe la mine, mi-o picat netul!
- Bă Keops, numa` ce ţi-am pus anti virus, ce naiba ai făcut iară?
- I-am scos la Cody filme cu Pamela Anderson de pe site-uri bulgare, cred că erau virusate, hai şi scoate-mă din belea că numai tu ştii.
- Tu mai tre să dai 100.000, de data trecută, doar nu-mi stric combustibilul la scuter pentru calculatorul tău.
- Hai că îţi dau 2 litri de motorină. Bani nu mai am că i-am dat lu Doru, o zis văru-su că îi trimite ceva drujbe stricate. Noi o să le reparăm şi o să le vindem. De aia zic, amu n-am…
- Nu-mi trebuie motorină de-a ta. Mi-ai mai dat o dată şi era cu apă, mi-a luat o zi întreagă să curăţ motorul la scuter, nimic nu a mai mers.
- Am luat-o şi io de la Sandu, de la balastieră, n-am ştiut nici io că îi aşa. No spune-mi vii sau nu, că nu mai am credit?
- Vin pe la 5, pregăteşte o cafă. Imediat merg până la Beliu, tre să instalez un fax la o firmă şi să repar o imprimantă la unu, la Buteni! După aia merg până la Dezna, trebuie să îi pun la unu soft în limba română la telefon. Sper să ajung pe la 5. Mai vorbim noi, suna-mă pe la trei jumate, o să îţi zic atunci dacă vin sau dacă voi întârzia.
Era “mort” Keops fără internet. Şi-a închis calculatorul şi a plecat în oraş să-şi mai “umple” timpul. Spre seară trebuia să se întâlnească cu Roji şi vroia să-i cumpere ceva dulciuri de la Elvira pentru că-i plăceau foarte mult.
Când a trecut prin faţa birtului auzi pe Simion că-l strigă…
- Keops, hai la tati puţin, hai să-ţi zic…
- Care-i baiu` Simioane?, zise acesta ştiind că o să ceară iar bani de băutură de la el.
- Hai să-ţi spun dară…
- Mă grăbesc acuma, tre să rezolv ceva.
- Hai mă, dacă meri în oraş să-mi plăteşti şi mie telefonul la Poştă…
- Offf, dar tu nu poţi merge, tot eu ţi l-am plătit în ultimele luni!
- Nu am timp!
- Pe dracu nu ai. De când eşti la birt?
- De 3 zile îs. Kovacs n-o mai rezistat, o plecat ieri acasă!
- Eşti dus! Nu-ţi plătesc niciun telefon. Dă-i la Dora să ţi-l plătească, io nu mai plătesc!
- No bine ******-n gură, mai vezi tu brazi gratis de Crăciun de la mine. Şi anul trecut ţi-am dat şi ţie ţi-e greu să-mi plăteşti?
- No, adă banii.
- Pune de la tine, nu am la mine amu, ţi-i dau io, stai calm!
- Stau! Io n-am bani. După atâtea sărbători, bani din ****.
- Hai mă, nu fi bulangiu, îţi dau banii după-masă!
- N-am mă, tu eşti lud!
- Dă măcar de-un monopol că nu mai am nimic mărunţi
Keops s-a scotocit prin buzunare şi i-a dat 20.000 de lei, numai să se scape de el şi a plecat lăsându-l singur…
Deja la Elvira la magazin avea Keops aproape un milion în “cont”, femeia tot l-a ameninţat că nu-i mai dă băutură fără bani dar cumpăra Kovacs când nu-i dădea lui Simion, avea vreo 500 de mii şi el în “cont”!
Keops se-ndepărtă de birt înjurându-l în gând pe Simion în fel şi chip… Tot se mira cum poate să stea o femeie aşa frumoasă şi senzuală ca şi Dora cu un asemenea specimen?

Pe 04.03.2007 am încercat să scriu o chestie SF. A doua din biografia mea. Prima a fost pe la sfârşitul anilor 90. Nici atunci şi nici acum nu am reuşit să le termin.
Atunci a finalizat-o prietenul Claudiu T. aka @lien într-un mod destul de interesant şi care l-ar face invidios şi pe Ray Bradbury. Nu ştiu dacă a publicat-o la el pe blog, nu-mi mai aduc aminte dar a ieşit bine acel titlu…
Căutând ceva prin arhiva mea virtuală am dat “Călătoria”, are un iz de SF, dar prea puţin, e neterminată şi cred că aşa va rămâne, dacă nu se găseşte careva să-i dea de capăt şi la asta…

Deodată m-am simţit prins ca într-un vârtej, în sfârşit reuşisem, mica mea minune funcţiona. Dumnezeule îţi mulţumesc pentru acest dar. Am lucrat la maşinărie 6 ani… Ce putea fi mai frumos decât să te întorci în timp în anii liceului. De la vârtej şi de la lumina slabă roşiatică am leşinat. Nu ştiu cât am stat inconştient. Ca prin vis aud o voce: “Trezirea, e ora 6″. Nu dau importanţă, îmi plăcea acea stare. “Trezirea, n-auzi? Of, iară avem scandal de dimineaţă”. Era vocea mamei mele… Deschid leneş un ochi şi privesc la ceasul de pe mână. Îl deschid brusc şi pe al doilea. Era ceasul meu din liceu, un ceas electronic cu 16 melodii. Sar din pat ca ars. Reuşisem. Iau un ziar în mână de pe masă. Mă uit la dată. E 27 ianuarie 1996.
- Trezirea că arunc apă pe tine…
- Cobor imediat mamă…
- OK, am pregătit micul dejun!
- Ai făcut cafea? Vreau una tare….
Oops, cafea, eu, la 17 ani? Hm… am comis-o… “Glumeam” strig eu încercând să repar ultima frază rostită…
- Haide odată că iar o să întârzii
- Acum mă îmbrac…
Mă duc până la baie şi îmi arunc ochii în oglină. Eram eu, în 1996, dar nu eram copil, eram maturul anului 2007. Ce mă fac? La faza asta nu m-am gândit… Grav era că aveam barba. Trebuia să mă bărbieresc. Nu puteam apărea aşa. Căutam un aparat pe undeva, de-al tatălui meu. Găsesc unul de unică folosinţă şi mă rad rapid, fară spumă. M-am iritat în două locuri, dar găseam eu cuvinte să-i rostesc mamei mele dacă mă-ntreabă ceva…
Eram puţin derutat şi puţin emoţionat. Am ieşit din baie şi m-am îndreptat spre bucătărie să-mi iau pachetul pentru şcoală. Aveam o şapcă pe cap cu cozorocul atârnat peste faţă
- Bună mamă!
- `neaţa. Vai da` ce-i cu tine de araţi aşa distrus?
- Am învăţat toată noaptea, ştii doar că azi am test la algebră, i-am răspuns eu pe o voce modificată
- Eşti răguşit, sau ce vorbeşti aşa.
- Sunt, de ieri, de la fotbal.
- Ai fost ieri la fotbal? Nu mi-ai spus nimic.
- Eh… dă-mi pachetul că plec, sunt foarte obosit şi nu am chef de discuţii…
- Eşti ciudat în dimineaţa asta…
„Dacă ai ştii tu”, îmi zic în gând…
Îmi iau rucsacul în spinare şi pornesc înspre spre staţia de autobuz. Deodată aud în spate o voce, imi striga numele.
- Aşteaptă-mă, unde te grăbeşti aşa…
- Haide, te aştept - era prietenul meu Johnny, cel ce avea să plece din ţară în 2002…
- Ce faci drace?
- Iacă, la şcoală-n, azi am test. Toată noaptea am învăţat. Tu, cum de vii cu ăsta?
- M-ascultă şi pe mine, am doi de 3 la fizică, tre să-mi scot media că altfel o iau pe coajă acasă…
- Te-nţeleg. Dar dacă ai fi lăsat-o mai moale cu pescuitul şi ai fi învăţat cât de cât în timpul anului nu ajungeai aici…
- Hai mă, tu-mi dai lecţii, aminteşte-ţi de mediile de la biologie dintr-a X-a
- La mine a fost altceva, o şti şi tu. Profa aia…
- Eh, şcoala vorbea că i s-a pus pata lu` baba pe tine! De ce nu ţi-ai pus mintea cu ea….? Aşa nu mai aveai treabă!
- Eşti nebun, să-mi spurc corpul cu stafida aia! Mai bine corigent! O rezolv io cumva, poate o prind pe babă în toane bune!

…sau Strada Meţeanu din Arad. Aici parcă timpul a stat în loc; după ce treci graniţa amintitei străzi ai impresia că te-ai teleportat până prin 1987 când, dacă-ţi mişcai fizicul pe bătrânul trotuar era imposibil să nu fi fost abordat de ţigănci care te-mbiau cu “anti-baby, postinolu” sau cu cafea Alvorada…
Acum, în 2008, nu s-au schimbat prea multe, kitch-ul e în floare; tot la fiecare al doilea magazin găseşti câte un second hand cu haine de toate culorile, pe toate gusturile sau mărimile ori magazinele chinezeşti ce s-au dezvoltat extrem de mult în ultima perioadă şi în care eşti poftit să alegi produse de o calitate îndoielnică.
Toate acestea au luat locurile vechilor consignaţii (cred că una a mai rezistat de-a lungul timpului) şi dau oraşului o atmosferă respingătoare, mizeră, sărăcăcioasă, parcă e desprinsă dintr-o peliculă clasică de artă franceză în care e prezentat un oraş oarecare lovit de război!
De când mă ştiu am avut o stare de repulsie faţă de această zonă a oraşului şi nu ştiu de ce. Poate m-a înfricat cineva când am fost mic că mă bagă în sac şi mă dă ţigăncilor de aici…