Mai există şi astfel de gesturi

Well, fair-play-ul în fotbal, deşi e pe cale de dispariţie, ne mai încântă privirile cu câte o ispravă… o astfel de faptă s-a întâmplat în weekend-ul trecut la partida din Bundesliga dintre Nurnberg şi Werder, când, jucătorul oaspeţilor Hunt a plonjat în careu după un duel cu unul dintre apărătorii adverşi. După aşa-zisul contact, arbitrul întâlnirii a arătat punctul cu var… Ce a urmat? Vedeţi în clip! ;)

Ieri şi azi

Eşti neînsemnat, în ochii lor,
Eşti puţin, în ochii tăi,
Eşti nimic, în ochii celorlalţi.
Respiri acelaşi aer,
Priveşti aceleaşi stele,
Te mândreşti cu acelaşi zâmbet…
Însă timpul e martor
Că odată erai altcineva!

BPM & Ambient Top 20 – Best of 2013

A venit şi ultimul clasament al celor mai bune piese de anul trecut, la categoria electro! Doar pentru cunoscători…

1. Paul Kalkbrenner – Der Buhold

2. Solarstone – Please (Pure Mix)

3. RAM & Susana – RAMelia (Tribute To Amelia) (Original Mix)

4. Sunbird – I Believe (Original Mix)

5. Avicii vs Nicky Romero – I Could Be The One

6. WestBam feat. Inga Humpe – Götterstrasse No 1

7. Alex O’Rion – The Friendly Giant (Original Mix)

8. Orbion – Glance (Original Mix)

9. Aneym & Suncatcher – Together Again (Club Mix)

10. Miss Djax & Patrick DSP – Techno Crusaders

11. Solarstone featuring Lemon – Lovers

12. westbam feat Katt Rockell – Rebel Heart

13. Suncatcher – Flicker (Original Mix)

14. Roger Shah pres. Sunlounger feat. Alexandra Badoi – I’ll Be Fine (Original Mix)

15. Gai Barone – Mr. Slade (Original Mix)

16. Dimitri Vegas & Like Mike vs Sander van Doorn – Project T (Original Mix)

17. Betsie Larkin & Solarstone – Breathe You In (Solarstone Pure Mix)

18. nExow – You Make My Dreams

19. InnerSync – Forgiveness (Original Mix)

20. French Skies – Calista (Blue Tente’s Uplifting Remix)

Top 20 – Best of 2013

Cu puţină întârziere, am reuşit să realizez şi topul muzical pe 2013, pe care-l public aici, conform tradiţiei! Anul acesta, în premieră, clasamentul numără 20 de locuri!

1. Empire Of The Sun – Alive

2. Kings Of Leon – Wait For Me

3. Paul Kalkbrenner – Der Buhold

4. Solarstone – Please (Pure Mix)

5. Jay-Z feat. Justin Timberlake – Holy Grail

6. RAM & Susana – RAMelia (Tribute To Amelia) (Original Mix)

7. Sunbird – I Believe (Original Mix)

8. Avicii vs Nicky Romero – I Could Be The One

9. Mariah Carey – Almost home

10. WestBam feat. Inga Humpe – Götterstrasse No 1

11. Rihanna feat Mikky Ekko – Stay

12. Carla’s dream – POHUI

13. Rihanna – What Now

14. Glasvegas – If

15. Alex O’Rion – The Friendly Giant (Original Mix)

16. Orbion – Glance (Original Mix)

17. Little Daylight – Overdose

18. P!nk feat Nate Ruess – Just Give Me A Reason

19. Aneym & Suncatcher – Together Again (Club Mix)

20. Miss Djax & Patrick DSP – Techno Crusaders

Când stai la coadă la poştă…

* De obicei sunt 3-4 ghişee funcţionabile, însă doar unul deschis, celelalte două-trei madame prezente freacă hârtii de ici, de colo;
* Mai sunt doi în faţa ta şi-ţi zici “Oh, mai sunt doi în faţa mea, imediat ajung”, atunci, unul dintre cei doi scoate dintr-o taşcă un teanc de scrisori pe care doamna de la ghişeu trebuie să lipească stickere d-alea cu cod… asta înseamnă alte 20 de minute petrecute în incinta acestei instituţii…
* Se întâmplă să se afle la aceeaşi coadă sau (în caz fericit) la coada paralelă o ţigancă minoră cu un borac în braţe ce plânge/urlă în hohote, iar mă-sa, minora, se răsteşte la el de parcă s-ar afla singură în sală…
* Că tot vorbeam de populaţia minoritară, există şanse mari să se afle printre cei ce doresc vreun serviciu la Poştă, o asemenea persoană, de preferabil analfabetă care te roagă să-i completezi nu-ştiu-ce formular şi-ţi ţâpă o bucată de hârtie în faţă pe care este trecută o adresa şi destinatarul, dar oricum nu se înţelege mare lucru, scrisul fiind ilizibil…
* În faţa ta se află o babă comunistă cu facturi la curent şi la telefon, ce încă nu a aflat că facturile se pot achita la oricare dintre băncile de “pe centru” şi-şi pierde timpul pe la coada la poştă, cum o făcea şi în tinereţe…!
* În faţa ta se află altă babă comunistă ce plăteşte facturile ei la curent şi telefon, precum şi a tuturor babelor comuniste de pe scara ei, dar care sunt mai leneşe din fire şi nu-şi mişcă fizicul până la Poştă! :)
* Se întîmplă ca unul dintre personajele de la coada la care eşti şi tu prezent să aibă ca hobby spartul cepelor la sub-braţ!
* Când te grăbeşti mai tare se aplică toate legile posibile a lui Murphy, astfel încât să te ţină cât mai mult în şirul nesfârşit de acolo!
* Există de obicei cineva care stă la rândul vecin şi se bagă brusc în faţa ta, încălcând orice regulă a decenţei!
* Se întâmplă să se agaţe hârtia în imprimantă iar cele trei madame se miră pe lângă cea de la ghişeu cum că “Vai, ţi s-a prins hârtia…?”
* Pe când îţi vine rândul la ghişeu, o să apară ăla cu sacul de Moş Crăciun pentru a lua Corespondenţa, aşa că 20 de minute n-o mai vezi nici pe doamna de la ghişeu, e undeva “în spate”, înarmată cu hârtii grămadă!
* În faţa ta se află una/unul ce nu şi-a completat corect formularul şi, cum legile lui Murphy se aplică în astfel de cazuri, eşti pus ca martor la discuţiile dintre cele două personaje reale!

Uite de ce iubesc muzica trance…

Unul dintre cele mai emoţionante momente pe care le-am văzut pe marele internet, şi care a făcut referire la ritmurile de factura trance pe care le ascult încă din fragedă pruncie, a fost când DJ-ul olandez RAM a dedicat piesa “RAMelia” soţiei sale, Amelia Boon, decedată în urmă cu două luni, pe 05.10.2013. Momentul pe care vi-l prezint a fost surprins la un show al DJ-ului în cadrul Grotesque Festival din Rotterdam…!
Piesa-tribut a fost lansată pe 09.12.2013, şi deja am achiziţionat-o, aflându-se încă de ieri în playlist-ul meu!
Fără a mai lungi vorba, vă las să ascultaţi această capodoperă…

O amintire ce mă urmăreşte!

Ori de câte ori îmi vine în minte traseul pe care-l făceam cu celebra “Săgeata Verde” prin Podgoria Aradului îmi trezesc vii imagini cu filmul ce se derula sub roţile bătrânului tren! Iubeam acel drum, deşi, nu-mi era dat să văd vreo construcţie megalitică, ori vreo cascadă măreaţă sau vreun parc de distracţii! Nimic din toate astea, doar nişte dealuri cu o coloratură de un verde-natur pe care erau amplasate viile celebrei zone viticole a Aradului. O hipnoză puternică mă cuprindea pe tot parcursul acestei călătorii de fiecare dată când repetam acest “ritual” de vacanţă! Până în ziua în care ruta respectivă a fost închisă, iar astăzi, în locul şinelor au crescut bălăriile, nemaiexistând nicio urmă că în urmă cu vreo 25 de ani, pe aici a trecut trenul…

thumbs.tele.net5Sursa foto

Acu’ aproximativ o lună, cei de la CTP Arad au avut o iniţiativă mai mult decât lăudabilă, serbând centenarul primei linii electrificate din ţară, despre care puteţi citi în materialul din link-ul acesta, un material în care galeria foto face cât 1000 de cuvinte, ca să folosesc o fază clişeu!

Un alt material (împreună cu o galerie foto) apărut în presa din Arad se găseşte aici

Iar cei ce au călătorit măcar o dată cu “Săgeata verde” şi vor (re)vedea aceste imagini, vor depăna minunate amintiri sub pecetea emoţiei ce, cu siguranţă-i va lovi! ;)

Nu am mai scris… dar exist! :)

Anul acesta bloggingul a fost pe planul “n”, în sensul că articolele postate aici pot fi numărate pe degetele de la cele două mânuţe! Noroc cu topul ăla de 20 de locuri de fiecare săptămână, că mai mişc ceva pe aici, că ar zice lumea că am crăpat, de nu am mai dat semne vitale în eter! Eh, am motive grămadă pentru care nu am mai pus rânduri pe aici şi credeţi-mă că sunt câteva articole începute şi abandonate prin sacul blogului, pe care, probabil că nu o să le termin niciodată, dar nu a fost să fie…, pur şi simplu, fără a-mi prezenta motivele aci!
Eh, a mai trecut un an, toată lumea e la ora bilanţurilor, numărând zilele, orele, minutele, secundele, pâna la finalul unui nou an, an treisprezecilea de când trebuia să se sfârşească lumea aceasta…!
Nu eram genul de personaj care să pună pe tapet bunele şi relele şi apoi să trag o linie dreaptă să-mi fac totalul pe anul ce dă în primire, eram/sunt doar acel personaj ce încă se alimentează din nostalgiile de fiecare septembrie+ de an şi an! Adică (de exemplu), acele momente ce fac ca Ineul de odinioară să îmi tragă cu ochiul ori de câte ori gândul mă poartă spre “ceva frumos”. N-am cum, adică, nu cred că ar putea exista ceva mai minunat decât ceea ce copilăria mi-a oferit în anii ce-au trecut, acele clipe “unicat”, acele imagini ce nu vor fi reproduse niciodată, decât în mintea celor ce au luat parte la desfăşurarea naturală a unor evenimente ce nu pot fi şterse cu buretele…!
Se zice că toţi avem propriile noastre maşini ale timpului, unele ne duc înapoi şi se numesc amintiri. Unele ne duc înainte şi se numesc visuri… Când am fost mici am visat fiecare la un viitor cât mai luminos, mai optimist şi plin de imaginaţie, iar acum, la ora bilanţurilor, când ne uităm la ceasul acela pe care doar noi îl vedem, ne-am dori să petrecem măcar 5 minute din acele vremuri simple, să retrăim câteva clipe … “Ce n-aş da”, e fraza perfectă, e fraza-clişeu, ce doar în filme se întâmplă dacă îţi doreşti cu adevărat! Din păcate, nu s-a inventat nicio maşină a timpului, iar SF-ul e încă la nivel de SF şi amintirile la nivel de amintiri! Deocamdată… Dar, când încă putem visa, înseamnă că nu e totul pierdut, înseamnă că am fost ACOLO, înseamnă că facem parte dintr-un vis! Şi asta e arhi-suficient, pentru că aceste senzaţii nu se pot cumpăra, se pot împrumuta, dar niciodată cumpăra…!

Nu promit, dar sper să scriu mai mult în viitorul an…! ;)

Dedicaţie

Pentru toţi aceia ce s-au confruntat cu nedreptăţile vieţii, a societăţii, a locului de muncă, a operatorului de cablu etc…

7 zile de 8 ori prin spital…

Din păcate, m-am îmbolnăvit și eu, nu-i ceva ieșit din comun. Am fost la medic am primit antibiotice pe 5 zile și am urmat tratamentul. Numai că, fără nici un rezultat. Dacă mă gândesc, ce bine ar fi fost să scap așa de ușor. Dar nu, m-am trezit cu o tură de 7 zile de injecții la spitalul de stat.
Cât am stat pe coridor așteptându-mi rândul, am citit Carta drepturilor pacientului, un afiș frumos în fața ușii asistentelor. Ce o aberație mi s-a părut… Suna astfel: Pacientul are dreptul la:

  1. Informare: Să fie informat despre existența și beneficiile serviciilor medicale prestate de spital.
  2. Acces: Să aibă acces la servicii indiferent de sex, religie, etnie, domiciliu.
  3. Opțiune: Să opteze liber în baza informațiilor primite asupra posibilităților terapeutice.
  4. Siguranță: Să se simtă îm siguranță pe perioada internării.
  5. Intimitate: Să i se ofere sfaturile și serviciile într-o ambianță plăcută și climat intim.
  6. Confidențialitate: Să i se garanteze păstrarea confidențialității.
  7. Demnitate: Să fie tratat politicos, cu respect și atenție.
  8. Confort: Să se simtă confortabil în timpul consultației.
  9. Continuitate: Să poată continua tratamentele și procedurile prescrise.
  10. Opinie: Să-și poată exprima opiniile despre serviciile primite.

Sincer, din toate cele  10 drepturi pe care le am, nu cred că măcar unul mi-a fost respectat, din păcate. Să le vedem :

  1. Dreptul la informare: eventual mă informează în niște termeni de care habar nu am despre boala pe care o am.Ce am observat eu, medicii tot se grăbesc. Chiar dacă doresc să-i informez că ceva nu-i în regulă nu prea pot, pentru că ei mereu se grăbesc. Mă trezesc că încerc să-i explic ce se întâmplă, dar medicul îi deja în ușă.
  2. Dreptul la acces: într-adevăr, pot să am acces la servicii, numai să am destulă răbdare.Personal am așteptat patru ore pe coridorul fără scaune și în frig să primesc ieșirea din spital și concediul medical. Le-am primit, într-adevăr, dar m-am ales și cu o răceală.
  3. Dreptul la opțiune: există o singură posibilitate terapeutică, ori o accepți ori nu. Puține informații mi-au  fost date ca să îmi pot forma o idee. Nici acuma nu știu care a fost cauza apariției bolii și care este cauza că nu trece nici după două săptămâni de tratament, deși mi s-a spus că nu-i grav.
  4. Dreptul la intimitate : asta îmi place cel mai mult. Intimitate, poate acest cuvânt are un nou înțeles și eu nu știu. Ce intimitate să ai când medicul consultă vreo trei pacienți deodată și mai intră încă vreo doi cu ceva rezultate sau rugăminți sau te miri ce. Eu cred că numai intimitate nu ai. Asistentele intră în cabinet ca la ei acasă, mai vine și un alt medic cu un alt pacient, da ce mai, este loc pentru toată lumea.
  5. Dreptul la confidențialitate: din moment ce sunt mai mulți în sala de consultație unde rămâne confidențialitatea, totuși?
  6. Dreptul la respectarea demnității: cred că nu la români se referă. Trebuia să treacă acolo cu excepția românilor. Poate o să ajung și eu să fiu tratată politcos și cu atenție. Eu sunt atentă ca să prind frânturi din cuvintele medicului, pentru că în momentul în care sunt mai multe persone în cabinet, fiecare vorbind despre altă boală, greu reușesc să înțeleg ceva. La instituțiile de stat acest drept nu se respectă.
  7. Dreptul la confort: da, spitalele noastre de stat sunt “foarte confortabile”, sala de așteptare îi o adevarată binecuvântare. Foarte confortabil a fost așteptarea de patru ore pe coridor, păcat că n-o pot uita…
  8. Dreptul la continuitate: cred că am greșit, acest drept mi-a fost respectat, pot să continui tratamentul și acasă fără să știu de ce nu mi-a trecut boala după două săptămâni de tratament cu diferiți antibiotici.
  9. Dreptul la opinie: dacă aș avea curaj să-mi exprim opiniile despre serviciile primite nu cred că aș mai fi bine văzută în instituția respectivă.
  10. Dreptul la siguranță: care siguranță, oare? Pe nimeni nu interesează ce-i cu mine sau care ar fi nevoile mele. Nici măcar nu mi-au eliberat concediul medical la timp, că doară am timp.

Desigur, mai am și alte drepturi, dar mi s-a părut destul să amintesc doar 10. Poate pentru că îs obișnuită că 10 îi nota maxima.
Oricum, o mare dezamăgire simt în legatură cu sistemul nostru de sănătate pentru care plătim, plătim și în 6 ani dacă avem nevoie de ceva, ne îngrozim de ce vedem și ce primim.
Pe lângă drepturile noastre, țin să amintesc, că a fost un coșmar să intru în posesia actului cu concediu medical pe care trebuia să mi-l elibereze, fiind obligați prin lege de acest lucru, până cel târziu în data de 5 a lunii ca să pot să-l depun la instituția unde lucrez. Eu nu am avut până în 5 nimic, nu că n-aș fi solicitat în fiecare zi. Încă din data de 1 a lunii m-am tot rugat la fiecare asistentă să-mi facă hârtia. Răspunsul era pozitiv, dar fără urmare. Am ajuns până în data de 5, când dimineața, mi-a spus doamna asistentă care mă înțepa de parcă făcea acest lucru pentru prima dată în viața ei, și țin să adaug că era de o “amabilitate rară”, că pot liniștită să mai aștept o zi.
Mă întreb,  de ce contribui eu în fiecare lună atâția bani la stat ca după aceea să fiu tratată ca un nimeni pe drum ? Din banii noștri sunt ei acolo, își beau cafeluța, mai o injecție, una alta și se termină ziua. Oare le este chiar așa de greu să acorde un zambet, o vorbă bună, o injecție calumea?… Păcat că oricum ne îmbolnăvim și în aceeași mizerie ajungem. Când zic mizerie, mă refer la tot bagajul ce primim.

Singura opțiune mi se pare să fie alegerea unei instituții particulare, unde plătești, dar ești tratat ca om… și evident să contribuim la stat să poată să stea toți rromii pe banii noștri în spital.
Oricum, felicitări asistentelor și medicilor la care umblă cu drag oamenii, mai rar așa ceva, dar există. Foarte puțini medici și asistente cunosc la care mă gândesc cu drag și la care pot să apelez cu încredere în momentele dificile. De obicei, umblu de la unul la altul, cu speranța că o să-mi placă de vreunul. Știu că în momentul în care sunt bolnavă, devin și eu mai vulnerabilă, dar țin să cred că ei ar trebui să fie conștienți de acest lucru, sau oare cer eu prea mult???  Cu această ocazie, țin să-i mulțumesc tuturor medicilor și asistentelor care sunt “oameni” și care sunt conștienți că în momentele în care ne doboară boala, ei îmi sunt ca o rază de speranță.
Asta este părerea mea personală, ce-am întâlnit eu săptămâna asta și cea trecută.Toată lumea are dreptul la o opinie, sper ca a voastră să fie mai bună.