În Canada
În jurul meu plin de foi format A5, rupte din carneţelul lui Mirr. A fost în recunoaştere pe teren şi a notat toate evenimentele din ultimile 4 zile. Mi-a transmis că a făcut vreo 26 de poze însă nu are CD-ul cu driverul. Îi spun că nu e nici o problemă, o să caut mai târziu pe internet driverul pentru aparatul ei foto. Apare şi Laura în camera mea ducând în mână câteva planşe aduse de la Primărie, planuri cadastrale cu străzile unde suntem interesaţi. Le lasă pe o masă pe care era doar un coş cu fructe precum şi o revistă de economie şi îmi spune că revine mai târziu să-mi explice unele lucruri, acum avea o întâlnire cu şeful geniştilor din Quebec . Îi spun ca înainte să plece să îmi pună CD-ul cu Shawn Colvin că eram concentrat la strategia pentru următoarele zile şi doar cu muzică puteam lucra. Mai sorb o gură de cafea şi pun încă o filă deoparte. Bună treabă a făcut Mirr, deşi e nouă în meseria aceasta se descurcă excelent, după misiunea asta am s-o promovez şi o să-i măresc şi salariul. Ce ciudat Nini acesta, a făcut armata cu Mambo în Lake Placid… Dar de ce nu am avut date despre el atâta timp? Sau, sub ce nume a mai acţionat? Câte identităţi… Doamne… cazul acesta nu e uşor deloc! Mă sună Laura după câteva ore şi-mi transmite că ajunge târziu de tot, are de verificat ceva. Suntem de 12 zile în Canada, mâine după masă vreau să fac primul raport. S-a adunat deja destul de multă maculatură, am multe date şi vreau să le trimit în ţară. Of, parcă m-am sudat de scaun, uite nici nu am mâncat astăzi. Salvez ce am început să scriu şi fac o pauză scurtă… Mă dor oasele, am înţepenit, am nevoie de o cafea tare. Laura nu e aici, ea face cele mai bune cafele, trebuie să mă descurc singur, oricum eu nu ştiu să fac numai cafea solubilă. La un moment dat aud bătai în uşă – era Mirr.
- Am văzut lumină, m-am gândit să intru, sper că nu vă deranjez…
- Nu e nici o problemă, ia un loc…
- Mulţumesc. E ora 2:30. Lucraţi la raport…
- Da, vreau mâine să trimit mailul la WWT, mi-au cam amorţit oasele, de 5 minute m-am ridicat de pe scaun, simţeam nevoia să beau o cafea. Apropos, vrei şi tu?
- Nu, mulţumesc, nu beau cafea…
Am mai luat o gură din ceaşcă după care mi-am întins oasele înţepenite…
- Sunteţi cam încordat comandante, dacă doriţi vă fac un masaj, am făcut un curs când am fost în facultate…
- Păi… dacă nu eşti obosită, chiar mi-ar prinde bine…
A făcut un masaj de mi-a revenit toată circulaţia, se pricepea fata foarte bine. I-am spus că e destul atâta, oprind-o după vreo 5 minute. Mai aveam puţin şi adormeam. Mi-a urat spor la muncă si a ieşit. După masaj mi-am mai făcut o cafea propunându-mi să mai stau o oră… Am pornit din nou muzica…
Cum scriam la raport aud nişte sunete ciudate… Cei de le hotel mi-au spus înainte de a ne caza că au pus aparate cu ultrasunete împotriva gândacilor. Spuneau că oamenii nu le vor simţi. Pe naiba îmi zic. Continui sa scriu încercând să ignor semnalele, dar nimic. După o vreme îmi îndrept privirea spre celălalt laptop ce era conectat la internet. Era gr. Maxim, îmi dădea BUZZ pe messenger. De la el se auzea sunetele acelea. Doamne… Mă ridic rapid şi dau să mă “mut” la celălalt aparat.
-Greu te mai mişti, ma ceartă generalul…
- Lasă-mă, lucrez la raport…
- Îl vreau cât mai repede, şi aşa am rămas în urmă…
- Când e gata o să ţi-l trimit…. Acuma lasă-ma să lucrez…
Nume de cod: 2043190507
Martie 28th, 2008 at 1:05 pm
does anyone knows if there is any other information about this subject in other languages?