• Home
  • Despre # S.T.Î.L.P.U. 1.4
  • Profil 4.0
  • Top 10
  • Citate
  •  

    Noutăţi în “Cazul 1A”

    Iulie 2007

    Nici nu am ajuns bine în ţară din misiunea canadiană că a trebuit din nou să plec, eram invitat la o nuntă în Norvegia, se însura Harvorsen, colaboratorul nostru de la WWT Trondheim. Îi iau pe Izvoreanu, Priscilia, pe Amiral, Tudor şi pe Mirr, fata cu care ieşeam după despărţirea de Miky şi plecăm spre nordul Europei.
    În toiul nunţii, pe la 2 mă sună Greuceanu şi-mi spune să ne urcăm în avionul organizaţiei să zburăm până la Plovdiv foarte urgent, e vorba de un caz foarte vechi de-al WWT-ului nerezolvat, mai multe detalii nu mi-a dat. Îl caut pe pilot prin mulţime dar acesta era beat mangă, era aproape adormit pe un scaun. “Ce naiba facem?” Dau să îl sun pe Greuceanu să îi spun că nu putem ajunge în noaptea asta, că o să venim dimineaţă cu un avion de-al norvegienilor. Când mă pregăteam să-l sun, apare Tudor din mulţime şi-mi spune că va conduce el avionul, ca a făcut cursuri de zbor în urmă cu câţiva ani. “N-ai băut nimic?” îl întreb… “Comandante, mă ştii un câine serios doar”. OK, m-am lăsat convins de cuvintele lui şi p-aici ţi-e drumul. După un zbor de peste 2000 km, ajungem deasupra Bulgariei, cerul era senin, vremea excelentă pentru zbor, se vedeau luminile aeroportului din Plovdiv când deodată îl văd alb la faţă pe Tudor.
    - Ce e? îl întreb, ţi-e rău?
    - Nu ştiu să aterizez…
    - Păi ai zis că ai făcut cursuri
    - Am făcut, dar nu am zis că am şi promovat examenul
    - Dumnezeul…
    - N-aveai altă soluţie comandante, ştii asta…
    - Şi acuma ce facem?
    - La toate avioanele cu care am zburat le-am distrus roţile… dar întotdeauna am zburat pe zi…
    - De ajungem cu bine pe pământ îţi rup coada, câine nebun ce eşti se aude vocea Laurei din spate…
    - Poate murim cu toţii şi o să ne vedem în rai, acolo trebuie să fii bună cu mine ; )
    Într-un final aterizăm rupând însă tot ce am întâlnit în cale… am rămas împroptiţi într-un camion parcat pe aeroport însă eram teferi toţi. Amiralul era cel mai nervos, din spatele avionului îşi varsă năduful pe Tudor că şi-a distrus cel mai bun costum, trimiţându-i acestuia cuvinte nu tocmai ortodoxe.
    Pe aeroportul din Plovdiv am fost întâmpinaţi de o echipă WWT trimisă de Greuceanu; am fost duşi repede la locul cu pricina, la gara din Plovdiv, zona era izolată deja…
    - Ce avem aici?
    - Priveşte şi tu aici, zise Greuceanu arătându-mi pe o pătură o adunătură de oase în timp ce un fotograf TCO trăgea cadre din mai multe unghiuri.
    - Comandante, înainte să mă întrebi “ce?” şi “cum?” hai să-ţi explic ce s-a întâmplat exact spuse Greuceanu, răsfoind un caiet dictando: În data de 26 iulie, orele 10 A.M., gara din Plovdiv, 6 muncitori aveau de înlocuit 350 de metri de şină şi anume linia 12 ce ducea la un depozit de cereale de la marginea gării. În jurul orei 13:15, după demontarea şinei de tren şi a traverselor s-a trecut la desfacerea terasamentelor, pe sistem mecanic. După vreo 60 de metri de la începerea acţiunii unul din muncitori observă câteva oase ce i s-a parut a fi oase umane, strigă conducătorului utilajului să oprească, acesta se conformează, în timp ce alţi doi muncitori încercă să dea la o parte pietrele să scoată oasele de acolo aflate într-o pungă ce s-a rupt însă de lama utilajului. Zona a fost imediat izolată de forţele de ordine locale însă a fost anunţat şi WWT-ul, fără a se putea ocupa însă de caz… La ora 22 e anunţat şi WWT-ul zonal, din Moscova că e un caz ce ne interesează şi pe noi, la ora 23:30 ajunge o echipă rusească, iar la ora 1 ajung şi eu aici şi după ce m-am certat vreo 40 de minute cu poliţiştii să nu ia oasele până îi chem pe cei de la TCO să facă fotografii am lungit-o puţin ca să ajungeţi aici în timp ce i-am trimis pe ei la o cafea.
    - Moarte violentă după cum văd… Cine e?
    - Gina, fata dispărută în celebrul caz 1A din 1995, s-au descoperit actele fetei…
    - Se pare că a fost ciopârţit tot corpul, oasele par a fi tăiate de un corp dur, din primele investigaţii pare a fi un disc de flex pentru gresie/faianţă…
    - Am o înregistrare din 2002 de la Izvoreanu, dintr-o parcare, în care era L cu amanta lui Svetlana, se pare că si ea ştia ceva. Din păcate nu avem cum să o întrebăm pentru că L a ucis-o pentru că a prins-o în relaţii incestuase cu fratele său, în 1999.
    - Probabil că trupul Ginei se afla în acea maşină zise Mirr, probabil că în noaptea aceea au îngropat trupul…
    - Înregistrarea a avut loc în Sofia, s-ar putea să fi fost în acea maşină. Data dispariţiei fetei a fost 3.04.1995, la două zile de la celebrul caz… ne atenţiona Izvoreanu.
    - Ne trebuie mai multe date ca să punem totul cap la cap, trebuie să strângem rândurile, eu zic să lăsăm alte cazuri deoparte că suntem daţi dracu cu acest caz… sunt 12 ani de atunci şi nici măcar o pistă, doar înregistrarea aia o avem spuse Tudor.
    - Are dreptate câinele ăsta băgăreţ, zise ironic Izvoreanu
    - Tot prost eşti de când te ştiu, Izvoreanule, doar că atunci erai mult mai gras…
    - Hei, hei, terminaţi, nu fiţi copii, avem un caz important aici, se răsti psihologul de serviciu, Priscilia.
    - Luni dimineaţă vă invit pe toţi la o şedinţă urgentă la WWT, la sediul din Moscova, avem mult de lucru, cazul acesta ne-a dat peste cap toate planurile. Până atunci sunteţi liberi, eu o sa mă duc de astăzi în Rusia. Tudor, fă rost de un avion…
    G out
    Nume de cod: 1530250907

    Leave a Reply