Prima filă a WWT
Cmd. G la capatul celălalt al tastaturii. M-am întors în afaceri după retragerea din Underground. În această perioadă de inactivitate am fost plecat într-o vacanţă împreună cu Miky, am vrut să scap o vreme de lumea agitată…
O să infiinţez o agenţie de spionaj intitulată Green-spy (am vrut să cumpăr licenţa organizaţiei Tiq, organizaţie înfiinţată de mine în 24.03.2006 însă cei din Underground Secret Organization nu au fost de acord să-mi vândă numele). Activităţile acestei agenţii sunt multiple, de la cazuri de urmărire a oamenilor simplii până la recuperarea secretelor de stat, va fi o mică organizaţie secretă. În următoarele 10 zile îmi voi forma echipa. Ne vom lansa pe 12 martie. Va fi o petrecere în New York, acolo va fi sediul central. În acest an sper să ne extindem în 5 oraşe ale lumii.
Pâna acum am “transferat” în echipă pe col. Izvoreanu, fost membru în SPPD şi SIECFM, pe detectiv Mirr fosta membra Tiq, pe detectiv Bob, fostul colaborator al WWT, Security Warning şi DeeP. De asemenea am reuşit să-l conving pe Mark`OH să mi se alăture, acest personaj s-a retras din Underground în 11.01.2005 fiind unul dintre cei mai buni oameni. Condiţia lui să intre în Organizţie a fost ca numele său de cod să fie Marc`o, condiţie acceptată. I-am facut o ofertă lui Laura Palmer dar m-a refuzat, a spus ca nu poate părăsi Undergroundul, că mai are multe de învăţat şi că vom ţine legătura. De asemenea din Organizaţie mai face parte si Miky, fosta membră WWT şi Security Warning şi fost vicepreşredinte SPPD.
De asemenea, se lucrează şi la Dosarul pentru licenţa Yeti pe care o să îl depun la sfârşitul lunii martie…
Acesta este un mail pe care îl trimit tuturor celor ce aş dori să facă parte din echipă. Ai timp să răspunzi în 10 zile de la data primirii acestui mesaj. În caz că nu primesc în termen de 10 zile nici un răspuns îl consider ca negativ. Eu sper să fie pozitiv…
Nume de cod: B1807
November 20, 2007
|
Posted by Tiq
Categories:

Comentarii recente