# S.T.Î.L.P.U.

Dimitr cum ne-a văzut intrând a făcut un semn să ne apropiem de o măsuţă de fier şi ne-a invitat să luăm loc pe nişte scaune, de asemenea metalice.
- Doamna Priscilia ce bine îmi pare să vă văd, a trecut ceva vreme de când nu v-am văzut..
- Şi mie îmi pare bine să te întâlnesc Dimitr, ei sunt colegii mei de muncă de la WWT – acolo lucrez acum, nu mai sunt la Köln de 5 ani – el e şeful, cmd. G, ea e soţia lui, ofiţer Mirr, iar el e un coleg, Greuceanu. Care e povestea ta Dimitr, se spunea că după ce te-au internat aici n-ai mai vorbit. Ce s-a întâmplat?- Păcat ca n-aveţi voie decât 15 minute să staţi cu mine dar vreau să vă spun pe scurt ce s-a întâmplat atunci…Doamne, e groaznic… îmi vine foarte des în minte filmul acesta… e dureros, mi-am pierdut sora în acea seară…- Linişteşte-te Dimitr, încercăm să te ajutăm…
- Era seara de 1 aprilie 1995, mă întorceam împreună cu sora-mea de la o bătrână ce o îngrijeam că nu aveam pe nimeni – tatăl meu a murit în 1993, a avut accident cu KAZ-ul, maşina cu care transporta butelii iar mama mea a murit când eu am avut 12 ani. Ne-a promis baba că o să ne lase totul. Era o cunoştinţă bună de-a mamei mele, care era pe jumătate bulgăroaică…
- Tu de când te-ai mutat în Bulgaria, întrebă Mirr?
- Din 1994, în Rusia am vândut tot ce aveam şi ne-am mutat la Sofia să o îngrijim pe bătrână…
Şi era destul de întuneric, aveam de parcurs vreo 2 km pe jos şi aveam de trecut pe lângă o pădure unde era de altfel şi groapa de gunoi a cartierului. Când deodată am văzut nişte lumini. Gina a zis “Oare ce sunt cu luminile astea, e trecut de ora 10.” “Hai să vedem îi zic..”
- Doamne, de nu ne-am fi dus ea ar fi fost şi astăzi în viaţă, a spus Dimitr cu lacrimi în ochi.
- Nu lua vina asupra ta…nu eşti tu răspunzător pentru ce s-a întâmplat, încearcă să ne spui mai departe.
- Ajungem până în locul cu pricina şi ne ascundem după o grămadă de crengi. Era o maşină de 1,5 t, descărca ceva… din unghiul în care eram mi s-a părut că erau ceva cutii de carton, v-am spus, nu se vedea prea bine… La un moment dat i s-a părut Ginei că vede corpuri umane printre cutiile de carton. A ieşit de după crengi încercând să se apropie. Şoferul terminase de descărcat şi a început să facă manevre de îndreptare a camionului… în momentul acela a pus farurile pe sora-mea şi a fost observată de şofer.
- Câţi au fost? Întrebă Greuceanu.
- Cred că 3. Atâţia am văzut eu. S-ar putea să fi fost în cabină 1 sau 2… nu ştiu…
Deci, cum spuneam, sora-mea a fost observată de şofer care a strigat: “L, Shomaj, vedeţi că avem vizitatori… uite-acolo, rezolvaţi problema…” În momentul acela o strig pe Gina şi îi spun să o luăm la fugă prin pădure. Îi zic să se ţină după mine până ieşim de aici…
Cei doi s-au îndreptat înspre locul în care eram noi… noi deja am rupt-o la fugă, ei după noi… La un moment dat o pierd pe Gina, n-am mai simţit-o în spatele meu… alergam… nu m-am oprit m-am întors în spate şi am strigat-o o dată. Nu mi-a răspuns, am continuat să alerg. Aud însă un ţipăt al ei si atunci m-am oprit. Am strigat-o încă o dată după care am rupt-o la fugă cu lacrimi în ochi prin pădure cu mare durere. Am ieşit din pădure şi am alergat pe câmp până nu am mai putut. M-am oprit lângă un podeţ… cei doi mi-au pierdut urma. M-am adăpostit sub acel podeţ şi fiind destul de frig afară pentru această perioadă am dat foc la câteva sticle de plastic şi ceva vreascuri ce le-am găsit pe acolo. Am dormit vreo 3 ore şi după ce m-am trezit am început să alerg în continuare. Am ajuns într-un sat de lângă Sofia şi distrus de durere mi-am bătut un cui în limbă după care am lovit un poliţist cu o cărămidă în cap.
M-au legat şi m-au dus la un ospiciu din Sofia, au zis că sunt nebun… toate testele psihologice la care m-au supus au ieşit negative, au spus că eu mi-am omorât sora şi că am ascuns trupul ei. A fost o perioadă oribilă însă aici eram în siguranţă… probabil că cei 3 încă mă mai căutau…
- Şi în St. Petersburg când ai ajuns? Am întrebat
- În 1999.
- Şi cum ai rezistat? Nu îmi pot imagina…de-a dreptul … n-am cuvinte…
- A fost greu. La început am avut o încăpere de 2×2 în care erau camere video peste tot, îmi urmăreau fiecare mişcare… foarte greu a fost să mă abţin… Şi mai dureros a fost că mi-a pus moartea surorii mele în cârcă… Când am auzit că a fost găsit trupul Ginei am vrut să rup tăcerea şi doar Priscilia a fost singura care mă mai putea ajuta…
De aici de la spital îi ştiu pe toţi: de exemplu tipul de la poartă are o fată de 3 ani înfiată pentru că nevasta-sa nu a putut să aibă copii, doctoriţa care mă îngrijeşte stă la ţară şi are o fermă de cai iar în week-end-uri e damă de companie într-un cartier de lux din Moscova. Gardianul ce v-a dus stă în chirie că şi-a pierdut toţi banii la jocuri de cărţi, are un cont pe hi5 şi stă pe chat cu nopţile. Şi ar mai fi…
Nici nu a terminat fraza că acelaşi gardian care ne-a condus la început în încăperea lui Dimitr ne anunţă că timpul a expirat.
- Promitem că o să te scoatem de aici, o să trimit o echipă de la WWT Moscova să te elibereze de aici… promit! Eşti singurul pion în acest caz controversat! Promit că o să ne întâlnim în curând… O să îţi aduci aminte de cmd. G!
Am ieşit din încăpere foarte emoţionaţi de povestea lui… cu siguranţă că vom afla mai multe însă, abia aştept să îl scoatem din ospiciu… o să mai stăm o vreme prin Rusia! Totul devine interesant…

Nume de cod: 2038251107

G out!

This entry was posted on Duminică, 25 Noiembrie 2007 at 8:53 pm and is filed under WWT. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.