# S.T.Î.L.P.U.

am încercat să zbor
pe un fir de emoţie
dintr-un vis de vară târzie,
să ajung la tine…
să îţi simt respiraţia…
să îţi sărut buzele…
să îţi mângâi pielea…
şi să îţi spun cât de mult te iubesc.
de aceea te rog
zideşte-mă-n sufletul tău
ca să îţi simt bătăile inimii
ori de câte ori îmi rosteşti numele…

orice secundă ce trece fără tine
înseamnă câte o bătaie a inimii
pe care n-o aud, pe care n-o simt…
dar ştiu
că o parte din ele bat şi pentru mine!

sep. 07

Aşadar, sfârşit de an… şi pentru #STILPU, un an bun din mai toate punctele de vedere, un an bogat în scrieri, de la cele 20 de titluri de la capitolul II din “Corespondenţe”, la completările de la primul capitol al aceluiaşi proiect până la o nouă categorie de scrieri începând cu luna mai, categorie denumită “Rânduri curgătoare” ce cuprinde titlurile cu caracter de poezie…

Hai că nu sunt la ora bilanţurilor… vreau doar ca Premiul #STILPU să îl acord lui Claudiu T. zis şi Amiralul, pentru intensa activitate în anul ce tocmai se încheie, totul culminând cu un succes personal, fiind unul dinte autorii unei publicaţii… Dat fiind faptul că este un mare numismat, premiul acordat tânărului talent constă dintr-o monedă de 3 groschen din anul 1550, o monedă din argint ce a stat loc de cinste în colecţia mea personală, fiind cea mai veche piesă (foto jos) . Îi doresc mult succes în continuare şi în anul ce urmează îl aşteptăm cu un nou titlu… poate chiar “Alternativele”…

Deşi era Ajunul Crăciunului şi trebuia să merg la cumpărături cu nevasta-mea Mirr, am lăsat-o pe ea să “bântuie” prin market-uri deoarece eu aveam de rezolvat unele probleme la sediul central din New York. De dimineaţă m-a sunat Marc`o să-mi spună că are toate datele legate de teroristul mort în închisoare la noi şi a pregătit dosarul. Nu am terminat bine de vorbit cu el că sună din nou telefonul: era Maxim ce m-a rugat să mă deghizez în Moş Crăciun pentru nepotul său. Nici n-am vrut să aud la început dar până la urmă m-am lăsat convins, pe vremuri mai aveam astfel de activităţi…
Ajung la sediu la 10:00, Van Dyk şi Marc`o erau deja la mine în birou şi mă aşteptau. Îmi prezintă un dosar în care concluziile erau destul de clare referitoare la acest caz - moarte prin otrăvire. Fusese drogat când l-am capturat noi, cu extasy, luase două pastile înainte de atentat iar după ce l-am interogat eu şi am plecat de la închisoare şi-a înfipt un ac cu otravă ce conţinea tetradioxină murind la foarte scurt timp. O întrebare tronează acum: de unde avusese otrava căci a fost percheziţionat înainte de a-l închide în celulă?
Nu termin bine de citit raportul că aud o gălăgie de nedescris pe hol. Ies afară din birou şi îi observ pe Izvoreanu şi pe Amiral fluierând şi râzând de mama focului în timp ce priveau înspre scări. Lângă fereastră era Greuceanu cu nepotul lui Maxim de 5 ani şi încerca să-l convingă că nu există Moş Crăciun…
Mă apropi şi eu de scări şi ce să văd: un brad cu… picioare… “Bine că râdeţi fraierilor, n-aţi putut să coborâţi după pom, bine că a trebuit să urc eu 3 etaje cu el” spuse Tudor câinele vorbitor dintre crengi. ” De ce n-ai venit cu liftul?” întrebă ironic Izvoreanu. “Pentru că n-ajung la butoane, umflatule. “Oooo, potaie arată-le cum dansai tu pe “meñaito” când ne-am lansat la München. “Măcar eu am dansat, tu ai stat deoparte şi ai mâncat, doar era mâncare gratis”…
M-am băgat între ei să aplanez conflictul, cei doi nu se înţeleg deloc, întotdeauna am încercat să evit întâlnirea dintre ei… Le-am spus că totuşi, mâine e Crăciunul şi să nu se tot certe că nu e moral. La ora 22:00 era petrecerea de sfârşit de an, organizată la restaurantul organizaţiei. Va fi petrecerea unui prim an destul de reuşit zic eu…
Nume de cod: 1123251207
G out!

iubirea-i curcubeu cu doar două culori, EL şi EA, inventată din vremuri vechi necunoscute, o artă a sufletului, o chemare a inimii într-o acţiune de sublim, într-o atracţie de încredere, este imboldul pasiunii şi un fenomen esenţial pentru condiţia umană. fără dragoste ne-am înstrăina ridicolului şi ne-am ascunde în cele mai îndepărtate tenebre, fără acest sentiment totul capătă valenţe de înstrăinare emoţională.
o vorbă înţeleaptă spunea “dragostea este un joc în care ori amândoi câştigă, ori amândoi pierd”. absolut adevărat şi dacă doriţi faceţi o analiză a acestei fraze şi o să vă convingeţi de veridicitatea ei…
închei prin citatul lui Karl Menninger ce nu mai are nevoie de niciun comentariu: dragostea vindecă oameni - pe cei ce o dăruiesc, dar şi pe cei ce o primesc…
va urma

PS: Crăciun fericit tuturor…

Cica trăia odata o familie cu multi copii, de pedofili ce erau. Principala lor ocupaţie era patul, era cel mai ocupat loc din casă, câteodată mai făceau şi cu schimbul… În timpul liber mergeau cu vacile la câmp şi ascultau muzică la CD-player…
Într-o zi tatăl îşi chemă cei 9 (nouă) fii şi le zise:
-Sunteti toţi?, că vedea ca prin ceaţă, de fapt nu era ceaţă, era fum de la ţigările de frunze de brusturi, că n-aveau bani să-şi cumpere ţigări…
-Suntem toţi în afară de Scholes care joacă pe fals la Mondiale
-Si Unchiu` Sapro unde-i?
-La bulău că aia mică a depus plângere că a violat-o în cămară!
-Au, sa-mi bag, acu` cine o să vă mai dea de mâncare. Înainte vă dădea Costi dar acum el a plecat din Valahia. Acu` să vă mulţumiţi cu tărâţe, dar sa ştiţi ca şi alea-s cu porţia Mergeţi mai bine în lume şi câstigaţi-vă pâinea că nu mai avem bani, m-aţi facut prost să vă bag alocaţiile la FNI, (de fapt el cheltuise banii la Farmacie - aşa se numea barul din sat…) Nici eu nu mă mai descurc cu pensia mea de handicapat mintal de 160000000 de lei, o sa mor cu zile.
-Dar tată, nici bani de baterii la CD-player nu ne dai?
-Luaţi-le pe alea de la telecomandă ca şi asa ne-au taiat ăştia cablu de doi ani.
-Nici de mitinguri nu mai sunteti buni, nici la Revoluţie nu v-aţi dus…săraca bunica voastră Revoluţia v-a aşteptat până şi-a dat Duhul. Duhul era câinele ei, un pur sânge dalmaţian pe care-l vânduse baba cu 50 de EURO, că-i tăiase statul pensia de CAP-ista şi nu se mai descurca deoarece se-nvăţase numai cu Chappi (nu baba…)
Copiii Morometzi se împraştiaseră care pe unde…
Mama lor, cum văzu casa goala, ieşi în stradă şi-ncepu să-şi smulgă părul din cap şi sa urle cât o ţinea gura: Ai ai ai ai ai ai Morometzii…
Nu mai aveau bani nici de pâine ca plăteau abonamentu` la Internet foarte mult (am uitat sa va zic ca avea Moromete cel bătrân un pentium 3) şi juca toata ziua Solitare, iar seara intra pe net,ca era mai ieftin… S-a jucat Moromete pe solitare până ce i-a aruncat baba calculatorul pe windows de la 98 de metri, că nu se mai culca cu ea din cauza lui.
Moromete, seara o satisfacu pe babă, iar dimineata baba se scula din pat cu boli din alea lumesti. Moromete care mergea foarte des la curve o minţi pe babă ca a luat virusul de pe calculator şi de nervi îi trase o “bucată” babei de o făcu logout.
Între timp, copii cei mici a lu` Moromete, Vasile şi Ion au fugit în Grecia să lucreze la plantaţii de portocali… Dumitru juca toata ziua la aparate, la pockere şi fura tot ce prindea de prin pieţe că nu-i plăcea să lucreze. Pe Niculae, tac` su l-a trimis în armată în Afganistan că poate s-o scăpa de-o gură-n plus…
In familia Moromete mai exista şi o fată pe care mă-sa a adus-o pe lume la 6 luni… am vrut sa zic în luna a şasea, în iunie… Fata era numită Loredana Groaza, deoarece când o vedeau vecinii îi lua groaza. Ea o ajută pe mă`sa în fiecare seara să-şi termine jointul, câteodată o mai ajută şi ziua…
In celălalt colţ al tării, singurul membru al familiei Ilie, era la scoala, l-a dat tac`su la 18 ani să înveţe alfabetul că deh… trebuia să fie cineva deştept în familia asta… Era asa o sărăcie la Moromete în familie încât au fost nevoiţi să vânda nucul din curte la fabrica de mobilă…
Ce s-a mai intamplat cu familia Morometzilor nu se mai ştie, li s-a pierdut urma însă s-a zvonit pe un post TV de ştiri că Ilie incearcă şi acum sa înveţe ultimile 3rei litere ale alfabetului!!!

Notă autor: Prima apariţie a acestei parodii a fost pe www.starlog.ro în 16 ianuarie 2007.

tu înger printre îngeri,
tu zâna mea cea bună,
eşti totul pentru mine
eşti soare, eşti şi lună

îmi eşti şi noapte-albastră,
îmi eşti şi zi senină
eşti pasăre măiastră
ce zboară în surdină.

chiar dacă focul arde-n rai
furtuni lovesc pământul
tu-ncredere să ai
la tine-mi este gândul.

secundele trec
mai greu ca atunci,
mai dureros ca în zilele senine,
mai tragic ca în nopţile fierbinţi
tot aştept…
alte vremuri…
deoarece din trecut nu mai pot trăi!
vreau totul să-nchid în cutia timpului.
şi clepsidra-mi zâmbeşte ironic.
de ce a trebuit să fie aşa?
de nu s-ar fi întâmplat nu mai râdeai de mine.
dar sper ca ultimul fir de nisip să nu cadă
şi să-mi măture tot trecutul…
vreau să-mi mai rămână-n minte
doar sărutul dulce
dintr-o dup-amiază
de noiembrie friguros
ultimul sărut…
cel din urmă…
acum însă aştept…
alte vremuri!

Urăsc perioada aceasta a sărbătorilor de iarnă cu toată agitaţia specifică, îmi dă o stare de dezorientare ceva de groază. Ba mă sună unu, ba altul să îmi ureze sărbători fericite şi aşa telefonul e roşu că zornăie toată ziua, avem atâtea cazuri…

Mă mai sună şi ăia de la Trondheim să mă întrebe dacă primesc tichete cadou de Crăciun, le spun să îl contacteze pe Amiral să le dea el detaliile, l-am pedepsit să se ocupe cu astea dar e tot în laboratorul lui… nu mai ascultă de nimeni. O să îl transfer la TCO să se ocupe cu developarea fotografiilor dacă s-a săturat de WWT. Nimeni nu mai vrea să lucreze cu el….

Mi-e dor de un personaj ca Miky, fata asta se dedica în tot ceea ce făcea… mai rar aşa caracter… păcat pentru ca am pierdut un om de valoare. Chiar nimic nu mai ştiu de ea după despărţire…

Revenind la oile noastre, ieri seară mă sună Tolstoi de la sediu şi spune să mergem în centru, la magazinul “Roşu” (magazinul unde toţi angajaţii erau îmbrăcaţi în Moş Crăciuni, muzica de sărbătoare, tot felul de globuri şi chestii multicolore – chiar uram magazinul ăsta), unde a avut loc un atac terorist, sania cu renii din faţa magazinului a fost aruncată în aer. Nu mi-a dat mai multe detalii….

L-am chemat şi pe Amiral cu mine să pot să îi transmit decizia mea de a-l transera la TCO pentru următorul an… Pe drum tot mi-a reproşat dotarea veche a laboratoarelor şi condiţiile precare pe care WWT-ul le are… “Dacă tot cu metodele astea vechi lucraţi nu facem nicio treabă. Şi la Secţine am avut condiţii mai bune în 2002, ce tot spre mine arătaţi cu degetul că nu mă implic? Dacă ies din laborator se dărâmă pe ăştia. Numai amatori avem la organizaţie pe parte de cercetare. Fă ceva şi nu imi mai trimite studenţi pe cap că toată ziua ascultă muzică la iPod. Ori pui laboratorul la punct şi mai aduci câţiva oameni ori plec… O să mă ocup eu de toate dar am nevoie de 890.000 de dolari. Trebuie să te hotărăşti. Nu mai pot lucra cu microscoape din anii 70, producţie Cehoslovacă, nu există altă alternativă… Nu mă mai pune să fac toate rahaturile. De ce mi i-ai pus pe cap pe cei de la Trondheim cu bonurile de masă, ţi-am zis că nu mă ocup… Dacă ai fi cerut să analizăm rămăşiţele găsite în Bulgaria io îi dădeam de capăt cu metodele mele pe care – sincer o spun şi fără modestie, nu le ştie nimeni… ”

Am tăcut tot drumul, nu i-am răspuns la acuze… Ajungem la locul cu pricina, pompierii tocmai au terminat treaba…

Magazinul era distrus aproape în totalitate dar fiind o oră înaintată nu s-au înregistrat victime. Vreo 4 tipi îmbrăcaţi în Moş Crăciuni plângeau lângă un stâlp… Damn, urăsc tipii îmbrăcaţi în Moş Crăciun… ce caz mai avem! Mă apropii de ce a mai rămas din sania artizanală dar vine un poliţist tânăr şi îmi spune că n-am ce să caut acolo după care mă înjură destul de urât. Îl iau de guler şi îi bag legitimaţia de WWT în gură, spărgându-i un dinte după care îi spun “Vrei să o simţi şi în cur? Suntem de la WWT idiotule, poate vrei de mâine să lucrezi ca şi gardian prin Bronx… toţi vă credeţi mari… ia marş de aici” În timp ce mă certam cu poliţistul acesta tânăr, Amiralul era lângă sanie, îşi pusese mănuşile şi preleva probe într-o cutie după care scosese din haină un aparat mic de pe care citea ceva, practic era un breloc ce-l ţinea la chei…

Cei de la TCO tocmai au ajuns şi au început să facă poze…

Se apropie de mine Amiralul şi-mi spune “A fost mâna lui Mambo sau a oamenilor lui, doar el foloseşte şi praf de petardă la confecţionarea explozibilului. Am luat nişte probe…”

Mă trage la o parte şi îmi spune că dacă ar fi avut nu-ştiu-ce aparat, mi-a dat o denumire foarte lungă pe care n-am reţinut-o, ar fi determinat toate caracteristicile acestui explozibil pe care alte aparate nu le determină… şi a început din nou cu criticile la adresa mea că nu pun bazele pe laborator. În acest timp sună telefonul. Erau cei de la Trondheim…

Nume de cod: 1131131207

G out!

Am plecat din Rusia chiar în ziua în care am aflat că Shomaj a fost împlicat în acest caz. I-am lăsat pe cei 3 în St. Petersburg pentru a rezolva eliberarea lui Dimitr. Urma să îi sune pe cei de la WWT Moscova pentru a stabili modul de eliberare a acestuia…
Eu am decolat din St. Petersbug la ora 12:35 cu destinaţia New York, mai precis la închisoarea Jayyl unde era închis Shomaj din martie 2006 Pe aeroport avea să mă aştepte Amiralul, el a rămas în ţară şi lucra împreună cu Marc`o la cazul teroristului mort la noi în închisoare…
Când să ajung aproape de ţară mă sună de la laborator, din Bulgaria şi-mi dau o veste imprevizibilă – rămăşiţele găsite la Plovdiv NU erau a Ginei, toate testele făcute eu ieşit negative. Am încercat să le cer explicaţii însă nu am reuşit să aflu mai multe, cazul nu era al WWT-ului ci a poliţiei locale şi tipa de la laborator nu a putut să îmi dea mai multe detalii. Î-am spus însă să nu sune la Moscova, la organizaţie că o să îmi dea peste cap tot planul de eliberare a lui Dimitr. “Ce întorsătură ia cazul ăsta, cred că suntem blestemaţi, iar am scăzut la Bursă cu 17% datorită acestui dosar…”Ajung pe aeroport la New York unde (curios) mă aştepta Marc`o care mă întâmpină cu o voce gravă “Data viitoare când îl mai laşi pe Amiral să lucreze cu “moi” plec pe teren, nu are rost să îl mai trimiţi cu mine în misiuni, nu mai fac echipă cu el, s-a terminat… Bine că l-ai luat pe Greuceanu în Rusia, doar el făcea toată treaba de birou şi l-ai lăsat pe Amiral care se gândeşte doar la afacerile lui, de cum ai plecat s-a dus în laborator pentru experimentele lui ciudate…”

I-am zis să se liniştească şi să mă ducă urgent la Jayyl că avem probleme cu cazul 1A promiţându-i că o să rezolv situaţia…
Oricum, eram destul de calm iar gândul nu-mi stătea decât la acest caz, Marc`o îmi tot spunea de nemulţumirile lui faţă de Amiral dar nu mai auzeam nimic, eram parcă hipnotizat…

Închisoarea Jayyl - noiembrie 2007

Ajung la închisoare, îl trimit pe Marc`o la sediu spunându-i că o să îl sun să vină după mine să mă ducă înapoi la aeroport după ce o să termin cu Shomaj…
Intru în camera albanezului; a fost foarte surprins când m-a văzut, a încercat chiar să fie ironic spunându-mi ” G, ce onoare…” I-am aruncat un dosar pe care să se uite, acesta îl deschide uşor Îi răspund şi eu “Lasă politeţile, uită-te pe poze că mă grăbesc, mâine dimineaţă trebuie să fiu la St. Petersburg…
Nici n-a vrut să audă, a răsfoit în scârbă dosarul după care mi l-a aruncat fără a scoate vreun cuvânt spunându-mi că nu este interesat să ne ajute că şi aşa o să îşi petreacă restul vieţii în închisoare. Am încercat să îl fac să vorbească spunându-i că o să îl ajut dar mi-a răspuns sec că nu are încredere în mine… Apoi l-am atins în punctul său slab “S-ar putea să îi permit soţiei tale să te viziteze dacă… dar, ai zis că nu vrei să colaborăm… Sau fetiţa ta n-ai vrea să te mai vadă? Deci, chiar vrei să dai cu piciorul în aceste situaţii?” S-a uitat atent la mine şi l-am simţit că vrea să vorbească, i-am adus aminte de clipele când a fost liber şi am încercat să îi narez faptele să pară cât mai lacrimogene… I-am promis până la urmă că o să fac asta pentru el după care m-a întrebat ce doresc să aflu de la el după care mi-a cerut din nou dosarul să se uite mai atent.
“Săracul L, a sfârşit ca un câine… Câte beţii trăgeam cu el prin 93-94, Doamne ce vremuri au fost… când mergeam la vânătoare de fazani…” a zis plin de nostalgie apoi a continuat: “Ori mă crezi ori nu, nu am luat parte la acest caz decât indirect, nu am omorât pe nimeni… Iată povestea:
Era 1 aprilie, pe la 13:10 sună telefonul, era L care mi-a spus să-i fac rost de o maşină mare pentru diseară că are o afacere şi trebuie să transporte ceva. La început am crezut că e o glumă pentru că era 1 aprilie. După ce mi-a explicat în amănunţit că are de dus nişte deşeuri la groapa de gunoi a oraşului i-am zis că îl rezolv că am un prieten ce lucrează la o firmă de materiale de construcţii şi că o să îl ajut dar să facă rost de şofer, mi-a spus că asta nu e o problemă.
M-a luat şi pe mine în seara aceea, eram eu, el şi şoferul… Atunci am văzut care e adevăratul motiv pentru care i-a trebuit maşina. Am rămas surprins, i-am zis că de ce m-a minţit şi că de ce n-a avut încredere în mine. Mi-a spus atunci că s-ar putea ca Secţiunea să fie pe urmele lui şi nu a vrut să rişte… Nu mi-a vorbit despre acest caz, nu mi-a spus dacă el i-a omorât pe acei oameni, nu a mai dezvoltat acest subiect niciodată şi nici eu nu l-am mai forţat să vorbească despre ce s-a întâmplat pe 11 aprilie 1995…

A urmat următorul dialog:
- Pe şofer cum l-a chemat?
- Basti, era neamţ. Fost puşcariaş, închis pentru că maltrata animale…
- Şi de tipa asta ce poţi să îmi zici?
- Nu îmi spune nimic…
- Era unu din personajele ce v-au văzut când aţi descarcat marfa. Fratele ei a scăpat fugind prin pădure…
- A, îmi aduc aminte, chiar şoferul nostru a văzut-o şi am alergat prin pădure după ea , a prins-o L, s-a împiedicat după care a lovit-o în cap cu o bucată de lemn…
- Ati omorât-o?
- Sincer nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, am plecat cu maşina de la groapa de gunoi, pe fată a pus-o în spate, acolo a stat şi L, atunci nu era moartă… Am ajuns în oraş. Mi-a spus L să îi aştept la o cafenea până vin ei că vor să scape de ea. Am aşteptat la cafenea timp în care am completat un joc de tip sudoku, ei s-au întors într-o ora… Mai multe nu ştiu… jur!
Se părea că omul spunea adevărul, nu l-am mai forţat… mi-am zis că o să o trimit pe Priscilia pentru a-l interoga mai “adânc” când o să revină din Rusia.
Am luat dosarul de la el şi am plecat rapid din încăpere, l-am sunat pe Marc`o să mă ducă înapoi la aeroport, trebuia să mă întorc în Rusia, cazul acesta ia întorsături de-a dreptul inimaginabile…!

Nume de cod: 2100061207
G out!