La Jayyl
Am plecat din Rusia chiar în ziua în care am aflat că Shomaj a fost împlicat în acest caz. I-am lăsat pe cei 3 în St. Petersburg pentru a rezolva eliberarea lui Dimitr. Urma să îi sune pe cei de la WWT Moscova pentru a stabili modul de eliberare a acestuia…
Eu am decolat din St. Petersbug la ora 12:35 cu destinaţia New York, mai precis la închisoarea Jayyl unde era închis Shomaj din martie 2006 Pe aeroport avea să mă aştepte Amiralul, el a rămas în ţară şi lucra împreună cu Marc`o la cazul teroristului mort la noi în închisoare…
Când să ajung aproape de ţară mă sună de la laborator, din Bulgaria şi-mi dau o veste imprevizibilă – rămăşiţele găsite la Plovdiv NU erau a Ginei, toate testele făcute eu ieşit negative. Am încercat să le cer explicaţii însă nu am reuşit să aflu mai multe, cazul nu era al WWT-ului ci a poliţiei locale şi tipa de la laborator nu a putut să îmi dea mai multe detalii. Î-am spus însă să nu sune la Moscova, la organizaţie că o să îmi dea peste cap tot planul de eliberare a lui Dimitr. “Ce întorsătură ia cazul ăsta, cred că suntem blestemaţi, iar am scăzut la Bursă cu 17% datorită acestui dosar…”Ajung pe aeroport la New York unde (curios) mă aştepta Marc`o care mă întâmpină cu o voce gravă “Data viitoare când îl mai laşi pe Amiral să lucreze cu “moi” plec pe teren, nu are rost să îl mai trimiţi cu mine în misiuni, nu mai fac echipă cu el, s-a terminat… Bine că l-ai luat pe Greuceanu în Rusia, doar el făcea toată treaba de birou şi l-ai lăsat pe Amiral care se gândeşte doar la afacerile lui, de cum ai plecat s-a dus în laborator pentru experimentele lui ciudate…”
I-am zis să se liniştească şi să mă ducă urgent la Jayyl că avem probleme cu cazul 1A promiţându-i că o să rezolv situaţia…
Oricum, eram destul de calm iar gândul nu-mi stătea decât la acest caz, Marc`o îmi tot spunea de nemulţumirile lui faţă de Amiral dar nu mai auzeam nimic, eram parcă hipnotizat…
Închisoarea Jayyl - noiembrie 2007
Ajung la închisoare, îl trimit pe Marc`o la sediu spunându-i că o să îl sun să vină după mine să mă ducă înapoi la aeroport după ce o să termin cu Shomaj…
Intru în camera albanezului; a fost foarte surprins când m-a văzut, a încercat chiar să fie ironic spunându-mi ” G, ce onoare…” I-am aruncat un dosar pe care să se uite, acesta îl deschide uşor Îi răspund şi eu “Lasă politeţile, uită-te pe poze că mă grăbesc, mâine dimineaţă trebuie să fiu la St. Petersburg…
Nici n-a vrut să audă, a răsfoit în scârbă dosarul după care mi l-a aruncat fără a scoate vreun cuvânt spunându-mi că nu este interesat să ne ajute că şi aşa o să îşi petreacă restul vieţii în închisoare. Am încercat să îl fac să vorbească spunându-i că o să îl ajut dar mi-a răspuns sec că nu are încredere în mine… Apoi l-am atins în punctul său slab “S-ar putea să îi permit soţiei tale să te viziteze dacă… dar, ai zis că nu vrei să colaborăm… Sau fetiţa ta n-ai vrea să te mai vadă? Deci, chiar vrei să dai cu piciorul în aceste situaţii?” S-a uitat atent la mine şi l-am simţit că vrea să vorbească, i-am adus aminte de clipele când a fost liber şi am încercat să îi narez faptele să pară cât mai lacrimogene… I-am promis până la urmă că o să fac asta pentru el după care m-a întrebat ce doresc să aflu de la el după care mi-a cerut din nou dosarul să se uite mai atent.
“Săracul L, a sfârşit ca un câine… Câte beţii trăgeam cu el prin 93-94, Doamne ce vremuri au fost… când mergeam la vânătoare de fazani…” a zis plin de nostalgie apoi a continuat: “Ori mă crezi ori nu, nu am luat parte la acest caz decât indirect, nu am omorât pe nimeni… Iată povestea:
Era 1 aprilie, pe la 13:10 sună telefonul, era L care mi-a spus să-i fac rost de o maşină mare pentru diseară că are o afacere şi trebuie să transporte ceva. La început am crezut că e o glumă pentru că era 1 aprilie. După ce mi-a explicat în amănunţit că are de dus nişte deşeuri la groapa de gunoi a oraşului i-am zis că îl rezolv că am un prieten ce lucrează la o firmă de materiale de construcţii şi că o să îl ajut dar să facă rost de şofer, mi-a spus că asta nu e o problemă.
M-a luat şi pe mine în seara aceea, eram eu, el şi şoferul… Atunci am văzut care e adevăratul motiv pentru care i-a trebuit maşina. Am rămas surprins, i-am zis că de ce m-a minţit şi că de ce n-a avut încredere în mine. Mi-a spus atunci că s-ar putea ca Secţiunea să fie pe urmele lui şi nu a vrut să rişte… Nu mi-a vorbit despre acest caz, nu mi-a spus dacă el i-a omorât pe acei oameni, nu a mai dezvoltat acest subiect niciodată şi nici eu nu l-am mai forţat să vorbească despre ce s-a întâmplat pe 11 aprilie 1995…
A urmat următorul dialog:
- Pe şofer cum l-a chemat?
- Basti, era neamţ. Fost puşcariaş, închis pentru că maltrata animale…
- Şi de tipa asta ce poţi să îmi zici?
- Nu îmi spune nimic…
- Era unu din personajele ce v-au văzut când aţi descarcat marfa. Fratele ei a scăpat fugind prin pădure…
- A, îmi aduc aminte, chiar şoferul nostru a văzut-o şi am alergat prin pădure după ea , a prins-o L, s-a împiedicat după care a lovit-o în cap cu o bucată de lemn…
- Ati omorât-o?
- Sincer nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, am plecat cu maşina de la groapa de gunoi, pe fată a pus-o în spate, acolo a stat şi L, atunci nu era moartă… Am ajuns în oraş. Mi-a spus L să îi aştept la o cafenea până vin ei că vor să scape de ea. Am aşteptat la cafenea timp în care am completat un joc de tip sudoku, ei s-au întors într-o ora… Mai multe nu ştiu… jur!
Se părea că omul spunea adevărul, nu l-am mai forţat… mi-am zis că o să o trimit pe Priscilia pentru a-l interoga mai “adânc” când o să revină din Rusia.
Am luat dosarul de la el şi am plecat rapid din încăpere, l-am sunat pe Marc`o să mă ducă înapoi la aeroport, trebuia să mă întorc în Rusia, cazul acesta ia întorsături de-a dreptul inimaginabile…!
Nume de cod: 2100061207
G out!