• Home
  • Despre # S.T.Î.L.P.U. 1.4
  • Profil 4.0
  • Top 10
  • Citate
  •  

    După prima etapă…

    Iată că s-a desfăşurat prima etapă din acest Campionat European, o etapă blândă aş putea spune dat fiind faptul că nu s-au înregistrat surprize, favoritele impunându-se pe linie, outsider-ele limitându-se la statutul pe care le-au primit înainte de acest turneu…
    În Grupa A, în meciul de deschidere Cehia a învins norocos ţara gazdă Elveţia într-un meci încâlcit şi urât în care “cantonierii” meritau un egal, ei având o bară pe final de meci ce le-ar fi adus un punct, bun măcar pentru moral…
    Portugalia s-a distrat cu Turcia (scor 2-0), arătând că e una din echipele ce aspiră la titlul european, încercând să repete istoria de acum 4 ani când au jucat finala competiţiei cu Grecia, echipa-surpriză ce i-a învins de două ori în acel turneui organizat chiar de ei! În a doua etapă ei vor da piept cu Cehia într-o grupă în care cele două vor merge de mânuţă în fazele superioare ale acestei competiţii…
    Duminică au debutat partidele din a doua grupă, de la 7 seara Croaţia a învins ce-a de-a doua gazdă a acestui Euro, un 1-0 cu Austria imprimat pe tabelă încă din minutul 4 dintr-un penalty. După marcarea golului croaţii au jucat la rezultat rezultând un meci cu un grad de spectaculozitate scăzut, echipa multi-naţională a Austriei nereuşind să penetreze defensiva “oaspeţilor” …
    Şi nemţii s-au distat cu polonezii, câştigand cu 2-0 printr-o dublă al unui… polonez, Podolski ucigându-şi neamul, al doilea gol al lui fiind de generic!
    Meciurile din grupa C s-au jucat luni, de la ora 19:00 ai noştrii au dat piept cu Franţa, meci terminat nedeceis 0-0, partida fiind catalogată drept “cea mai slabă” de la acest turneu, un meci tacticizat pâna la cel mai mic element, ambele echipe temându-se reciproc dar mulţumindu-se cu acest 0-0 ce le menţine în curse pe ambele… mai ales că Italia a făcut trei paşi greşiţi cu Olanda, tăvălugul batav a “şifonat” rău apărarea de oţel a adversarilor, marcând de 3 ori şi doborând astfel un mit…
    În ultima grupă, Spania i-a învins fără drept de apel pe ruşi cu 4-1 prestând un joc foarte spectaculos, prin această evoluţie se anunţă a fi una din team-urile cu pretenţii la câştigarea acestui turneu iar Villa a păşit cu dreptul pe urmele recordului lui Platini ce datează din 1984 când, la turneul francez a marcat 9 goluri…
    Campioana Europeană Grecia a fost învinsă chiar la primul meci de Suedia cu 2-0 şi se pare că ulciorul nu va mai merge la apă, ce s-a întâmplat acum 4 ani a fost pur şi simplu o întâmplare. Pe eleni nu-i văd bine, după părerea mea ei nu au faţă să părăsească această grupă. Dar surprizele există…

    Leave a Reply