După spitalizare
Mă aflu la Sediul WWT unde am ajuns de jumătate de oră cu un elicopter al organizaţiei, mă încearcă o emoţie puternică după pauza de mai bine de o lună în care am fost în spital după accidentul suferit în Rusia! Încă mă mişc greu, mă mai doare genunchiul drept unde mi s-a implantat un şurub pentru a-l stabiliza ! Nici să scriu nu am putut, având încheietura zdrobită… Acuma îmi scriu primele impresii, imediat o să mă pun să fac raportul perioadei de inactivitate…
Istoria mea negativă începe în Rusia la Vladivostok, mă aflam împreună cu Laura, Maxim, Marc`o, Tudor şi gr. Maxim în port, le-am promis că o să-i “scot” la o excursie de week-end după reuşita misiune din Viet Nam, chiar dacă indirect s-a făcut cu ajutorul lui Miky. Era gr. Maxim cu o maşină şi eu cu un prieten vechi din armată (ce ne-a invitat aici) cu camioneta, pe numele său Desaev, ce avea deschis un hotel în localitate. Trebuia să-i aşteptăm pe Bob, Priscilia şi pe Gutierez, noul membru. Pe la ora 19.40 sună Bob şi spune să nu-i mai aşteptăm că are probleme la maşină, să pornim că o sa ajungă el, oricum ne-a asigurat că are GPS-ul activat.
“Hai să vedem cum ne organizăm” zise gr. Maxim. Le spun să-şi activeze GPS-ul şi să pornească înainte deoarece aveau maşină mai bună ca a noastră şi mai rapidă. Tudor a spus că vrea să meargă cu mine, cu camioneta însă i-am zis că nu are centură de siguranţă camioneta şi că ar fi bine să meargă cu generalul. E adevărat că era o camionetă cam veche şi cam uzată dar şoferul ei era tare mândru de ea. Câinile a tot insistat să vină cu noi, aşa că până la urmă am cedat şi l-am luat cu noi…
Generalul a plecat, noi am mai stat puţin, Desaev trebuia să se întâlnească cu un prieten să îi dea nişte acte… L-am luat pe Tudor şi am băut câte o cafea în port, la o terasă… M-a pus să-i cumpăr câteva ziare pentru drum. El ştie foarte bine limba rusă…
După vreo 20 de minute am plecat şi noi, drumul până la destinaţie era de aproximativ o oră, ne-a spus Desaev că sunt nişte peisaje de excepţie unde o să ne ducă el… M-am lăsat pe mâna lui. L-am tot amânat de fiecare dată când mă invita însă acum mi-am făcut timp.
Câinele de obicei nu are răbdare la mersul cu maşina, si-a băgat căştile de la mp3 player în urechi şi s-a pus să citească ziarele.
Desaev avea boala vitezei, nu lăsa acul să coboare sub 100 km/h… Zic eu mai în glumă mai în serios “Condu mai încet că ne zboară capota şi pierdem câinele pe drum”… “Sigur că daaa…!” zise el… “Parcă ascultai la căşti… n-am crezut că mă auzi… ;)”. “S-au terminat bateriile la player… Erau din alea ieftine, mi le-a adus Marc`o din Viet Nam.”
Ne-am amuzat copios, râdeam ca nişte proşti toţi trei, nu stiam că ceva rău avea să se întâmple…! După vreo 15 minute de condus aud un zgomot puternic la maşină după care Desaev pierde controlul maşinii şi se izbeşte de un copac de la marginea drumului. Explodase cauciucul din dreapta faţă, probabil din cauza uzurii…
Impactul a fost foarte puternic, eu am avut de suferit cel mai mult în urma accidentului deoarece partea dreapta a camionetei a lovit copacul, m-am lovit la cap destul de rău şi la genunchi, piciorul fiindu-mi prins între fiare iar mâna mi s-a zdrobit de la impact. Am fost conştient câteva secunde timp în care i-am spus şoferului să aibă grijă de Tudor, după care am leşinat.
Şi Desaev s-a lovit la cap, când m-am uitat la el, sângera. Câinele a zburat prin parbriz şi şi-a rupt picioarele din faţă. Eu m-am trezit la spitalul WWT-ului în aceeaşi cameră cu Tudor, el trebuia să stea 10 zile cu picioarele în gips iar eu am stat o lună şi 9 zile în spital după ce m-au operat la genunchiul drept şi la mâna dreaptă…