• Home
  • Despre # S.T.Î.L.P.U. 1.4
  • Profil 4.0
  • Top 10
  • Citate
  •  

    Reîntoarcere în Rusia

    M-am reîntors în Rusia după accidentul din primăvară, de data aceasta trebuia să mă întâlnesc cu fostul agent secret Mariana Volkova cu care am colaborat în 1997 în celebrul caz din Pakistan când a trebuit să prindem 12 traficanţi de droguri chinezi ce plasau haşiş în campusurile universitare din ţară şi în casele de toleranţă din cartierele mărginaşe…
    Mă sunase femeia duminică dimineaţa, mi-a transmis că are date importante pentru noi în rezolvarea unor cazuri, mi-a spus că vrea neapărat să ne întâlnim în Rusia, dorea discreţie totală, mi-a spus să vin singur…
    Miercuri eram deja pe avion, la telefon Mariana părea foarte sigură pe ea, de fapt aşa a fost tot timpul, avea un sânge rece femeia asta, ceva de speriat, i-am propus acum 10 ani să ni se alăture în WWT dar era “prinsă” în mai multe proiecte ce nu le putea abandona şi în plus nu vroia să renunţe la Rusia (pe-atunci n-aveam filială acolo) dar mi-a promis să o să mai colaborăm ori de câte ori se va ivi ocazia. O dată am mai văzut-o însă, în 2002 dar ne-am întâlnit la o cafea în Kiev, ne-am intersectat atunci drumurile din nou…
    Era o ploaie pe aeroportul din Moscova de nu vedeam la 2 metri, un frig fantastic m-a întâmpinat Rusia şi eu eram doar într-un pulover subţire. M-am şi răcit dar de cum am ajuns la hotel am şi băut două ceaiuri şi am luat un medicament…
    M-am întâlnit cu Mariana joi seara, mi-a transmis locul unde să vin, i-am adus din SUA un set de farduri (m-a informat de care tip doreşte, a spus că-s cele mai bune), mi-a spus în glumă că fără ele n-am ce căuta în ţară.
    - Salut G!
    - Mariana, ce loc e acesta, nu ştiam de el?
    - Aici ieşeam de obicei sâmbăta seara, e mai retras şi e foarte liniştit…, mi-a spus ea zâmbind
    Arăta foarte bine femeia, hmmm… pot spune că nu am văzut o femeie mai îngrijită ca ea, până la cel mai mic detaliu, părul îi era proaspăt vopsit de un şaten ce o prindea tare bine, la gât purta un colier din cristal ce se asorta cu brăţara pe care erau gravate artistic câteva litere chirilice. Unghiile-i erau vopsite de parcă un pictor se jucase minuţios cu ele… Parcă şi zâmbetul ei era desprins dintr-o carte de poveşti deşi avea în jur de 45 de ani… iar corpul de atletă o făcea să arate de 25 de ani!
    - Ai adus ploaia în Rusia, comandante… a început Mariana conversaţia.
    - Da, dar am lăsat-o la hotel… i-am răspuns zâmbind. A zâmbit şi ea.
    - Hai să comandăm după aceea vreau să îţi arat ceva…
    - OK, dar să-mi traduci şi mie ce scrie pe meniu că e în rusă…
    - Îţi traduc…
    Am comandat fiecare ceva de mâncare şi de băut şi am trecut la treburi serioase…
    - Uită-te peste foile astea…
    - O! La naiba! Mambo! - exclam la vederea unei poze încadrată într-un text…
    - Da!
    - Ai ceva noutăţi despre el, noi nu am mai avut tangenţă cu acest personaj de multă vreme…
    - E în Ucraina, nu ştiu unde este cazat dar ştiu că trebuie să se întâlnească cu un tip ce fabrică bombe, e cel mai bun în domeniu şi foloseşte echipamente ultra-moderne. A fost prins în 2005 dar a evadat dintr-o închisoare din Odesa, este foarte inventiv, o minte luminată. Se ascunde prin Ucraina dar până acuma autorităţile nu i-au dat de urmă…
    - Dar de unde ştii tu toate astea? Doar te-ai retras…
    - Da, m-am retras oficial, dar nu am putut să stau deoparte de cazuri, îmi place să trăiesc periculos, se confesă femeia după care mi-a tras cu ochiul…
    - Aici în Est se trăieşte periculos, nici nu duci lipsă de adrenalină şi senzaţii tari…
    - Da, aşa e…
    - Hai în WWT, avem şi în Rusia filială!
    - Hmmm, nu mă bag, vreau să fiu pe cont propriu, e mai OK aşa, crede-mă…
    - Cum crezi, nu te forţez dar uşa va fi mereu deschisă la Organizaţie!
    - Izvoreanu ce mai face?
    - A plecat, nu mai e la noi, s-a dus în ianuarie la Security Warning.
    - De când e Mambo în Ucraina? am întrebat eu.
    - De două zile…
    - Şi de unde ai aflat de el?
    - Secrete profesionale, comandante…!
    - Şi cât va sta?
    - Probabil că o săptămână, are de rezolvat mai multe probleme aici, pe lângă faptul că se va întâlni cu acel tip, mai vrea să cumpere armamente de pe piaţa neagră din Ucraina, ştiu doar locul, undeva la graniţa cu Moldova…
    - Interesant… şi cu ce o să ducă în state aceste arme?
    - Va fi un transport la sfârşitul lunii august, unu de fructe pentru casele de copii din Bulgaria. Ele vor fi depozitate în lăzi de lemn cu fund dublu, acolo vor fi armele! Din Bulgaria nu ştiu cum vor fi duse… Astea-s informaţiile ce le-am obţinut
    - O să alertez echipele WWT de la Moscova şi o să-mi chem câţiva oameni din America, trebuie să ne apucăm de treabă urgent!
    - Da, dar aveţi grijă, şi Mambo are oamenii lui în Est, chiar şi în Moldova sau Rusia iar Bulgaria e a doua casă pentru el. Fiţi cu ochii în 4, pericolul e şi în ceaşca de cafea! Ăsta e sfatul meu…
    Am stat vreo 3 ore la masă, am discutat şi despre altceva, nu doar de acest caz, păcat că nu vrea să facă parte din echipa noastră dar mi-a spus că ne va contacta când va avea date care să ne ajute! I-am plătit aceste informaţii, totul a costat 7.000 de euro însă a meritat!
    După cină am ajuns la hotel pe la 12.30, l-am sunat pe general şi i-am transmis să pregătească echipa pentru misiune. A doua zi deja porneau spre Moscova! Se arată din nou o perioadă plină de acţiune! Abia aştept!

    Leave a Reply