Aveam de făcut o cursă Oradea-Valea lui Mihai. Personalul de Baia Mare m-aştepta cuminte… chiar dacă am ajuns în ultimul moment.
Din afară garnitura îmi transmitea ce aveam să întâlnesc şi în vagon, de la primul pas pe care-l fac mi se deschide un univers mai mult decât sumbru. “Pare aglomerat” îmi zic, după ce străbat cu privirea vreo trei compartimente. Într-unul, o ţigancă-şi hrănea direct de la sursă boracul proaspăt născut fără să-i pese de privitori sau de oamenii dinăuntru. În alt compartiment un bărbat (de aceeaşi etnie) sorbea liniştit o bere la doză fără nicio reţinere…
Până la urmă găsesc un loc lângă câţiva bătrâni. Nici nu mă aşez bine că un vânticel îmi şi gâdilă ceafa. Mă-ntorc şi caut locul de unde izvora mica surpriză… dar nu o descopăr.
Era un compartiment “clasic”, unul care te îndeamnă la alternative când vine vorba de călătorii, fie ele cât de scurte!
Soarele zâmbea ştirb reflectându-se în sticla de la geam rezultând pete negre, simbol al murdăriei, ce păreau că au fost făcute în vremea când puteai umbla în tricou p-afară.
Banchetele erau distruse dar cârpite într-un mod grotesc şi fără nicio urmă de arhitectură sau estetic iar coşul de gunoi se prezenta… ca un gunoi, având “pardoseala” distrusă. Ca să nu mai vorbesc de maneta termostatică… flendura-ntr-un cui de tip “L”, dar ce rol mai avea din moment ce înăuntru era o temperatură constantă ce “bătea” spre 0 grade?
Când scriam mai cu foc aud în apropiere o ceartă, era trupa de ţigani, se “blagosloveau” zgomotos în limba maghiară. Apare un tip îmbrăcat destul de elegant (cred că făcea parte din personalul CFR) şi intră în compartimentul cu pricina. “Ce-i aici măi, ce nu vă-nţelegeţi?” şi “Care a fumat aici?” au fost frazele ce le-am auzit de la el după care liniştea a pus subit stăpânire pe încăpere…
Trenul se-ndepărtează de Oradea şi ajunge în Diosig, zgomotoşii de alături coboară lăsând loc la alţii care-şi iau în primire banchetele la fel de gălăgios şi pe ritm de manele de la un telefon mobil…
Soarele ne face cu mâna şi se retrage timid între nori, frigul era din ce în ce mai pătrunzător dar suportabil, se putea chiar mai rău…!
Ajung în sfârşit la destinaţie, Doamne, bine că am scăpat de trenul ăsta respingător. Cobor. Damn, afară parcă era mai cald ca în compartiment…