- De mâine trebuie să trecem la acţiune, nu avem voie să pierdem timpul gândindu-ne la tot felul de planuri, dimineaţă trebuie să faci o şedinţă şi să le dai sarcinile la fiecare, trebuie să ştie toată lumea ce are de făcut, nu mergem la “plezneală”… zise Marc`o
- Nu-ţi fă griji, e pregătit totul…
- Aşa să fie… dar după misiunea asta vreau o lună de vacanţă, “dispar” undeva la soare, nu contează unde…
- Te înţeleg…
- Hai să plecăm de aici, maine trebuie să ne trezim de dimineaţă şi iar o să înjur ceasul ăla când va suna!
- OK, plătesc şi mergem, am şi eu 1000 de gânduri, cred că o să mai stau puţin în cameră, mă culc mai târziu, mai am ceva de pus la punct. Trebuie să intru şi pe internet să văd dacă mi-a scris Maxim, l-am rugat să mă ţină la curent cu misiunea din Dealul Mockrei…
- OK, eu fac un duş şi mă culc, aerul ăsta sovietic îmi moaie sufletul…
Am plecat din cafenea, am ajuns pe la 12.40 în camera de hotel, nici ceilalţi membrii nu erau la somn, am văzut lumină de la ei în camere… Îi cred că sunt neliniştiţi. Dacă dăm greş cu misiunea asta putem ajunge în moarte clinică cu organizaţia! Underground-ul abia aşteptă să ne prăbuşim! Bine că nu ştiu de misiunea asta că era o bătălie cumplită pe teritoriu deoarece şi ei îl urmăresc pe Mambo…
În cameră, Tudor se juca pe televizor, cum ne-a văzut ne-a luat la ocară…
- Bine că m-aţi încuiat aici, toată seara m-am jucat şi n-aveam decât un joc, m-am plictisit de moarte, aş fi vrut să vin şi eu!
- Lasă că o să ieşi mâine, o să-ţi spună G ce o să ai de făcut. Tot pe afară o să fii… îi transmise Marc`o.
- Da, aşa e Tudor, după ce termini cu jocul te aştept în camera cealaltă.
- Eu îs gata de mult!
L-am luat pe câine deoparte şi i-am explicat cum că el o să fie pe cont propriu în această misiune, de data asta nu îl mai luăm cu noi, avem nevoie de cât mai multe persoane pentru a cuprinde un perimetru cât mai mare într-un interval cât mai scurt de timp. Părea că a înţeles că trebuie să se conformeze… A plecat de la mine din cameră destul de optimist, nu credeam că va accepta prea uşor să meargă singur în recunoaştere dar se pare că pentru el e o nouă provocare… am zâmbit după ce a închis uşa câinele după el. “Dacă am avea măcar vreo 3 ca el…” mi-am zis în gând după care m-am pus la masă şi am verificat poşta electronică să văd dacă mi-a lăsat vreun mesaj Maxim însă generalul nu mi-a scris nimic… M-am culcat pe la 1.15 după ce am mai retuşat puţin la planul ce-l gândisem pentru această misiune.
Am dormit foarte puţin, mă trezeam din jumătate în jumătate de oră, n-aveam somn, gândurile nu-mi dădeau pace! De la 4.40 nu am mai putut să dorm…
Dimineaţa la 7 ne-am adunat cu toţii într-o încăpere să punem la punct ultimele detalii înainte de plecarea în recunoaştere a oraşului.
- G, aşa araţi de parcă nu ţi-ai băut cafeaua! mă întâmpină Amiralul
- Văd că eşti foarte spiritual, Amirale!
- Ca de obicei, comandante, ca de obicei…
- Înseamnă că eşti pregătit să fi spiritual în continuare, deoarece o să rămâi la hotel! Tu o să fi stăpân aici, o să ne ţii la curent cu tot ceea ce se petrece la sediu şi o să ne pui la dispoziţie informaţii când vei fi solicitat etc.
- G, ce naiba… vreau adrenalină… am plecat din America să stau în camera asta…?
- Amirale, tu eşti cel mai priceput în IT, tu “mânui” cel mai bine toată aparatura asta! Spune şi tu pe cine să pun? Izvoreanu nu mai e lângă noi, el era foarte priceput… Ai o idee mai bună?
- Pe Laura!
- Laura nu are experienţă la “butoane”, ea a făcut “teren” de când o ştiu! Este exclus…
- Dar se pricepe foarte bine… am lucrat cu ea!
- Amirale, de aia te-am scos din laborator să ne ajuţi, tu eşti personajul crucial, crede-mă că eşti cel mai potrivit pentru asa ceva, secretul succesului acestei misiuni depinde şi de aportul tău! Crede-mă şi te rog, conformează-te! Eşti cel mai talentat, cel mai bun!
- Of, G, cum mă-mbârligi…
- E adevărul adevărat! Nu vreau să te-mbârlig…
Până la urmă l-am convins pe Amiral, şi-a dat seama că el este singurul care poate să joace acest rol! Am făcut 5 echipe de câte două persoane (deghizate însă) care să străbată oraşul, fiecărei echipă le-am dat câte o zonă.
În prima echipă i-am pus pe Van Dyk şi Bob, noile lor “identităţi” au fost ingineri topometrişti, în a doua echipă am cuplat pe Laura şi Priscilia şi le-am deghizat în târfe de lux, din echipa a treia făceam parte eu şi Marc`o şi eram deghizaţi în preoţi de la o mănăstire din Moldova. În a 4 echipă era noul sosit la WWT, Gutierez şi Kidiatulin iar în cea de-a 5-a cei doi ruşi de la Moscova, Sabaev şi Koleev, pe cei 4 i-am deghizat în jucători de handbal din Norvegia. Pe Tudor l-am trimis în subteran să supravegheze traficul de la metrou… Le-am dat fiecăruia instrucţiunile înainte de a se pregăti de plecarea în oraş şi am stat cu fiecare în parte de vorbă pentru a fi sigur că fiecare a înţeles ce are de făcut. În 2 ore oraşul Kiev era împânzit de 12 membrii WWT în căutarea acului din carul cu fân, la capătul acestei misiuni puteam scrie istorie sau ne putem alege cu un eşec extrem de dureros!