De când scriu?
Astăzi, i-am prezentat unei foste colege de liceu serialul meu cu care mă mândresc “Roua de pe haine” spunându-i: “E parodie, e din genul celor pe care le scriam prin liceu” aducându-mi aminte cum parodiam toate basmele pe care le ştiam, împreună cu colegul Marchiş “Bătrânu`”.
Brusc am avut un flash-back ce m-a adus în timp până prin 1995/1996 şi mă şi vedeam înconjurat de colegi în timp ce ne amuzam pe creaţia proaspăt ieşită de sub albastrul pixului.
Am rămas puţin pe gânduri şi mi-am zis: “Oare când am scris prima dată, care a fost prima creaţie pe care am conceput-o?”. Am ajuns acasă şi am încercat să mă-ntorc în timp şi bazat pe amintiri şi pe “dovezi” mi-am zis că trebuie să refac şirul scrierilor de la început până în prezent încercând totodată să mă redescopăr şi să dau praful jos de pe unele titluri de mult uitate…
Cu toate că primele mele însemnări (parodii sau versuri) nu le mai păstrez, pierzându-se cu mulţi ani în urmă, am încă unele “foi” datând din 1997 sau 1998, adică din epoca de început, în care scrisul mi se părea o distracţie şi cam tot ce scriam era de larg amuzament (bine, nici acuma n-am scăpat de acel “virus”
) sau doar să-mi ocup timpul, nicidecum nu eram serios în ceea ce puneam pe coala albă…
Aşadar, înşiruirea anilor va începe imediat ce termin această frază şi sper să nu vă plictisesc cu atâtea informaţii ce, chiar îmi face plăcere să le prezint…
1995, 1996
Primele scrieri – Apar parodii la basmele copilăriei noastre, de la cele cu Făt-Frumos până la cele cu Scufiţa Roşie.
Prima poezie pe care o scriu vede lumina în 1997, se numea Love story (tema poeziei: dragostea), de fapt aproape toate poeziile mele au purtat acest titlu, numerotându-le pentru a le diferenţia.
1997
Primul titlu pe care-l deţin în arhivă datează din 5 XII 1997 şi este o baladă dedicată profesorului nostru de română, scrisă în stilul ce mă consacrase anterior, adică “Parodie”.
1998
Compun împreună cu un coleg imnul de sfârşit de liceu pe care-l cântă toate clasele de-a XII-a al liceului Hidro Arad, atât la cursul festiv cât şi la banchetul de sfârşit de an. Titlul acestui imn era “Maramureş plai cu dor” şi a fost un adevărat hit (lăsând modestia la o parte) în acel an, fiind “adoptat” cu zâmbetul pe buze de cei ce erau într-a 12-a… Ulterior mai apar două variante ale acestui imn…
1999
Îmi redescopăr cheful de a scrie versuri, grupate sub aceeaşi pecete de “Love story” (întotdeauna mi-a fost greu să găsesc titluri potrivite).
Din joacă mi-am făcut un dosar pe care l-am denumit “Cenaclul CG Brothers and Friends 2000″ în care îmi treceam scrierile, împreună cu un prieten, Slizauru, vecin de cameră în căminul în care am stat pe perioada studenţiei în Timişoara. Apar noi parodii, unele dintre ele le public şi pe internet…
2000
În 2000 am primul impact cu presa scrisă, împins de la spate de prietenul Claudiu aka. @lien mă las convins şi-i dau un material (o poezie… “Love story”, denumită pentru ziar “De dragoste”) pentru săptămânalul local ineuan “Informaţia”. Totul s-a derulat în august şi am fost foarte mândru de faptul că numele meu apărea în ziar alături de un articol! El a fost mai “happy” deoarece articolul lui apăruse pe prima pagină! Am mai repetat experienţa prin octombrie când am mai trimis un material spre publicare…
Nu renunţ la parodii şi, spre deliciul colegilor de cameră, scriu alte variante ale diverselor şi cunoscutelor titluri (Mioriţa, Moromeţii, Albă ca Zăpada) sau, tot la aceeaşi categorie “Parodie” şi programe TV, pe fiecare zi în parte.
Versurile pe care le scriu apar ca de obicei sub binecunoscutul “Love story”…
Apare “Moş Crăciun şi Rusia” pe care o şi public pe internet, la sfârşit de an…
Mai reuşesc să termin în acest an zeci de titluri, fiind unul foarte bogat, în special în parodii şi pamflete…
2001
Am încă 3 apariţii în “Informaţia” (într-un număr am chiar 4 titluri!), ajutat de acelaşi Claudiu. Un program TV (scris în 2000), o poezie, un articol despre muzica techno, câteva pamflete şi istorica “Psihologia Stîlpului” (ce a făcut senzaţie în Ineu şi Dealul Mocrei), au fost “propunerile” mele pentru respectiva publicaţie!
Deja vu-ul continuă cu “Love story” şi normal … parodii… Câteodată-mi mai exersez talentul pe unele articole desprinse din diverse evenimente muzicale sau sportive… sau (mai rar) poezii, unele abstracte, despre stîlpi.
2002
Scriu primul meu roman intitulat “Misiunea” ce l-am terminat într-un an şi 5 zile dar care, la ora la care scriu aceste rânduri nu are aproape nicio valoare, având ca temă lupta antiterorism… scrisă “altfel”!
Din 4 aprilie 2002 încep să scriu o chestie cu adevărat serioasă pe care-o termin abia la sfârşitul anului 2007! Şi aceasta este doar prima parte a acestei creaţii (încă nu i-am găsit un titlu) pe care am de gând să-l public, sper eu, chiar în acest an! Este un fel de jurnal al unui comandant dintr-o organizaţie anti-teroristă în care sunt descrise în general misiunile la care el ia parte…
Tot în acel an creez pagina oficială a echipei mele de fotbal Mureşana Mândruloc ce evolua în liga a 5 din Arad şi cu timpul le făceam şi cronici la meciurile pe care le susţineau, iar din anul 2007, aceste cronici au apărut şi în săptămânalul local “Vladimirescu”.
2003
Am scris puţin în acel an, câteva poezioare, părţi din primul roman, file din jurnal şi puţine pamflete.
2004
Mă concentrez foarte mult pe acel jurnal conceput în urmă cu 2 ani, unele din “file” le public şi pe internet. Veşnicele parodii sunt pe cale de dispariţie, scriu din ce în ce mai rar asemenea compoziţii…
2005
Singurele scrieri sunt cele legate de Jurnalul comandantului, dosarul ce cuprindea acest “document” era din ce în ce mai gros…
În paralel cu “jurnalul” mă ocupam şi de pagina web a echipei mele ce evolua deja prin a patra ligă a judeţului, pentru un an doar deoarece a retrogradat după un singur sezon din acest eşalon…
2006
Cunoştinţa mea cu blogosfera mi-a făcut-o acelaşi Claudiu, cel ce mi-a creeat cont pe blogul lui unde puteam să-mi las ideile. Îmi plăcea, chiar foarte mult. După un an a apărut # S.T.Î.L.P.U. … însă nu am renunţat să las din când în când câte un post pe blogul lui…
2007
Cum spuneam, din acel an, pe 20 noiembrie a apărut # S.T.I.L.P.U., blogul meu personal unde găseşti cam tot ceea ce-mi trece prin cap, am şi făcut o descriere a ceea ce înseamnă acest blog la secţiunea “Despre # S.T.Î.L.P.U.” , nu vreau să mă mai repet…
Termin prima parte a “Jurnalului” pe care aş dori să îl public anul acesta şi sper ca să am timpul necesar să şi reuşesc!
2008
Încep partea a II-a a Jurnalului la care lucrez şi în prezent şi deja s-au adunat peste 30 de episoade! Poate că după ce voi reuşi să public prima parte a jurnalului voi face acelaşi lucru şi cu aceasta!
Continuu să scriu şi pe Starlog însă acolo mă axez în special pe articole din domeniul fotbalistic…
Îmi redescopăr plăcerea de a parodia în serialul meu lansat în ianuarie intitulat “Roua de pe haine”.
Latura mea artistică mi-o dezvolt din ce în ce mai mult după ce “răsar” din tastatură o serie de versuri, câteva articolaşe sau mici definiţii…
Încep să scriu pe blogul Gazetei Sporturilor, mysport.ro articole inspirate din lumea fotbalistică!
2009
Nu-mi fac planuri, scriu la “ce vine” şi… staţi p-aproape pentru noi şi noi posturi. Eu sper să vă placă.
January 13, 2009
|
Posted by Tiq
Categories:

…bravo, spor in continuare, eu te sustin, sa nu uiti, pt. ca-mi place tare mult cum scrii!!!
Merci tare mult pentru aprecieri!