Ce credibilitate mai are fotbalul românesc?

Deşi e pauză competiţională, campionatul urmând a se relua la sfârşitul acestei luni, e scandal peste tot, parcă nu se mai satură cei ce sunt în spatele acestui fenomen…
Să vă dau câteva exemple…

Nici bine nu ne-au înmânat cei de la UEFA organizarea Europa League (ce va fi “moştenitoarea” cupei UEFA) că şeful de la ligă, Mitică Dragomir a ieşit pe “sticlă” şi a aruncat “boom-ul”: stadionul pe care trebuie să se desfăşoare finala nu va fi gata pâna la data jocului. Şi de aici au început polemicile cu acest Keops al fotbalului, unele mai vechi, altele mai noi…

Buun, alt aspect negativ e legat de aceste stenograme ce au apărut în ultimele luni prin mass-media, şi parcă cu zi ce trece sunt tot mai multe. După aceste stenograme îţi dai seama care este nivelul intelectual al celor cu funcţii însemnate în acest fotbal anonim. Şi DNA-ul tot cercetează, parcă la infinit, fără a lua încă nicio măsură. Cârcotaşii spun că nici nu vor lua, aceste dovezi se vor îngropa în cutia timpului fără ca cineva să aibă de suferit. Nu vreau să intru în detalii şi să prezint toate aspectele legate de stenogramele respective pentru că v-a “otrăvit” mass-media destul însă deschide-ţi-vă puţin ochii (indiferent de echipa cu care ţineţi) şi contemplaţi puţin la ce fotbal murdar avem.

Trecând peste stenograme, mă mut în curtea Rapidului unde Criza e mai puternică pe cap de locuitor decât în restul ţării, Copos anunţând că nu mai bagă bani (dar oare când a băgat?) şi că aşteaptă un investitor să cumpere echipa de la el, însă cine mai vrea să facă afaceri cu ţăparul-şef din Giuleşti? Şi cine e dispus să cumpere clubul când acesta are datorii de 13 milioane de dolari? Păi vezi…!

Văd că şi Timişoarei a început să îi meargă rău după ce Ganea a câştigat un litigiu cu formaţia de pe Bega, fostul jucător al lui FC Timişoara acuzând echipa de neplata unor bani ce i s-ar fi cuvenit. După judecarea cazului, clubul are de plătit peste 250.000 de euro şi până nu se va rezolva acest caz timişorenii nu vor mai putea face niciun transfer!

Se vrea ca din anul 2010 să se restructureze sistemului competiţional în liga a II-a, propunându-se două serii de 12 echipe în sistem play-off. Aş vrea să o văd şi pe asta şi chiar ar face bine să arunce un ochi cei de la federaţie şi peste sistemul din liga a III-a. Sistemul mi se pare mai aproape de adevăr, care are bani rezistă, care nu… out! Şi aşa fotbalul din liga secundă e ultra-anonim, sunt echipe aflate pe marginea prăpastiei din toate punctele de vedere: Stadioanele arată ca-n 1975, finanţarea lasă de dorit la marea majoritate a cluburilor, organizarea e de nivelul Campionatului Judeţean etc.
Coborând un eşalon mă-ntreb: de ce să aibă orice cătun cu un rând de echipament şi două mingi echipă în liga a III-a? Şi de ce ne trebuie peste 100 de echipe în această ligă când termină vreo 70?

Şi cea mai proastă veste din ultimele zile e că Mircea Sandu ar vrea să candideze şi în 2014 la şefia FRF. Chestia tragică e că alegerile din 2010 par a fi deja acaparate de el, Lupescu s-a anunţat a fi unul din adversari (se ştie că Lupescu e omul lui), deci candidatura fostului fotbalist pare să fie doar formală.

Leave a Reply