Folcloristele
FOLCLORÍST, Ă, folclorişti, -ste, s.m. şi f. Persoană care se ocupă cu culegerea şi cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.
Sursa: DEX ’98
Staţi liniştiţi, nu m-am apucat de ascultat muzică populară, nici nu mă uit la “Tezaur folcloric” sau să studiez istoria ansamblurilor de acest gen… Dar hai să nu vă ţin atâta în ceaţă…
Zilele trecute aud la radio o ştire în care arbitrii danezi de la partida de handbal România – Muntenegru (disputat în iunie anul trecut) au acuzat reprezentanţii României că au încercat să le dea mită 30.000 de euro ca Naţionala noastră să câştige la 5 goluri diferenţă acea partidă pentru a se califica la Campionatul Mondial. De asemenea, cei ce au condus acel meci au declarat că românii le-au oferit prostituate după acel meci. Iată declaraţia lui Mads Hansen, unul dintre arbitrii: “Prefer sa fiu cunoscut ca o persoana care face performante pe teren, asa ca a fost o experienta ciudata sa apar pe prima pagina a unui ziar. Una dintre cele 3 persoane care ne-a adus cu masina ne-a oferit bani, daca meciul se termina cu victoria Romaniei la diferenta de 5 goluri sau mai mult.”
Dacă e adevărat ceea ce au spus danezii atunci e grav şi iar ne-am dat cu bâta în cap după acest episod, iar ne-am făcut de ruşine (cuvânt ce, cred eu, la noi în dicţionar nu există) în toată Europa, cu siguranţă că lucrurile nu vor rămâne aşa, dar nici nu vreau să mă gândesc ce consecinţe se vor “abate” asupra echipei noastre reprezentative în cazul în care se va dovedi că danezii spun adevărul!
Acest caz îmi aduce aminte de cel din vara anului 2000 de la Piatra Neamţ, caz întitulat “Folcloristele”, acţiunea acestuia s-a desfăşurat la partida retur din cupa Intertoto dintre Ceahlăul şi Austria Viena (în tur fusese 2-2) şi în care arbitrii francezi au scris în raport că românii au vrut să-i corupă, “oferindu-le” prostituate îmbrăcate în folcloriste, fetele fiind “plasate” de fostul arbitru Florin Chivulete ce, ulterior a fost suspendat timp de un an la fel ca şi formaţia nemţeană, exclusă din orice competiţie organizată de UEFA timp de 5 sezoane, mai apoi pedeapsa s-a redus la numai un an…
Petru Paleu, fostul vicepreşedinte de la FRH, acest “Pinalty 2″ se apără dar replica lui Hansen e următoarea: “Cand ne-am intors, ambii antrenori si vicepresedintele federatiei ne asteptau acolo. Ne-au spus ca si-au tinut partea de promisiune si ca este momentul sa reglam conturile. Recunosc, eu si Martin eram foarte furiosi” Asta a fost declaraţia danezului referindu-se la ce s-a întâmplat după partidă (România a câştigat fix la 5 goluri diferenţă, 29-24 şi s-a calificat la Mondiale după 14 ani!)…
Ciudat e că aceste lucruri ies la iveală abia după luni bune de la desfăşurarea acelui meci, dar şi aşa, imaginea sportului românesc se va murdări din nou… E trist că se întâmplă astfel de lucruri în sport unde fair-play-ul ar trebui să domine stadioanele, sălile de sport ori bazele sportive!
March 19, 2009
|
Posted by Tiq
Categories:

Comentarii recente