Curăţenia de primăvară?

După ce Gigi Becali a fost primul încarcerat dintre oamenii de fotbal (mai apoi eliberat), şi Penescu a luat acelaşi drum ca şi patronul stelei, împreună cu şeful arbitrilor Gh. Constantin şi cu centralul Corpodean. La audieri au mai fost invitaţi alţi 3 arbitrii ce se pare au legătură cu acest caz: Bogaciu, Lajos şi Savaniu…

Să fie oare doar un foc de paie sau chiar se doreşte curăţenia în fotbalul românesc? Cu siguranţă că sunt multe mistere ce învăluie acest fenomen, sunt multe lucruri murdare ascunse de-a lungul timpului…
Neregulile ce au “bântuit” sportul rege s-au înmulţit în aşa hal încât suprasaturaţia e un cuvânt prea lejer, consecinţele unor astfel de mârşăvii se simt – campionatul este foarte slab, corupt şi fără pic de credibilitate, formaţiile noastre sunt sparring-partner pentru adversari în cupele europene iar Naţionala a ajuns de râsul europei, fiind “cenuşăreasă” într-o grupă de calificare destul de acceptabilă…

Cine sunt vinovaţi pentru acest dezastru? Cum s-a ajuns la acest nivel al fotbalului românesc? Ei bine, primii ce ar trebui traşi de mânecă sunt conducătorii acestui sport, în speţă Mircea Sandu & co. pe de o parte şi Dumitru Dragomir pe de altă parte. EI sunt PRINCIPALII vinovaţi pentru cancerul ce a ros atâţia şi atâţia ani fotbalul autohton, cei doi conducători nu au făcut nimic bun pentru fenomen…

Dar oare chiar se urmăreşte curăţenea în fotbalul românesc sau se vrea doar să se agite apele pentru ca “peştii” să se mai liniştească? Ştiţi de ce întreb? Păi, s-a început “epurarea” cu FC Argeş, o echipă relativ “cuminte”…
De ce se ascund în continuare toate nedreptăţile făcute de Dinamo, non-combaturile stelei sau şmecheriile Gloriei de-a lungul celor 18 ani de la promovarea bistriţenilor în prima ligă. Dacă s-ar pune în aplicare sancţiunile pentru aceste echipe, ar trebui retrogradate vreo 5 ligi sau ar trebui desfiinţate cu totul.
De ce este în continuare ascuns trecutul negru al Ceahlăului, despre aventurile moldovenilor au aflat şi cei de la UEFA în celebra afacere a “folcloristelor” iar acum echipa lui Pinalty taie şi spânzură într-o ligă secundă stearpă unde ei cu arbitrii mânaţi de Sandu fac legea pentru ca să evolueze din sezonul următor în primul eşalon fotbalistic?
De ce nu se uită nimeni mai atenţi pe actele de transfer a jucătorilor importanţi în străinătate, cu siguranţă că s-ar descoperi muulte surprize. S-au mai avut în vedere aceste nereguli dar se pare că iar s-au pus la “arhivă”, ce se urmăreşte de fapt? Dovezi mai clare ca acestea nu cred că există…
De ce nu se continuă investigaţiile pentru celebrul caz “Valiza” de anul trecut? Sunt atâtea stenograme ce incriminează destule personaje…

Care este adevărul la urma urmei, oare vor plăti toţi cei pătaţi din fotbal sau aceste arestări vor fi doar focuri mici de paie în ochii iubitorilor de fotbal…?

Click Here for PollOnline Survey
| Website Polls
| Email Marketing

| Crowdsourcing
View MicroPoll

Leave a Reply