Ieri am primit o leapşă despre viaţa liceu de la Bianca şi i-am promis că în cursul zilei de astăzi am s-o rezolv…

Fără doar şi poate, cei 4 ani de pe vremea liceului au însemnat şi cea mai frumoasă perioadă de pe băncile şcolii, anii din facultate nu au reprezentat aproape nimic pentru amintirile mele, decât doar viaţa de cămin îmi mai aduc senzaţii pozitive din când în când…
Primul lucru ce mi-l aduc în minte la finalul clasei a XII-a e imnul ce mă chinuiam împreună cu Bene, Negoi şi Burza să-l terminăm pentru cursul festiv şi banchet. Zilele treceau şi săptămâna de final şi-a cerut drepturile…
Toate clasele de-a 12-a erau adunate în a XII-a D iar eu mă aflam la catedră împreună cu colegul Bene şi priveam mulţimea… era tare ciudat, nu eram genul de tip care să iasă în faţă iar acum trebuia să dau tonul la imn… Am avut emoţii doar la primul vers, după aceea mi-am intrat în “drepturi”… a ieşit excelent, chiar nu m-aşteptam la o asemenea reprezentaţie!
La banchet a fost la fel de frumos, din acest punct de vedere…
Nu pot să spun că am fost foarte trist la final de liceu, poate nu conştientizam că se terminase o nouă fază din viaţa mea, dar nici nu aveam planuri de viitor, mergeam la “ce vine”, pe “ţeavă” era să dau la facultă, dar condiţia ce mi-am pus-o era “Ori la Timişoara, ori deloc!”. Si am reuşit…
Din păcate, nu deţin în albumul foto personal decât câteva exemplare ce le-am realizat pentru sonet, neavând un aparat foto nu am reuşit să-mi strâng mai multe amintiri… iar de comod ce am fost nu am împrumutat de la colegi câteva exemplare să mi le sporesc… O bilă neagră, ştiu…

În imagine e interiorul sonetului meu cu mesajul “La revedere în anul 2008″, un mesaj ce, din păcate, nu l-am respectat, chiar dacă anul trecut se zvonea că această întâlnire va avea loc. Nu a fost aşa şi e păcat că ni s-a pierdut urma, şi dacă la 10 ani nu am fost în stare să ne strângem…. la 20 de ani… nu va fi nici atât. Cu toate astea, cu o parte dintre colegi m-am reîntâlnit prin diversele unghere ale acestui Arad şi am mai schimbat două vorbe… Se pare că moda aceasta a întâlnirilor de 10 ani ratate persistă prin Hidro, nu de mult m-am întâlnit cu o tipă din D (noi eram în F) şi la întrebarea despre întâlnirea de 10 ani mi-a răspuns negativ, semn că nu se mai pune aşa preţ pe acest “ritual”… Păcat…

Ce a însemnat liceul pentru mine, în câteva tag-uri: o importantă etapă a vieţii, de cunoaştere, de explorare a unor noi drumuri, dezamăgiri contopite cu bucurii, fotbal pe “Constructorul”, vacanţe unice şi de 5 stele la Ineu, descoperirea pasiunii pentru scris, corigenţele la chimie şi istorie (pe trimestre doar), bucuria de nedescris la afişarea rezultatelor la bacalaureat într-un an destul de “agitat” (_|_ Marga) şi “filmul” de la banchet ce mi-a rămas înregistrat, imaginea lui este la fel de clară şi acuma, la 11 ani de la primele clipe când am păşit pe covorul roşu, unde noi eram vedetele…