Sâmbătă aveam un drum de făcut la Ineu, nu am mai călcat p-acolo de ceva vreme, aşa că era bine-venită o astfel de călătorie. Am ales ca mijloc de transport personalul de Gurahonţ de 8:13. Când am ajuns la gară, garnitura nu era trasă pe linie aşa că, după ce ne-am luat bilet am mai aşteptat vreo 10 minute pe peron. Din depărtare se observă agitaţie… două vagoane tip “motoare” parchează pe linia pe care trebuia să fie trenul nostru. Nu am luat în serios acţiunea gândindu-mă că ar putea fi doar o manevră a celor de la CFR, nicidecum că acea garnitură avea să ne ducă la destinaţie…
Am urcat, puţin descurajaţi de imaginea ce ni se arăta în faţă, o imagine desprinsă din trecut, la negativ însă, nemulţumirea călătorilor se citea în glas! Dacă ştiam ce troacă de tren va fi, cu siguranţă că mergeam la autogară pentru a schimba mijlocul de transport… Condiţiile din vagon au fost execrabile, scaunele erau extrem de murdare, coşurile de gunoi lipseau cu desăvârşire, la budă n-am fost că nu vroiam să-mi stric ziua dar am încercat să-mi imaginez cum ar fi înauntru, ce mai… se circula ca în anii `70…
Nu înţeleg cum la început de secol 21 să se circule într-un asemenea hal, într-o ţară ce se vrea europeană… E clar că ruta Arad-Brad e în regres continuu de la an la altul, probabil din cauză că, cică, nu e rentabilă… Se observă asta pe staţiile prin care am trecut, un aer sterp le-a cuprins, sunt ZECI de ani de când nu s-a mişcat un deget pentru imaginea lor, măcar un strat de vopsea sau o bancă recondiţionată ori o fereastră schimbată. Dar NIMIC! De exemplu, gara din Mocrea a dispărut de pe faţa pământului, doat fundaţia din beton se mai observă. În locul ei s-a ridicat la câţiva metri distanţă un “adăpost” pentru ploaie, construit în stilul celor din staţiile de autobus, dar din păcate doar cupola se sprijinea pe un schelet metalic, restul s-a distrus, ori s-a furat… Trist, dar din păcate, starea Naţiunii a cuprins şi căile ferate… O schimbare în bine în acest domeniu? Niciodată!