Back from Italy

08-09-2009 | Tiq | General | 6 commentarii

Două ieşiri într-un an… e cam mult pentru mine… după ce acu` câteva săptămâni am fost la mare, în acest week-end m-am aflat în Italia, am participant ca şi concurent la competiţia cu participare internaţională al Montebellunei (Treviso), Europalio, competiţie ce constă în împingerea unei căruţe în pantă în care se află 380 kg pe un traseu de 2000 m.
În afară de România au mai participat echipaje din Franţa, Italia, Ungaria, Germania, Slovenia, Finlanda şi Polonia, în total 10 team-uri. A fost ce-a de-a noua ediţie a Europalio, eu am participat la două până în prezent, în afară de cea a acestui an am fost şi la cea din 2004.
Despre competiţia în sine? E greu… e foarte greu, chiar epuizant, după ce te-ai văzut trecut de linia de sosire poţi spune că te simţi cu adevărat împlinit, e cursa care te supune la un efort fantastic, în, poate cea mai epuizantă probă de rezistenţă de care ai dat dovadă vreodată! E proba în care spiritul de echipă, ambiţia şi mentalitatea de învîngător doboară orice obstacol. Da, învingător eşti atunci când ai trecut linia de sosire, indiferent că te-ai clasat pe locul 1, pe 5 sau pe 9, învingător eşti atunci când ţi-ai îndeplinit obiectivul…
Am terminat pe locul 8, unul aceptabil, deşi puteam urca chiar mai sus cu o poziţie, fiind la 16 secunde de echipajul Germaniei, timpul nostru a fost 11.39.79, ceva mai bun ca şi anul trecut (12.15.74)…

Cam atâta despre concurs, am încercat să generalizez ce se întâmplă în fiecare an la început de septembrie pe pământ italian, în regiunea Montebelluna. Duminică a fost concursul local, a XX-a ediţie, una jubiliară, o competiţie inter-regiuni, mult gustată de pubic, prezent într-un număr foarte mare la eveniment…

Ne-am cazat la o pensiune aflată pe dealurile din împrejmuimi din regiunea Biadene, o pensiune ce-ţi oferea o panoramă a localităţii extraordinară (o să revin cu poze) atât ziua dar mai ales noaptea, îţi transmitea o totală relaxare doar privind-o câteva secunde în timp ce-ţi goleşti mintea de toate gândurile! Preţurile la mâncare au fost foarte mari, la market-urile din zonă la fel iar la haine… nici nu te puteai apropia…
În schimb curăţenea e la ea acasă, era chiar enervant de perfect totul şi cu bun gust, o transparenţă a culorii, rafinamentului şi a verdelui de o prospeţime unică. Merită făcută o vizită prin acele locuri dacă aveţi ocazia…
Şi dacă vă întrebaţi dacă am întâlnit români pe acolo… Da, am întâlnit!

P1010257

P1010261

P1010266

P1010278

P1010300

Comentarii (6)

I love Italy, cu părţile bune sau mai puţin bune :)
Treviso (puţin cât am văzut) a părut chiar cochet. Împrejurimile nu le-am văzut decât din avion dar totul arăta extrem de la locul lui, multă verdeaţă, iazuri, parcuri, terenuri de joacă şi sport. Părea frumos.
Cât despre concurs, foarte fain felicitări, aş fi interesată să văd şi eu aşa ceva :)
Preţurile mi s-au părut şi mie cam mari prin locurile prin care am fost, dar, noh…nu mergi în fiecare zi. Să pui poze, măcar câteva.
Ai mâncat îngheţată? E extrem de bună…
Ţi-am dat şi un premiu la mine pe blog cât ai fost plecat :))

Mie mi se pare foarte statică Italia, asta e descriererea de 1 cuvânt ce o dau acestei ţări… Dar e o ţară frumoasă însă nu cred că aş putea convieţui acolo pentru tot restul vieţii… Poate că aparenţele înşeală şi m-aş obişnui până la urmă…
Nu am mâncat îngheţată, era vreo 2,30 Euro/2 cupe mici, cam ca alea de pe centru aradului, de la Gelaterie unde îî un leu cupa… :P
Pozele o să le pun când o să le primesc… io n-am avut nervi de pozat şi nu mi-am dus aparatul, au făcut alţii pentru mine, dar apar şi io în ele. :D

Tot pe ultimu loc or terminat si prietenii nostri de la Contea :( .. asta este

Uite ca te-am gasit si aici .. o sa te urmaresc de acum :)

Mda, tot ultimii, asta datorită faptului că nu am fost lângă ei să-i încurajăm… :D

Vezi, ce mică e lumea… :)

P.S.: Să nu uiţi de pozele alea!

trimite-mi te rog id.u tau pe adresa de mail , sau lasa.l aici daca crezi ca no sa ai probleme

Ce sa le facem…asta este daca au terminat pe ultimul loc, era de asteptat dupa calificari….lasa poate anu viitor o sa termine si ei mai sus si noi o sa terminam si mai sus…oricum bv noua celor ce am concurat si nu am facut ROMANIA de ras:)

Adaugă un comentariu