Fotbalul nostru cel de toate zilele
24-09-2009 | Tiq | Fotbal 24/7, ţara cui? | Adaugă un comentariu
Se pare că scandalurile din fotbalul autohton sunt aliniate pe un şir nesfârşit, parcă nu-i mai satură Dumnezeu de atâta ocară pe mai marii noştrii din capitală, nimic nu-i mai mulţumeşte pe conducătorii noştrii de club, haosul dăinuieşte în fiecare colţişor din umbra acestui sport.
Unu la mână – După ce că în vara asta incompetenţii de la Federaţie au sunat pe la uşa cluburilor pentru a completa seriile din B şi C că n-aveau echipe suficiente, practică ce nu cred că ar fi admisă nici la nivel de Campionat Judeţean, iată că deja se încep descompletările, Gătaia şi CFR Timişoara se pare că vor spune “pas” competiţiei… Şi ăsta e doar începutul…
Doi la mână – În ultima perioadă, paroxismul atinge cote alarmante în “Ghencea” acolo unde cultul personalităţii se construieşte uşor-uşor pentru patronul Gigi Becali, euro-parlamentarul nostru se crede un fel de Zeu… Până nu de mult, acţiunile acestui om mi se păreau hilare, dar acum am convingerea că nu se mai poate face nimic pentru el, doar cămaşa fără mâneci s-ar putea să-l mai liniştească…
Trei la mână: – Că fotbalul românesc e o nebuloasă am mai spus-o de n ori, dar în ultima perioadă fenomenele nu par, ci chiar sunt anormale în sportul-rege de la noi… Azi citesc o ştire cum că Marele Pinalty l-a repus în funţie pe Florin Marin după ce acum ceva vreme îl demise. După vreo 2-3 înfrângeri îl va demite din nou iar după alte meciuri neconcludente îl va suna din nou pe Florinel. Cu toate acestea, locul Ceahlăului e în liga a II-a iar a lui Pinalty… cât mai departe de stadioanele de fotbal. Poate să-şi ia şi o folcloristă cu el…
Patru la mână – şi cu asta închei – Urăsc din ce în ce mai mult mass-media sportivă din România, de la televiziunile de apartament gen Telesport sau GSP TV pâna la ziarele aşa-zise sportive sau fie chiar ştirile sportive de la ORICE televiziune comercială sau necomercială din spaţiul manelisto-danubiano-pontic. Iar încercarea asta de transformare a tuturor îmi provoacă o şi mai mare greaţă. Cine ştie, cunoaşte!
Atât pentru azi… dau legătura mai departe!
