Am descoperit-o de câteva zile şi tot asta ascult… cu toate că piesa “Who needs love?” a apărut în urmă cu mai bine de 3 ani…
O consider una dintre cele mai bune melodii din ultimii ani, însă ea că nu a fost extrasă niciodată pe single, britanicii de la Razorlight (căci ei interpretează acest cântec) au ales alte extrase de pe cel de-al doilea material al trupei ce poartă titlul omonim formaţiei…
Vă împărtăşesc şi vouă acest cântec, poate că şi unii dintre voi îl descoperă în premieră ascultându-l în aceste clipe…
Fotbalul românesc în Europa, în ultimii 20 de ani I
10-09-2009 | Tiq | Fotbal 24/7 | Adaugă un comentariu
După ce l-am auzit de mai multe ori pe Mitică Dragomir cum delira spunând că avem un campionat puternic, mi-am propus să mă-ntorc puţin în timp şi să fac o analiză a fotbalului românesc din anul 1990 şi până în prezent, adică de când (cică) fotbalul românesc contează, ştiindu-se faptul că în regimul trecut campionatele erau mai mult decât artificiale.
În această primă parte o să reiau istoria participărilor româneşti din cupele europene în perioada 1990-1991 şi 1991-1992, urmând ca să grupez în fiecare post tot câte două sezoane…
În sezonul 1990-1991
În Cupa Campionilor Europeni, Dinamo trece lejer de irlandezii de la St Patrick`s cu un total de 5-1 (4-0 şi 1-1), însă parcursul lor se opreşte în faza următoare deoarece FC Porto s-a dovedit a fi o nucă prea tare pentru “câini” (0-0 şi 0-4), portughezii calificându-se în sferturi unde au fost eliminaţi de Bayern Munchen.
În Cupa Cupelor, Steaua elimină foarte uşor pe Glentoran Belfast cu un total de 6-1, a fost 5-0 în “Ghencea” (au marcat I Stan min. 21, I Dumitrescu min. 37 şi 45, şi D. Petrescu min. 80 şi 88) şi 1-1 la Belfast (a marcat I. Stan min. 48 – 11m) însă nu are aceleşi noroc în turul secund deoarece a dat peste Montpellier, formaţia franceză măcelărindu-i atât pe propriul teren cât şi în deplasare (0-3 şi 0-5!), aşa că primăvara europeană era doar o Fata Morgana pentru stelişti…
În Cupa UEFA, formaţiile româneşti au atins turul al doilea prin Universitatea Craiova şi Politehnica Timişoara. Cea de-a treia echipă înscrisă în această competiţie Petrolul Ploieşti a părăsit competiţia încă de la debut, 0-2 şi 0-2 cu Anderlecht.
Oltenii au eliminat în primul tur pe Partizan Tirana cu o “dublă” 1-0, însă în turul doi au întâlnit pe mult mai puternica Borusia Dortmund, în faţa căreia a pierdut cu 0-3 şi 0-1 iar timişorenii au eliminat surprinzător pe Atletico Madrid (2-0 “acasă” şi 0-1 în Spania) dar au clacat lamentabil în următorul tur în faţa portughezilor de la Sporting, 0-7 în deplasare şi 2-0 pe propriul teren, echipa din Lisabona a ajuns până în semifinalele competiţiei fiind eliminată de Inter Milan.
În sezonul 1991-1992
În ultimul sezon al Cupei Campionilor Europeni, Universitatea Craiova nu a făcut prea mulţi pureci, fiind eliminată încă din primul tur de ciprioţii de la Apollon Limassol (2-0 acasă şi 0-3 la Limassol)…
În Cupa Cupelor, câştigătoarea trofeului “Cupei României” din sezonul 1991-1992, FC Bacău a jucat doar două partide, moldovenii au clacat fără drept de apel în faţa lui Werder Bremen (0-6 şi 0-5). Totuşi, băcăuanii au o scuză… au pierdut în faţa formaţiei ce şi-a adjudecat trofeul. A fost Werder Bremen – AS Monaco 2-0 (Allofs `40 şi Rufer `55)…
În Cupa UEFA, Steaua trece extrem de greu în primul tur de ciprioţii de la Anorthosis, 1-2 şi 2-2 după prelungiri şi la fel de greu de sporting Gijon, 2-2 în Spania şi 1-0 pe propriul fieff. Ulciorul nu merge de multe ori la apă şi în cel de-al treilea tur, Genoa învinge de două ori cu 1-0 pe cei din Ghencea şi-i elimină, înainte ca să devină interesantă competiţia…
Dinamo elimină la debut pe Sporting 0-1 şi 2-0 după prelungiri, punctele bucureştenilor au fost reuşite de Gerstenmajer în minutele 75 şi 115. În acea vreme, antrenorul celor din “Groapă” era Florin Halagian… În turul al doilea va da piept de… Genoa în faţa căreia nu va avea nicio şansă, 1-3 şi 2-2 a fost “dubla” acelei confruntări, italienii eliminând pe Steaua în următoarea fază a competiţiei…
Din ciclul “DVD-uri ce nu trebuie cumpărate”
08-09-2009 | Tiq | Fotbal 24/7, ţara cui? | 4 commentarii
Cei de la Gazeta sporturilor vor lansa pe 15 septembrie un DVD cu meciul Slovan – Dinamo… Ştiam că cei de la Gazetă sunt nişte amatori ce promovează în paginile ziarului doar ştiri de 2 lei, dar nu m-aşteptam la asta, să scoată un DVD cu un meci din play-off-ul Europa League!
Nu prea am explicaţii pentru această acţiune a gesepiştilor… mi-am zis… ori şăfu de la marketing n-a mai văzut niciodată vreun meci de-a lui Dinamo în cupele europene şi a încadrat acel meci la categoria “Performanţă”, ori chiar consideră cei de acolo că acel meci chiar este un succes dat fiind faptul că în ultimele ediţii “câinii” au fost eliminaţi tot de echipe modeste… Sau poate că vor să-i ajute pe fraţii mai mici de la GSP Tv, alţi penibili, ce sunt la limita subzistenţei, să-şi mai scoată din cheltuielile date pe Ţeapa numită Liga 1. Cine ştie…?
Bine, degradarea presei sportive româneşti s-a făcut etapizat, un nivel mai josnic cum e acuma nu cred că se poate – poate doar dacă se vor pune în vânzare DVD-uri porno împreună cu ziarul, că CD-uri hip-hop s-au vândut deja… şi o să vedeţi cum prostimea o să cumpere, că oricum, orice le oferă cititorilor… e bine-venit, că doar au fost dresaţi de ei în felul acesta. Mai sunt şi câte un gică-contra, aşa ca mine ce se revoluţionează doar de dragul de a-şi face cunoscută părerea, fie printr-un articol pe diverse site-uri/bloguri, fie prin mesaje postate direct pe pagina gazetelor…
Am scris de n ori despre nivelul sub-mediocu al mass-mediei sportive şi o să scriu în continuare, cu toate că efectul acestor rânduri este egal cu zero… nivel direct proporţional cu feelingul acestei ţări, a nimănui…
În concluzie, trăiască PROSTIA, doar e la putere!
Două ieşiri într-un an… e cam mult pentru mine… după ce acu` câteva săptămâni am fost la mare, în acest week-end m-am aflat în Italia, am participant ca şi concurent la competiţia cu participare internaţională al Montebellunei (Treviso), Europalio, competiţie ce constă în împingerea unei căruţe în pantă în care se află 380 kg pe un traseu de 2000 m.
În afară de România au mai participat echipaje din Franţa, Italia, Ungaria, Germania, Slovenia, Finlanda şi Polonia, în total 10 team-uri. A fost ce-a de-a noua ediţie a Europalio, eu am participat la două până în prezent, în afară de cea a acestui an am fost şi la cea din 2004.
Despre competiţia în sine? E greu… e foarte greu, chiar epuizant, după ce te-ai văzut trecut de linia de sosire poţi spune că te simţi cu adevărat împlinit, e cursa care te supune la un efort fantastic, în, poate cea mai epuizantă probă de rezistenţă de care ai dat dovadă vreodată! E proba în care spiritul de echipă, ambiţia şi mentalitatea de învîngător doboară orice obstacol. Da, învingător eşti atunci când ai trecut linia de sosire, indiferent că te-ai clasat pe locul 1, pe 5 sau pe 9, învingător eşti atunci când ţi-ai îndeplinit obiectivul…
Am terminat pe locul 8, unul aceptabil, deşi puteam urca chiar mai sus cu o poziţie, fiind la 16 secunde de echipajul Germaniei, timpul nostru a fost 11.39.79, ceva mai bun ca şi anul trecut (12.15.74)…
Cam atâta despre concurs, am încercat să generalizez ce se întâmplă în fiecare an la început de septembrie pe pământ italian, în regiunea Montebelluna. Duminică a fost concursul local, a XX-a ediţie, una jubiliară, o competiţie inter-regiuni, mult gustată de pubic, prezent într-un număr foarte mare la eveniment…
Ne-am cazat la o pensiune aflată pe dealurile din împrejmuimi din regiunea Biadene, o pensiune ce-ţi oferea o panoramă a localităţii extraordinară (o să revin cu poze) atât ziua dar mai ales noaptea, îţi transmitea o totală relaxare doar privind-o câteva secunde în timp ce-ţi goleşti mintea de toate gândurile! Preţurile la mâncare au fost foarte mari, la market-urile din zonă la fel iar la haine… nici nu te puteai apropia…
În schimb curăţenea e la ea acasă, era chiar enervant de perfect totul şi cu bun gust, o transparenţă a culorii, rafinamentului şi a verdelui de o prospeţime unică. Merită făcută o vizită prin acele locuri dacă aveţi ocazia…
Şi dacă vă întrebaţi dacă am întâlnit români pe acolo… Da, am întâlnit!
Prima dată am auzit la Radio despre acest dans, era un subiect aprins în emisiunea matinală a lui Buzdugan şi Morar, se distrau pe seama lui… Nu ştiam despre ce e vorba, cei doi parcă erau la fel pe “din afară” ca şi mine… cereau informaţii de la un tip prin telefon… acesta le explica paşii în timp ce ascultau mostre din cântec. Am dat un search pe youtube să văd cu ce se “mănâncă” acest dans…
Am găsit un clip de la ceva nuntă (că, cică, acolo te distrezi de minune) şi iată ce a ieşit… Simplu! Baftă, sper să vă iasă ;-)
Dacă vreţi să repetaţi mai mult, am mai pus un fişier cu durată mai lungă! Have fun!
Am primit zilele trecute o leapşă de la Bianca referitoare la lucrurile ce nu-mi plac şi mi-am făcut un pic de timp ca să o “rezolv”…
Deci, ce nu-mi place… păi, fără a încerca să filosofez şi să dau răspunsuri gen “prostia şi minciuna” ori legate de conflictele armate de la arabi, o să încerc să mă limitez la chestile de zi cu zi ce mă irită pe mine cel mai mult…
- sunt un tip rebel şi nu-mi place să-mi spună cineva ce să fac, sau să-mi impună să fac anumite lucruri. Accept sfaturi, doar atât…
- mi-e scârbă de clasa politică românescă şi mă intrigă faptul că prostia decide cine să conducă această ţară
- urăsc muzica proastă şi videoclipurile cu femei semi-dezbrăcate sau băieţi super tatuaţi şi cercei de tip Akon
- nu suport frunzele în supă: mărar, pătrunjel… şi apropos de gastronomie… dacă s-ar putea n-aş mai vrea să văd niciodată cartofi piure la masa mea…
- urăsc reclamele la detergenţi, sunt cele mai fade şi mai lipsite de esenţă: clasica reclamă are următorul scenariu: intră copilul în casă cu tricoul murdar şi când îl vede mă-sa îşi pune mâinile în cap că tricoul e distrus dar apare o vecină/mătuşă/bunică cu o pungă cu detergent în mână şi… la vederea acestui produs apare brusc zâmbetul pe faţa gospodinei
- mass-media sportivă autohtonă îmi lasă un gust amar…
- nu-mi place să fac promisiuni dar nici nu-i suport pe aceea ce-mi fac promisiuni şi nu se ţin de ele… şi naiba ştie, că am avut parte de astfel de specimene…
Poate că mai sunt şi alte chestii enervante in my mind, o să updatez articolul în funcţie de aduceri aminte…
Ca de obicei, nu dau leapşa mai departe, cine o vrea, poate să o ia… azi e gratis!
Cele mai penibile piese ale anului 2009 partea a IV-a
02-09-2009 | Tiq | Muzică, Parodie | Adaugă un comentariu
Pink parodia în cântecele ei muzica proastă, personajele stupide din show-bizz sau societatea în general… dar chiar ea a scos o melodie stupidă, bună de coloană sonoră a unei emisiuni pentru copii retardaţi. Poate ei i se pare cool, dar le ce hituri a lansat în ultima perioadă, aveam pretenţii de la ea, mai ales că o-ndrăgeam, dar asta mi se pare o creaţie ieftină, parcă în ton cu criza…
Una dintre cele mai enervante piese de vară pe care am auzit-o vreodată e interpretată de Pitbull, acest câine de stepă al muzicii de dans pentru gagicile în călduri şi puştanii turmentaţi după o bere ieftină. Un refren simplu şi penibil, un clip clasic, fără nicio valenţă de “altceva”… sunt ingredientele unei piese penale, dar cu succes mare pe ringurile de dans!
Urmează doi artişti de tip bărbaţi-femeie…
Mika nu m-a dezamăgit nici de data aceasta, noul single “We are golden” e la fel de perfidă ca restul lalaielilor lui din ultimii ani, un ritm împrumutat din vechi timpuri atrage însă simpatii iar topurile sunt primitoare cu britanicul… Din păcate la mine e pe lista neagă pe care nu cred că o va părăsi niciodată…
La începutul anilor `90, bărbaţii din industria muzicală arătau cum ar trebui să arate un bărbat şi îşi potriveau ţinuta pe stilul pe care prestau. În anul de graţie 2009, bărbaţii au împrumutat din caracteristicile femeiesşti pentru a-şi etala talentul… şi culmea, chiar prinde acest stil… Un exemplu în acest caz este şi acel al lui Daniel Merriweather.
Scooter făcea prin 1995 muzică bună. Un album de excepţie “…and the beat goes on” şi single-uri de top 10 prin Europa (“Hyper hyper”, “Move your ass” sau “Endless summer”) au făcut ca Scooter să devină una dintre cele mai populare formaţii de dans din Europa, o carieră de peste 15 ani plină de concerte, albume medaliate ori single-uri de succes.
Din păcate, în ultimii ani, cei 3 au cam dat-o-n bară cu muzica… single-urile lor aveau în ingrediente sounduri împrumutate din piese vechi ce le orbea originalitatea, chiar dacă s-au adaptat de fiecare dată la tot ce este nou, fiind în pas cu ce e trandy… “J`adore hardcore” nu face excepţie de la regulă. Am fost fanul lor, acum nu mai sunt…!
La final, câteva piese ce nu merită nici măcar să le parodiez, piese de sezon la faimoasele noastre radiouri ori pe la emtivi…
Velvet – Chemistry
Bob Taylor ft Inna – Deja Vu
Cascada – Evacuate The Dancefloor
Dream city feat Vanotek – Loving you
Alex & Puya – Secret
Inna – Amazing
Cam atât pentru astăzi, ne vedem la un nou episod!





