Şi de ce aş avea? După circul fără clowni de la TV în care roşii şi portocalii se-ntrec în tumbe politice pe micul ecran, hilaritatea acestor evenimente a-ntrecut chiar şi graniţele carpato-manelisto-pontice (ştiu, am mai folosit acest termen în alte articole de-ale mele, dar îmi place cum sună), impotenţa de orice natură a aleşilor noştrii este fără măsură!
Deşi vara a trecut, ne-ntrecem în cursa pe topogan; urcă pensionari, studenţi, profesori sau simpli muncitori şi coboară încet sub hipnoza celor de sus care ne veghează cu un ochi, iar cu celălalt îşi coordonează tunurile; nivelul de trai a oamenilor de rând se pierde într-o negură a unui tunel parcă nesfârşit, totul rezumându-se la o soartă cu iz de disperare…
Suntem maeştrii în orice, avem soluţii pentru criză doar pe hârtie, infrastructura se găseşte în format dwg în computerul proiectanţilor, agricultura se poate metaforiza doar la negativ, turismul… no comment, învăţământul e în fiecare an în reformă iar sistemul sanitar se confundă cu cel din perioada interbelică, ca apartură şi clădiri. Ce funcţionează în România? N.I.M.I.C! Absolut nimic, dacă ai pile-cunoştinţe-relaţii eşti cineva, dacă faci şmecherii eşti văzut bine, dacă afacerile tale sunt necurate eşti cool, dacă eşti cinstit şi munceşti eşti fraier… În atare condiţii, România poate fi considerată o ţară a U.E.? Poate doar pe hârtie, doar în cărţile de istorie, pentru că mentalitatea şi nivelul de trai se apropie de cea a ţărilor fără pretenţii de pe continentul negru; e ţara în care întrebările retorice se găsesc pe buzele tuturor…
Este îngrijorător că s-a ajuns aici la 20 de ani de la acea Revoluţie în care declinul din perioada comunistă nu s-a stopat, criza prin care trece această ţară s-a adâncit atât de tare încât nu avem soluţii de ieşire, nu avem oameni capabili care să scoată România într-o lumină favorabilă, clasa politică a ţării este de un amatorism fantastic. Şi dacă ăştia nu îs în stare să vină cu ceva constructiv, de ce nu se inspiră din modelele ţărilor din Vest? Nu e nimic rău în a face acest lucru….

Se apropie o nouă campanie electorală. O nouă vomă imaginară pe care am să o donez acestei acţiuni de toamnă, o campanie în care schimbarea prea mult visată de marea majoritate a românilor este o Fata Morgana, o campanie formală, cum a fost şi cea de anul trecut în care numai cine nu a vrut nu a prins loc în cele două Camere, eu le-aş numi obscure, după activităţile ce se desfăşoare acolo.

Şi de ce aş avea chef când, din moment ce salariul după terminarea unei facultăţi (cu pretenţii zic eu) abia mă ţine pe linia de plutire? Şi lăsând la o parte acest lucru, mi-am deschis o mică afacere bazată pe cunoştinţele dobândite în cei 5 ani de după liceu, dar în ultima perioadă, proiectele pe care le-am realizat sunt fără finalizare , Primăriile n-au bani, cei de la Ministerul Învăţământului nu au bani… şi atunci eu… stau şi aştept… dar statului trebuie să-i plătesc dările la data stabilită că altfel mă taxează cu penalizări… Şi din păcate nu sunt un caz singular, aşa merge în ţara aceasta… Păcat şi foarte trist…

Cu toate acestea, n-am să vorbesc cu cei de mai sus să-i ajut la mânuirea tunurilor, chiar dacă sunt acceptaţi şi cei care nu au făcut armata la artilerie. Şi nici nu îţi trebuie CV pentru asta…