La 10 ani de # S.T.Î.L.P.U.: O filă din Jurnalul comandantului G
Luna aceasta se-mplinesc 10 ani de la înfinţarea a ceea ce numim astăzi # S.T.Î.L.P.U., astfel că la aniversarea lui o să public în premieră câteva dintre articole apărute sub “tiparul” organizaţiei.
Ceea ce veţi citi mai jos este una din primele părţi ale Jurnalului comandantului G, pe vremea când încă făcea parte din Underground apărută în anul 2002. Cine ştie, cunoaşte…
Căutând prin vechiile dosare am dat de celebrul caz 1A, clasificat drept “neelucidat” încă din 1997 din lipsă de probe, un caz ce mă urmăreşte încă. L-am răsfoit atent şi mi-am amintit acele evenimente ce stau în umbră de atâţia ani… Niciun element clar, degeaba numără 334 de pagini ca mai mult de 200 sunt declaraţii de-ale martorilor sau mai bine zis a falşilor martori iar restul nişte hârtii fără valoare, nu degeaba l-au pus în umbră cei de la Organizaţie. Mi-am luat dosarul din Arhivă, m-am dus în camera unde-mi ţineam laptopul şi am început să îi scriu Amiralului aflat în celălalt colţ al lumii, în Anglia, să-i amintesc de acest caz celebru pe care el nu-l cunoaşte deoarece nu se afla în Underground pe vremea când s-au derulat faptele.
Salve Amirale
Iată o nouă corespondenţă din partea aceasta de ţară, o corespondenţă legată de cazul 1A, unul din cele mai controversate cazuri din istoria post-modernista… Era 1 aprilie 1995 (de aici şi prescurtarea de 1A), o zi călduroasă de început de primavara, omul nostru era undeva în zona Sofiei, nu se ştie exact, probabil că adevăraţii martori (dacă există) nu doresc să vorbească datorită faptului că şi-ar pune viaţa în pericol pentru că acest individ umblă liber, fără nici un fel de complexe, prin ţara… nu a mai fost vazut de la 6 august 1999… Unii spun că a murit, ca s-a retras în munti şi ca nu a mai avut de mâncare dar… eu nu voi crede aşa ceva…? Acest om TRĂIEŞTE… o simt… Nopţile sunt zile pentru mine… nu mai am linişte pâna nu-l văd pe tip după gratii… Sunt 1413 zile de cand nu mai dorm decat vreo 3, maxim 4 ore… chiar de la acele zile în care “fiara” ataca… cum spuneam pe 1 aprilie, ea a facut 13 victime, ma trec fiori reci numai când mă gândesc… Au fost găsiţi toţi 13 într-o aşa numită groapă de gunoi…sunt disperat Amirale. Sunt 17 ani de cand incerc sa-l prind, încă de la 16.09.1984 când a vrut să-l scuipe pe Ceauşescu… Ai vreo idee cum să il capturăm pe acest om cum să-l atragem într-o cursă…? Sunt 147(!) de dosare încă nerezolvate care îl au autor pe el şi care conţin peste 350 de victime… cât sânge trebuie să mai curgă pentru a fi prins… oare trebuie să moară oameni nevinovaţi fără ca noi să facem noi nimic…? De ce e aşa un blestem pe capul meu, stau închis de 3 săptămâni în Arhivă şi încerc să pun cap la cap câteva date primite de pe teren de la Laura şi Maxim de la ultimile misiuni la care au luat parte.
Dacă ai ceva date legate de L…trimite-le…poate îmi sunt de folos… Ai grijă de tine Amirale, pericolul e la tot pasul, ai o misiune foarte dificilă şi tu de aceea te aşeptăm cu nerăbdare în ţară!
Nume de cod:1124110402
G out!
November 8, 2009
|
Posted by Tiq
Categories:

Comentarii recente