Acu un an şi ceva eram emo cu toţii şi deplângeam situaţia echipelor româneşti care tocmai au părăsit competiţia din Cupa UEFA, ratând calificarea în masă…
Talk-show-uri peste talk-show-uri cu feţe palide de la cluburile eliminate aflate în doliu şi încercau să explice fanilor ce a determinat acel scenariu negru pentru echipă şi pentru fotbalul românesc… Litrii de cerneală au curs pentru a scoate în evidenţă prăbuşirea fotbalului românesc, fără a arăta însă cu degetul, chiar şi cu cel mijlociu, cine sunt principalii vinovaţi pentru faptul că nu am reuşit nici măcar o victorie în cele 10 meciuri din preliminarii. Vă reamintesc bilanţul celor 5 formaţii (Rapid, Dinamo, Vaslui, Urziceni şi Timişoara): 10 0 5 5 3-9… Doar Clujul şi Steaua îşi continuau aventura în Champions League, dar după finalizarea meciurilor aveau aceeaşi soartă ca şi formaţiile prezentate mai sus…
La câteva luni de la acea “noapte neagră” aveam 5 echipe calificate în grupele competiţiilor europene. Aceleaşi personaje de la conducere ieşeau pe sticlă la posturile obscure de sport şi se lăudau că cam ce soccer performant avem (cacofonie voită), iar ăia de la ziare făceau statistici cum că avem nu-ştiu-ce coeficient şi doar nu-ştiu-ce-ţări au atâtea echipe calificate în grupe… Un rahat! Minciuna continua…
În Europa League (personal cred că acest sistem nu e nici pe departe mai spectaculos ca cel din defuncta Cupa UEFA), cele 4 echipe ce şi-au câştigat biletele s-au făcut de un real rahat, unele mai penibile decât altele. Iată bilanţul lor (înainte de ultima etapă), fără a mai da rezultatele că, probabil, le ştiţi, mai ales că sunt atâtea posturi de sport…
Steaua Bucureşti: 5 0 3 2 2-5 3
Dinamo Bucureşti: 5 2 0 3 4-9 6
CFR Cluj: 5 1 0 4 4-9 3
FC Timişoara:5 0 2 3 2-8 2
Total: 20 3 5 12 12-31
Doar Urziceniul ţine capul sus în ceea ce priveşte prestaţia unei formaţii româneşti în Europa, trupa lui Dan Petrescu este singura calificată în “Primăvara europeană”, dar… cu o floare nu se face primăvară…
Mda, vezi zice “şi Dinamo mai are şanse…” Give me a break, oameni buni… chiar vă place să vă amăgiţi singuri?
De ce s-a ajuns aici? Am scris muuult “de ce?”… Am analizat de n ori cancerul ce roade acest sport în paginile acestui blog, dar din păcate, puterea e în mâinile lor…!
Hai să ne minţim în continuare, e mai plăcut, chiar dacă nu ţine loc de performanţe…
Un “Sfânt Nicolae” perfect pentru toată lumea! Ceao!
