Pe umeri pletele-i curg râu -
Mlădie ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, înnebunesc;
Şi când n-o văd, mă-nbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.

La vorbă-n drum, trei ceasuri trec -
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lumea rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama la icoane
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: -”De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!”

Îmi fac de cap? Dar las’ să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Ca n-am ajuns la mila lor -
Şi fac ce vreau! Şi n-am sa mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pamântul ce sa faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Asa om nici vlădică nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea cate vrea,
Mi-e draga una şi-i a mea;
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

George Coşbuc  (din volumul  ”Balade şi idile” apărut în 1899)

De ce-ţi sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?
De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Şi din Ninive?

De ce, când plângi,
În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Şi crizanteme?…
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,
Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?…
De ce, când cânţi,
Cu tine cântă un infinit de armonii
Ce năvălesc tumultoase
Din golul zărilor,
Din astre,
Din zborul păsărilor albe,
Din fundul mărilor albastre,
Din lumea morţilor,
Din lumea părerilor de rău târzii?

Şi când stai ochi în ochi cu-amanţii – poeţi

Ce-ţi cântă ochii,
Părul
Şi buzele -
Când te-nfioară cuvintele ce n-au fost spuse,
Când in penumbra violetă a trioletelor apuse
Pui într-o cumpănă Minciuna
Şi-ntr-altă cumpănă-Adevărul,
De ce te pleci spre cel mai tânăr dintre poeţi,
Şi-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheară de vultur însetat de sânge,
Şi dinţii tăi
De ce-i pictează, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trăit de sfintele poete
În noaptea-altarelor păgâne
Din Babilon
Şi din Ninive?…

Ion Minulescu (din volumul “Romanţe pentru mai târziu” – 1908)

ce înseamnă dragostea la prima vedere? o atracţie puternică, un flirt prelungit, un zâmbet drăguţ, o privire în ochii lui/ei condimentată cu un salut, o invitaţie la o cafea/suc etc… desigur acesta este varianta cea mai fericită. dar ce ne facem cînd ne îndrăgostim de o persoană pe care am întâlnit-o pe stradă, în mijlocul de transport sau la locul de muncă şi nu îi spunem acest lucru din diferite motive (de exemplu teama de a fi respins), nu putem comunica cu acea persoană şi imaginea ei ne urmăreşte pretutindeni şi chiar dacă ulterior acestui fapt te vei îndrăgosti de altcineva şi vei avea o relaţie frumoasă, va exista o neîmplinire sufleteasca şi îţi spui că viaţa ta lua alt drum dacă i-ai fi spus atunci ce-ţi dicta inima.
o frază era rostită astfel: “sigur că există şi dragoste la prima vedere, dar este întotdeauna bine să mai aruncăm şi o a doua privire”, însă inima are raţiuni pe care raţiunea nu le înţelege de aceea această dragoste poate fi tradusă ca un instinct de moment, o pornire a inimii împotriva voinţei noastre. dar au fost cazuri în care multe cupluri s-au căsătorit şi sunt foarte fericite, în schimb alte relaţii s-au sfârşit după câteva întâlniri datorită nepotrivirii de caracter a celor doi…
acu` nu vreau să fac o analiză psihologică a acestui instinct pentru că în acel moment totul este controlat de Se cum este numit de Freud, parcă eşti hipnotizat; am vrut doar ca în câteva rânduri să descriu acel moment frumos, unul de care vă veţi aminti toată viaţa!
va urma

iubirea-i curcubeu cu doar două culori, EL şi EA, inventată din vremuri vechi necunoscute, o artă a sufletului, o chemare a inimii într-o acţiune de sublim, într-o atracţie de încredere, este imboldul pasiunii şi un fenomen esenţial pentru condiţia umană. fără dragoste ne-am înstrăina ridicolului şi ne-am ascunde în cele mai îndepărtate tenebre, fără acest sentiment totul capătă valenţe de înstrăinare emoţională.
o vorbă înţeleaptă spunea “dragostea este un joc în care ori amândoi câştigă, ori amândoi pierd”. absolut adevărat şi dacă doriţi faceţi o analiză a acestei fraze şi o să vă convingeţi de veridicitatea ei…
închei prin citatul lui Karl Menninger ce nu mai are nevoie de niciun comentariu: dragostea vindecă oameni – pe cei ce o dăruiesc, dar şi pe cei ce o primesc…
va urma

PS: Crăciun fericit tuturor…