# S.T.Î.L.P.U.

Unul dn cele mai amuzante clipuri pe care le-am văzut anul acesta şi la care am râs de m-a durut stomacul…

Sâmbătă dimineaţă trebuia să ajung în Arad. Aveam tramvai la 5.40 dar tată-meu mă avertzează “Vezi că sâmbăta vine mai repede…”, drept pentru care la 5.24 am plecat de acasă (stau destul de aproape de staţie)…
A fost tare frig la acea oră, îmi îngheţase urechile, cred că au fost în jur de 0 grade. Deja mă uitam obsedant la ceas. ” Nu mai vine odată…?” îmi ziceam în gând în timp ce minutele se depărtau de “şi 40″… Se face 5.49 când observ în depărtare tramvaiul…. “Uh, ce bine”, deja nu-mi mai simţeam urechile!
Era “vestitul” tramvai 1-2. Abia se opreşte dar uşile nu se deschid. Până la urmă le deschidem noi, manual…
Înăuntru aproape la fel de frig ca şi în exterior. M-a întâmpinat o beznă de mă vedeam deja prin tunelurile din Disneyland fugărit de mumii, fantome şi scufiţe pe roşu. În vagon, oamenii revoltaţi înjurau sistemul şi erau nervoşi că or să întârzie la lucru, alţii erau supăraţi (pe bună dreptate) pe CTP deoarece condiţiile sunt precare.
Normal că nici eu nu m-am abţinut să nu le zic vreo câteva în gând… Două scaune mai încolo un bătrân îşi povestea viaţa şi era mulţumit că mai are puţin timp până la pensie. Alţii dormeau zgribuliţi, nepăsându-le de nimic…
Garnitura traversează molcom Vladimirescu şi se-ndrepta spre oraş. Frigul şi întunericul nu au rămas în staţie…
Înainte de a ajunge la podul de la Micălaca, vatmanu spune: ” Vagonul se retrage în depou, vă rog să coborâţi, va veni un tramvai în spate.” N-ar fi prima dată…
Agitaţia şi vorbele de duh mergeau mână-n mână. Am scăpat şi io o sudalmă printre dinţi şi am coborât. Cei mai nerăbdători şi mai grăbiţi au mers la Taxi, ceilalţi au aşteptat cuminţi următorul tramvai ce a sosit după vreo 10 minute.
Ajung într-un final la Podgoria pe la 6.35, cu o întârziere de 25 de minute. Eu nu îi înţeleg pe cei de la CTP Arad, de ce bagă acest jeg de tramvai pe ruta Arad-Ghioroc şi mai ales sâmbăta, nu înţeleg de ce nu trimit la casat asemenea specimene numite Timiş, îs tare obosite, şi-au trăit viaţa. Şi aşa ne anunţau cei de la Companie că au achiziţionat de curând tramvaie din Austria aşa că ar trebui să trimită Timişurile pe linie moartă, singura linie acceptată pentru ele.
Pe siteul oficial al CTP, la rubrica “Parc auto/tramvaie” descoperim faptul că mai sunt 12 astfel de unităţi, cred totuşi ca aceste cifre nu sunt actualizate, eu am mai observat doar două garnituri hoinărind prin Arad, pe lângă 1-2 mai e 15-16, recondiţionate la Astra Arad pe la începutul anilor ‘90.
Şi ca să vezi drăcia dracu, la 8.30, dinspre arad ce tramvai credeţi că a venit? Exact, 1-2. Şi nu era clona lui!

De când mă ştiu am ascultat radioul, de multe ori l-am preferat chiar în locul televizorului…

Primul impact cu undele l-am avut pe la mijlocul anilor 90 când Radio 3 România Tineret mi-a captat atenţia, rămânând mult timp pentru mine radioul No. 1. Ascultam sâmbăta noaptea emisiunea “Top Dance 100″, cred că prin 96 sau 97 era şi “Mai mult de 200 de minute live” de joi de la 21.00 cu Bogdan Cruţescu şi Ştefan Naftanailă. A fost şi sursa mea pentru muzică, mai înregistram pe casete piesele ce le adoram. Internetul nu îl descoperisem încă…
După o vreme, cei de la Radio 3 s-au mutat doar pe net iar emisiunile de mai sus au dispărut în neant…
A urmat perioada Pro FM, ţin minte şi acum piesa celor de la Timpuri Noi - Star station, făcută special pentru acest post, prin 98, dacă nu mă-nşel. Ăsta cred că era singurul din banda mea de FM ce-l prindeam, pe lângă Radio 3. O dată cu trecerea timpului am ascultat din ce în ce mai puţin acest post…
Perioada Radio Vest a început cât timp am stat la cămin în Timişoara, era favoritul meu. Câteodată mai schimbam şi pe Europa Nova, un alt post local…
După anul 2000, FM-ul s-a umplut de posturi, din ce în ce mai diversificate şi mai “colorate” iar netul a absorbit undele vechiului radio, comprimându-le în streamuri. O nouă eră începea…
Această “revoluţie” m-a prins şi pe mine - Guerilla, Digitally Imported Radio, Lynx, Radiototal sau Naţional erau radiourile ce le ascultam virtual iar clasicul aparat începusem să-l uit undeva în praful nepăsării, doar dimineaţa după ce mă trezesc îl mai aprind pentru jumate de oră pe Europa FM sau sâmbăta pe Radio Timişoara când ascult etapa în seria B din Liga a II-a.
Probabil că nu sunt singurul care se face “vinovat” de neglijarea acestui accesoriu nelipsit din niciun habitat dar această eră tehnologică a schimbării a pus stăpânire şi pe mine, m-a înghiţit şi mi-a furat vechile obiceiuri transformându-le, robotizându-le…

Dimineaţa pe tramvaiul de 7.28 e din ce în ce mai inuman să călătoreşti; hai să zic că pâna la Vladimirescu e OK (dat fiind faptul că suntem ţărani), însă din comuna arădeană e jale. Şi e doar un vagon d-ăsta nemţesc, insuficient la ce flux de lume e prin staţii la această oră… E plin de elevi însă şi nu ştiu cum dracu ajung ei la ore la fix deoarece tramvaiul ajunge-n Podgoria la 8.05. Parcă-i văd scuzându-se “Ştiţi, nu avem tramvai, bla bla bla…, vă rugăm să ne scuzaţi…”. Io i-aş pune să vine la 6… Ori şcoală, ori somn…
Io întârziam foarte rar însă când intram după profesori îmi luam ceaiul şi culmea era că întârziam tot la ora de istorie unde aveam o profă ce se criza destul de uşor… Abia scăpam de gura ei…
Nici nu cred că vor rezolva cei de la CTP problemele în cazul tramvaielor pe această rută deoarece şi aşa se plângeau că nu e rentabilă… şi atunci? Stăm şi răbdăm…

În acest uikend e meciul cu Franţa, revin la echipă mutuşichivu dar tot Piţurcă este la cârma Naţionalei. Şi atunci, de ce să mă uit la meci? Am vreun motiv?

Am un obicei să mă uit la MTV Dance, un post comercial dar unde am mai regăsit piese apuse ce-mi provoacă nostalgie: Energy 52 - Cafe del Mar, Moby - Everytime you touch me sau Faithless - Insomnia, dar nu despre preferinţele mele vreau să vorbesc ci despre tendinţa asta de manelizare vestică a muzicii dance, adică de a face remake-uri după hiturile anilor 80-90 şi de a le pune pe clipuri cu fete pe tri-sferturi dezbrăcate ce ce onduiesc lasciv în faţa camerelor. Jenant deja. Nu e erotic deloc… Uite aici un clip cu o doză puternică de erotism… Băăă copii, voi n-aveţi voie…

Se lucrează la reabilitarea Drumului Naţional 7, lucrările de asfaltare au ajuns prin dreptul localităţii Vladimirescu. Traficul se desfăşoară în condiţii foarte grele, şirul de maşini atinge câţiva kilometri buni. În perioada aceasta nervii şoferilor trebuie ţinuţi în frâu destul de puternic pentru a nu ceda… Oricum, această reabilitare e bine venită şi… măcar vom sta liniştiţi o perioadă după ce se va finaliza lucrarea…

Nu are rost să comentez aspectul lucrărilor finalizate de pe centrul oraşului Arad dar conştiinţa mă îndeamnă să spun că calitatea (cacofonie voită) lor lasă de dorit în unele locuri…

Large Hadron Collider sau acceleratorul de particule de 27 de km de lângă Geneva unde se va realiza cel mai mare experiment al fizicii a pus pe jar pe toată lumea, s-au lansat teorii peste teorii, s-au scris mii de pagini, s-au făcut o groază de comentarii…
În următoarele rânduri nu mi-am propus să vă prezint fenomenul ce va avea loc în maşinăria aia, nu am limbajul necesar şi nici nu cunosc prea multă fizică, numa` 5 şi 6 aveam prin liceu… vreau să remarc (şi asta după ce am navigat în ultimele zile pe net) această isterie ce s-a creeat în jurul acestui eveniment, concluzia greşită a subiectului a fost că pe 10 septembrie va veni apocalipsa.
Principala vinovată în cazul acesta e mass-media, ei se întrebau “vine sfârşitul lumii?”, inducând în eroare o mare parte din populaţie…
De la oameni simpli la fanaticii religioşi până la cei cu picioarele pe pământ sau cei care stăpâneau bine acest subiect şi-au dat cu părerea referitoare la acest experiment pe diversele forumuri…
Şi în plin secol al cunoaşterii sau al descoperirilor am dat de fraze de genul “Nostradamus a spus…”, “Dumnezeu nu e de acord…” sau tot felul de calcule cretine că azi ne ducem naibii cu toţii, teorii absolut greşite cum că experimentul nu ar fi trebuit făcut! Dragii mei, dacă nu vă pricepeţi măcar tăceţi din gură, nu aruncaţi comentarii doar de dragul de a fi făcute, fără vreun suport logic, nu mai lansaţi poveşti cu pokemoni şi armaggedon că mai sunt şi creduli care vă iau în serios, staţi în banca voastră mai bine!
Abia acuma am observat că suntem un popor priceput la toate, de la fotbal la gătit până la genetică sau fizica atomului dar din păcate cu teoria nu prea poţi face nimic… aaaa, dacă teoria e bună…

În vârful penibilului l-am descoperit pe motanul Felix şi partidul său care, ce s-a gândit, fenomenul e periculos (ce mai, are mâţa sursele sale) şi s-a gândit să protesteze împotriva acestui experiment. Parcă îi şi văd pe cei de acolo citind pe net ştirea cum că cei de la PC au ieşit în stradă şi şi-au zis “mă, poate chiar e periculos experimentul, s-ar putea să aibă dreptate ăştia, hai să-l oprim”…

E deja 13.56, ora României, la aproape patru ore de când s-a pornit maşinăria aia şi n-am dat colţu`. Dar voi, ăştia cu apocalipsa? Cum vă simţiţi? N-aţi murit, ha? Vă zic eu, nici n-o să muriţi, cel puţin nu azi!

Citeam în urmă cu câteva săptămâni pe un site arădean că vor fi în curând zilele oraşului. Mă uit peste program şi dau să caut ce evenimente vor avea loc pe ştrand… vineri mi-au sărit în ochi Holograf şi 2 Unlimited iar sâmbătă, Florin Chilian. Mi-am făcut plan să mă duc să-i văd pe cei de la 2 Unlimited, când eram prin liceu ascultam cu plăcere muzica lor şi ţineam neapărat să-mi amintesc hiturile de acu` 14-15 ani ce făceau furori prin discoteci, şi aş aminti doar: “No limit”, “Tribal dance”, “Maximum overdrive”, “The real thing” sau “No one”…
Am ajuns pe ştrand pe la 8:30, cânta Analya Selis şi deşi nu sunt un fan al ei m-a impresionat “armata” de instrumentişti ce i-a luat cu ea. “Are voce tipa”, mi-a trecut prin minte… Au urmat Neri Per Caso din Italia, timp în care m-am dus să mănânc ceva. Terasele erau pline, damn… am găsit un loc undeva pe “centru” unde am îngurgitat o pizza cam rece… nu mi-a plăcut. Io îs mare iubitor al hamsiilor dar nu am găsit pe la terase, în anii trecuţi ştiam un loc unde mâncam hamsii dar acuma or deschis acolo “Fornetti” (cre` că aşa se scrie)… Abia după festival am înţeles că se găseau şi hamsii la “rulotele” ce înconjurau mulţimea.
Când am revenit de la mâncare, cei de la 2 Unlimited şi-au început recitalul. Mi-am frecat mâinile de bucurie la auzul vechilor hituri dar cu cât mă apropiam de locul cu pricina mi-am dat seama că doar vocea era a Anitei, pe scenă era o tipă (negresă) ce “cânta” peste vocea ei. Îmi zic “şi-or fi schimbat componenţa ăştia” după care mă complectez “dar de ce naiba nu cântă pe vocile lor, de ce le trebuie playback?”…
Hmmmm… eram confuz şi când îi criticam mai rău în gândul meu se opreşte banda… Negru o dă pe repăreală (cu siguranţă că n-a fost Roy, oricum, pentru mine toţi negrii seamănă între ei) şi banda porneşte din nou. Încep cei doi să “cânte” după care se întrerupe iarăşi şi iarăşi… de au interpretat “Jump for joy” de vreo 3-4 ori în seara aia, după care s-au enervat datorită deselor întreruperi de bandă şi s-au tirat rapid de pe scenă lăsând în urmă o prestaţie penibilă. Apropos de penibil, pe scenă au urcat Simpu, copilaşii ăia ce se cred că fac muzică. Pentru puştime a fost delir însă…
După ăştia or urcat pe scenă Holograf şi borăcimea s-a evaporat, am mai înaintat câţiva metri si am putut asculta o trupă ce se respectă având în spate ani grei de activitate. Profesionişti adevăraţi în toate sensurile! Un bravo pentru ei, cei ce au salvat seara de vineri la o sărbătoare a oraşului ce ar fi trebuit pusă la avizier la secţiunea “aşa nu!”.
Şi aşa evenimentele pe acest mare ştrand tind către 0 şi mai ales că sărbătorile oraşului au loc doar în perioada aceasta a anului, puteau organizatorii să aducă (pe bani la fel de mulţi) în locul celor 2 nelimitaţi (chiar m-au dezamăgit prestaţia celor 2) pe alţii, sunt atâtea trupe, atâţia cântăreţi… nu înţeleg care e logica aici. De fapt ce să mă tot mir atâta, doar ăsta e Aradul! Să ne trăiţi!

Astăzi prezentatoarea Ştirilor sportive de la Antena 1, Crina Abrudan îşi serbează ziua de naştere. Cu această ocazie, ca moderator al acestui blog vreau să îi urez la împlinirea unei frumoase vârste, un “La Mulţi Ani” cu sănătate, fericire, bucurii şi tot ceea ce-şi doreşte să devină realitate!

Aşadar, sfârşit de an… şi pentru #STILPU, un an bun din mai toate punctele de vedere, un an bogat în scrieri, de la cele 20 de titluri de la capitolul II din “Corespondenţe”, la completările de la primul capitol al aceluiaşi proiect până la o nouă categorie de scrieri începând cu luna mai, categorie denumită “Rânduri curgătoare” ce cuprinde titlurile cu caracter de poezie…

Hai că nu sunt la ora bilanţurilor… vreau doar ca Premiul #STILPU să îl acord lui Claudiu T. zis şi Amiralul, pentru intensa activitate în anul ce tocmai se încheie, totul culminând cu un succes personal, fiind unul dinte autorii unei publicaţii… Dat fiind faptul că este un mare numismat, premiul acordat tânărului talent constă dintr-o monedă de 3 groschen din anul 1550, o monedă din argint ce a stat loc de cinste în colecţia mea personală, fiind cea mai veche piesă (foto jos) . Îi doresc mult succes în continuare şi în anul ce urmează îl aşteptăm cu un nou titlu… poate chiar “Alternativele”…