… o să revin la vechiul statut al acestui blog, acela de… Atelier virtual de creaţie, o să încerc să las în urmă toate articolele în care arăt cu degetul deoarece aceste posturi sunt pierdere de timp şi fără niciun ecou, indiferent că e negativ sau pozitiv, aşa că nu are rost să-mi mai tocesc vârfurile degetelor postând asemenea scrieri…
Nu merită să mai fac asta pentru că mi-am dat seama că în vremurile în care trăim aceste lucruri sunt normale, toate aceste acţiuni pe care eu le văd ca fiind negative ţin de rutina zilnică şi că… “aşa trebuie să fie”… indiferent de domeniul spre care îmi îndrept ochii.
Dacă mass-media nu trage semnale de alarmă, eu de ce aş face-o? Aşa că m-am hotărât… din Ianuarie 2010 o să schimb faţa acestui blog, readucându-l la vechea formă în care vă prezentam creaţiile mele, pe care le-am cam neglijat în ultima vreme, concentrându-mă asupra vieţii social-politice-cultural-administrative etc…

Chiar dacă o să găsiţi mai puţine posturi ca de obicei, o să mă concentrez mai mult pe ele, singurele articole din “real life” sunt acelea în care sunt implicat în câte o întâmplare sau activitate… în rest… îi las pe alţii mai competenţi să o facă, sunt atâtea televiziuni sau zeci de ziare…

Aşadar, o să vă-ntâlniţi din nou cu “Roua de pe haine”, diverse versuri, o să încerc să resuscitez misiunile cmd. G şi o să vin chiar şi cu noutăţi, am câteva surprize în traistă de care nu vă zic… măcar o să fiu mai relaxat scriindu-le decât să-mi stresez neuronii înjurându-i sau bălăcărindu-i pe cei incompetenţi de la conducerea unei instituţii oarecare.

Ritmuri rap pe o stare de frustrare ce mă macină de vreo 2 zile, urând căcatul ăsta de ţară şi pe conducătorii ei. Nişte feţe zâmbindu-ne cerând să îi alegem. Aceleaşi personaje. Să scuip pe voi, ticăloşilor că ne-aţi adus în pragul FALIMENTULUI la toate capitolele.
Blackstreet şi-al lui “No diggity” mă delectează, chiar mă relaxează… O relaxare perfidă…. futui… e totuşi vineri şi starea mea trebuia să fie cu totul alta. De obicei nu mă apucă astfel de sentimente de lehamite decât foarte rar şi mă ţine puţin. Nu mă gândesc la nimic, nici la prezent, nici la viitor… un viitor ce-mi sună sumbru, din mai toate punctele de vedere… cu ăştia la timonă o să ajungem precum negrii ăia din triburi…

Noi ăştia cinstiţi (fraieri) nu mai avem nicio şansă în faţa lor, suntem văzuţi ca nişte zerouri, nişte nulităţi buni doar în luna noiembrie, o dată la 5 ani când trebuie să-i (re)alegem… În sportul ăsta doar ei câştigă, cei fără scrupule, escrocii, hoţii etc, noi suntem nişte marionete conduse de minţi bolnave şi de interesele lor!
2 pac îmi cântă de “motherfucker”…. şi chiar dacă provine din alt context vi-l dedic, nenorociţilor din pole-position… Multă muie! _|_

Timpul rece ne-a luat prin surprindere printr-o transformare cu ură a vremii în doar 24 de ore… De la 25 de grade Sâmbătă la 12 grade a doua zi…
Marţi a fost 13, cele 3 ceasuri rele puse deoparte au venit şi cu bonus. Ploua… Cu umbrele de toate culorile, ploua cu tencuială de pe clădirile vechi, ploua cu crengi, totul contopindu-se cu apa ce şiroia enervantă peste tot. Aşteptam de niscai timp câţiva stropi şi după o secetă lungă au fost bine veniţi, dar parcă prea nervoasă a fost doamna Natura…
Cum spuneam, ploaia de umbrele a fost inedită, vântul de ieri a făcut victime printre accesoriile împotriva acestui tip de vreme, chiar în această dimineaţă am observat unele fără viaţă abandonate pe trotuar.
Iar despre calvarul clădirilor vechi de pe Centru nu prea are rost să amintesc, de fiecare dată când se-nteţeşte puţin vântul, e pericol să-şi deplasezi paşii pe lângă ele, riscând să te trezeşti cu oarece surprize în cap…
Azi parcă s-a mai domolit, dar tot încruntată e… Însă mult mai previzibilă! Dar azi este 14…

Astăzi pe postul de radio Sport Total FM s-a derulat primul episod din confruntarea Banciu – Ivanovici, un episod pilot în care personajul secundar denumit şi Ivanovici după numele de buletin a intrat în direct la emisiunea “11 metri” realizată de Radu Banciu şi Andy Stănescu de la amintitul post, deranjat fiind de adevărurile spuse de aceştia la adresa lui legate în special de celebra înregistrare a jucătorului stelist în care, din câte se pare… era vocea lui Ivanovici.
A cerut dreptul la replică, în timp ce-şi regla tonul pentru atac la adresa vrajmaşului său, a încercat să explice anumite lucruri legate de activitatea sa şi totodată a vrut să se se scoată din scandalul “înregistrarea” ce se confundă cu numele său…
După contre dure, dar în limita bunului simţ, cei doi şi-au promis o nouă confruntare, celebrul Ivanovici spunând că va intra în direct ori de câte ori va fi atacat de către Banciu în acea emisiune.
Un nou război din fotbalul autohton dă să înceapă, de data aceasta declanşat exclusiv cu personaje din mass-media, o partidă ce, sper eu, îi va da câştig de cauză lui Radu Banciu.
Pentru Horia Ivanovici, aceste tipuri de discuţii sunt obişnuite, în TOATE amisiunile pe care le-a realizat s-a ocupat exclusiv de scandaluri, iar în ziarul pe care-l patronează se găseşc articole cu tentă de învrăjbire şi iz de can can!
Din păcate acest personaj nu este singular în mass-media de la noi, el este doar o mostră a ceea ce înseamnă amatorismul în sectorul mijloacelor de informare a maselor însă mă bucur că s-a găsit cineva să-l pună la zid pe acest om ce nu îşi merită statutul pe care îl are!

Azi dimineaţă în timp ce-mi sorbeam cafeaua în staţia de tramvai, am observat un melc somnoros ce se mişca domol pe aleea de pământ umedă de la ploaia din noaptea trecută, şi mă-ntrebam: Dacă melcii ar bea cafea, ce efect ar avea, oare s-ar mişca mai repede?
Ar trebui să îi dau unuia într-o dimineaţă…

Pe 28 septembrie, Aradul are şansa să admire trofeul Champions League în original, fiind unul dintre oraşele norocoase ale caravanei Trophy Tour, ce porneşte din Milano, pe 16 septembrie (eu cred că a pornit deja ) şi se opreşte la Sofia pe 18 octombrie.
Ce e Trophy Tour? Ei bine, UniCredit, sponsorul UEFA Champions League în următoarele 3 sezoane a avut ideea de a realiza un eveniment inedit: o caravană a trofeului UEFA Champions League ce va trece prin 5 ţări, şi va putea fi admirat în următoarele locaţii:
16-20 septembrie – Milano (Italia)
25-26 septembrie – Zagreb (Croaţia)
03-04 septembrie – Bucureşti (România)
10-11 octombrie – Budapesta (Ungaria)
17-18 octombrie – Sofia (Bulgaria)

În România, în drumul său spre în Piaţa Constituţiei – Bucureşti, trofeul va poposi pentru câteva ore in şase oraşe, astfel: Arad (28 septembrie), Timişoara şi Sibiu (29 septembrie), Braşov (30 septembrie), Piteşti (1 octombrie) şi în final Bucureşti (3-4 octombrie).

Deocamdată nu ştiu unde va fi amplasat trofeul în oraşul nostru dar o să vin cu update la articol de îndată ce aflu ceva! Am însă idee la 2 locaţii: în faţă la Primărie sau în Piaţa Avram Iancu… Sunt curios dacă am câştigat pariul cu mine…

UPDATE: Se pare că trofeul UEFA Champions league îl veţi putea admira din faţă de la Primărie. Voi veni şi cu alte detalii de cum aflu noutăţi. Dau legătura în studio…

S-a mai stins un artist, celebrul actor Patrick Swayze a decedat azi noapte la vârsta de 57 de ani, răpus de o boală necruţătoare, cancerul…
Cunoscut mai ales pentru rolul din “Dirty dancing”, Patrick avea în ultima perioadă probleme mari de sănătate, în ianuarie 2008 fiind diagnosticat cu cancer pancreatic, boală ce, până la urmă, i-a fost fatală…
Nu vreau să vă vorbesc despre celebrul film ci despre piesa lui “She`s like the wind”, pe care o consider a fi printre cele mai romantice melodii din toate timpurile şi care se află în Top 10 personal la această categorie, piesa a fost lansată în 1987 şi a ajuns pe primul loc în U.S. Billboard Hot Adult Contemporary Tracks, pe poziţia a 17-a în topul britanic şi pe #14 în Germania în timp ce în Irlanda a atins poziţia a patra în topul de vânzări.
Să mai ascultăm încă o dată această piesă absolut superbă…!

R.I.P. Patrick!

Două ieşiri într-un an… e cam mult pentru mine… după ce acu` câteva săptămâni am fost la mare, în acest week-end m-am aflat în Italia, am participant ca şi concurent la competiţia cu participare internaţională al Montebellunei (Treviso), Europalio, competiţie ce constă în împingerea unei căruţe în pantă în care se află 380 kg pe un traseu de 2000 m.
În afară de România au mai participat echipaje din Franţa, Italia, Ungaria, Germania, Slovenia, Finlanda şi Polonia, în total 10 team-uri. A fost ce-a de-a noua ediţie a Europalio, eu am participat la două până în prezent, în afară de cea a acestui an am fost şi la cea din 2004.
Despre competiţia în sine? E greu… e foarte greu, chiar epuizant, după ce te-ai văzut trecut de linia de sosire poţi spune că te simţi cu adevărat împlinit, e cursa care te supune la un efort fantastic, în, poate cea mai epuizantă probă de rezistenţă de care ai dat dovadă vreodată! E proba în care spiritul de echipă, ambiţia şi mentalitatea de învîngător doboară orice obstacol. Da, învingător eşti atunci când ai trecut linia de sosire, indiferent că te-ai clasat pe locul 1, pe 5 sau pe 9, învingător eşti atunci când ţi-ai îndeplinit obiectivul…
Am terminat pe locul 8, unul aceptabil, deşi puteam urca chiar mai sus cu o poziţie, fiind la 16 secunde de echipajul Germaniei, timpul nostru a fost 11.39.79, ceva mai bun ca şi anul trecut (12.15.74)…

Cam atâta despre concurs, am încercat să generalizez ce se întâmplă în fiecare an la început de septembrie pe pământ italian, în regiunea Montebelluna. Duminică a fost concursul local, a XX-a ediţie, una jubiliară, o competiţie inter-regiuni, mult gustată de pubic, prezent într-un număr foarte mare la eveniment…

Ne-am cazat la o pensiune aflată pe dealurile din împrejmuimi din regiunea Biadene, o pensiune ce-ţi oferea o panoramă a localităţii extraordinară (o să revin cu poze) atât ziua dar mai ales noaptea, îţi transmitea o totală relaxare doar privind-o câteva secunde în timp ce-ţi goleşti mintea de toate gândurile! Preţurile la mâncare au fost foarte mari, la market-urile din zonă la fel iar la haine… nici nu te puteai apropia…
În schimb curăţenea e la ea acasă, era chiar enervant de perfect totul şi cu bun gust, o transparenţă a culorii, rafinamentului şi a verdelui de o prospeţime unică. Merită făcută o vizită prin acele locuri dacă aveţi ocazia…
Şi dacă vă întrebaţi dacă am întâlnit români pe acolo… Da, am întâlnit!

O parte din concediul acesta m-am hotărât să-l “sacrific” făcând o vizită la Marea Neagră, nu am mai fost din 1993 şi chiar vroiam să o văd, mi-era dor de valuri, de soare, plajă…
Gurile rele spuneau că “du-te oriunde în lume numa` la mare nu!”… Ba că îi mizerie, ba că sunt alge, ba că serviciile lasă de dorit etc…
Nu m-am lăsat înduplecat. Eu cu prietena mea Erika, cu sora ei Gabriela + doi prieteni din Cluj (ex. Ineu) Bianca şi Claudiu, ne-am programat un week-end prelungit pentru un tur de forţă pe litoral. Bine, legenda spune că “din concediu te întorci mai obosit de cum ai plecat” e foarte adevărată, nu am avut niciodată dubii că nu e aşa…
Chiar de săptămâna trecută mi s-a arătat că o să am o vacanţă zbuciumată, nişte treburi pe la muncă m-au făcut să-mi reglez ceasul destul de matinal ca să le rezolv, astfel că zilele de dinaintea acestei plecări m-au ţinut în priză, nu au fost deloc monotone.
Joi dimineaţă, după ce mi-am rezolvat unele trebuşoare prin oraş am pornit cu microbusul înspre Oradea de unde aveam să luăm trenul spre Cluj-Napoca, de acolo aveam legătură mai bună spre destinaţie aşa că de acolo începe călătoria mea…
Din păcate nu sunt un mare narator în materie de vacanţe, astfel că o să încerc să vă generalizez un jurnal de călătorie în stilul Tiq cu care v-am obişnuit pe acest blog…
Drumul spre Cluj a fost liniştit, presărat cu peisaje foarte plăcute ochiului, dar şi condimentată la un moment dat cu o discuţie între un poliţist şi un tip ce urcase cu bicicleta în tren ” ai bilet?” “n-am”, “n-ai bilet şi urci şi cu bicicleta?”, “scrie undeva că nu am voie sa urc cu bicicleta?, daca tu îmi araţi ca scrie undeva atunci mai zic, dar aşa…” Ceva de genu`, păcat că n-am avut ceva la mână să-nregistrez toata discuţia că era mai ceva ca la Vacanţa mare… În fine, concluzia a fost că tipul cu bicicleta a coborât forţat la următoarea staţie bolborosind la cel ce l-a pedepsit…
Am ajuns la Cluj pe la 8 fără 20 unde am şi înnoptat, asta după ce am băgat un poker ca în filmele cu gangsteri…
Am pornit de dimineaţă înspre mare pe drumul Cluj-Braşov-Buzău-Slobozia-Constanţa şi am ajuns noaptea după 11… Am făcut un popas la Vulcanii Noroioşi din Jud. Buzău şi altele la o pauză de mâncare, băutură, golire sau alimentare (a maşinii)…
Ne-am cazat la Constanţa la un apartament de 4 stele, mai internetul lipsea să avem toate condiţiile, da cui îi trebuie internet în vacanţă…?
Toată lumea obosită de pe drum… somn… a doua zi pe la 8… trezirea… eu, personal, m-am trezit ca puiul în toaletă… dar mi-am revenit rapid, mai ales după ce am revăzut marea după 16 ani… Plaja din Constanţa a fost OK, nisipul fin, marea calmă, poate prea calmă pentru o zi a Marinei.
Ce nu înţeleg eu e aşa zisul topless a celor trecute de 40 de ani şi care-şi expun fostele bijuterii la ultra-violete. Chiar nu se uită în oglindă înainte de a se duce pe plajă… Şi unele din ele mai erau şi cu copii…
Mâncarea a fost cât de cât OK, mai puţin kebabul sau alte sandwich-uri d-astea exotice. Şi io le făceam mai bune… Băutura a fost destul de scumpă, 6 lei l de Pepsi, 4,5 lei 2 l de apă minerală…
2 zile am stat la Constanţa, la plaja numită Modern iar a 3-a zi am mers la Mamaia… acolo apa a fost cu alge şi nisipul mai fin, cele două ingrediente au făcut diferenţa între cele două plaje. Valuri au fost din belşug astfel că tot tacâmul a fost întreg… Bine, când am plecat de acasă aveam în gând să merg printr-un club dar seara eram tare obosiţi astfel că am lăsat-o pentru altă vară…
Aaaa, uitai să vă zic, a fost ceva târg de antichităţi în faţă la Muzeul din Constanţa, astfel că tarabagii cu vechituri au năpădit platforma din faţa instituţiei… nu m-am răbdat să nu-mi sporesc coleţia de monede, achiziţionându-mi vreo 17 exemplare!
La întoarcere am urmat traseul de pe valea Oltului unde am poposit pe la Mănăstirea Cozia, asta după ce în prealabil am admirat minunăţiile Călimăneştiului urmat de un “Tre` să venim şi noi p-aci…!”
Am ajuns acasă pe la 11 noaptea, cu toate playlisturile celor de la Europa FM şi Info Pro învăţate (mă mir că am rezistat ), numa` bine că am mai prins o fărâmă din Poli – Stuttgart 0-2… A fost frumos, scurt, obositor dar relaxant… A doua zi m-am trezit să merg la muncă, iar aveam de rezolvat ceva urgent… Cam asta a fost vacanţa mea, povestită în câteva rânduri, cum spuneam nu sunt un narator bun al călătoriilor, deci, totul s-a rezumat la o descriere cât mai generală, sunt alţii în măsură să povestească mai în amănunt, de exemplu Bianca.

… ce merită vizitată, avem peisaje extrem de pitoreşti, preluate parcă din cărţile de basme, merită măcar să faceţi un tur al ţării, aşa într-un week-end, o relaxare bine-venită într-o fărâmă de concediu. Merită, chiar recomand… Eu tocmai vin de la o mică vacanţă în care am făcut un tur de forţă Arad-Constanţa şi am rămas la aceeaşi concluzie ca la ultima experienţă de acest gen referitor la peisajele ce ne împodobesc teritoriul.
Hai să lăsăm la o parte faptul că serviciile sunt aşa cum sunt sau că unele drumuri sunt proaste şi să privim cu ochi pozitivi ceea ce ne-a lăsat natura moştenire…
Mai multe despre călătoria mea într-un alt post…