Ieri după-masă a venit Tudor la mine foarte nervos deoarece nu l-am inclus în echipa pentru Bulgaria şi este foarte supărat că în ultima perioadă l-am cam marginalizat! Mi-era greu să-i explic că pe el deja îl cunoaşte toată lumea… toţi “prietenii” noştrii stiu că avem un câine vorbitor la WWT! Nu puteam să risc ducându-l în această misiune, mai ales că nu ne mai permitem paşi greşiţi după ultimele evenimente! Practic, de la capturarea lui L nu am mai prins niciun “iepure” barosan, doar pe maestrul Uji şi echipa lui, dar şi aceia au murit în accident de maşină atunci când eram pe urmele lor… aşa că satisfacţia a fost doar pe jumătate!
M-a ameninţat că o să-mi pară rău că l-am neglijat în ultimele misiuni şi că se gândeşte foarte serios să plece în Underground.
Abia l-am liniştit spunându-i că avem nevoie de el dar că această misiune e prea periculoasă pentru el… Am vrut să-l trimit în Norvegia dar nici nu vrea să mai audă de acea ţară după peripeţiile de la nunta lui Halvorsen…
I-am făcut o cafea şi i-am explicat că avem nevoie de el şi drept dovadă i-am pregătit un nou contract cu WWT şi o mărire de salariu cu 20% cu toate că situaţia financiară nu-mi permitea… Dar am făcut un efort pentru el şi pentru a-l linişti pentru că nu mai aveam zile bune cu el de acum înainte dacă nu-l motivam cu ceva. I-am spus că poate o perioadă să stea în laborator cu Amiralul după care, dacă se iveşte ceva misiune o să îl trimitem pe “teren”… A fost de acord cu noul contract şi a semnat pe încă 3 ani cu noi! “N-o să te uit pentru asta comandante, ştii că nu suport să stau la birou, dar hai, treacă de la mine, ştiu că a fost o perioadă grea la Organizaţie şi mă supun ordinelor tale. Dar să ştii, data viitoare n-am să te iert şi nici să nu-ţi imaginezi că n-o să mă pui în capul listei când o să-ţi faci echipa!” Aceasta a fost ameninţarea lui înainte de a pleca acasă, urmată de fraza: “G, straşnică cafea mi-ai făcut, pun pariu că asta nu e din ţară, ia fă-mi şi mie rost de un pachet”! Bine că am reuşit să-l conving să rămână, nu-mi permiteam să-l pierd şi pe el după plecarea de acum 2 ani a lui Izvoreanu în Underground!

N-am putut dormi mai deloc în noaptea trecută, am avut un vis ce tot se repeta… Un vis cu pisici ce-mi tot tăiau calea şi cu un tablou cu iepuri pe un stâlp, lângă o cale ferată pe care îl tot priveam…
Prin `96 aveam o colegă ce mă “împuşca” foarte des cu interpretarea viselor şi mă-ntreba ce am visat noaptea să-mi facă interpretarea, abia scăpam de ea… Bine, adevărul e că nici nu cred în teoriile freudiene referitoare la vise, cum de altfel nu sunt superstiţios şi nici nu cred în destin!
Abia m-am trezit. Deşi e ora 8, am băut două cafele tari însă nu mi-am revenit, sunt încă “zombie” şi fără niciun chef. Parcă ar fi lunea… nici măcar nu m-aş ridica din pat însă Mirr m-a tot presat să finalizez câteva dosare ce au cam prins rădăcini la mine pe birou! Ea a plecat la sediu deja, eu încerc să-mi umplu timpul cu ceva să treacă cât mai repede, dacă se poate, cu ceva util deşi sunt cam dezamăgit de activitatea noastră din ultima vreme… doar două cazuri în ultimul an ceea ce a făcut să ajungem la marginea prăpastiei din punct de vedere financiar, primul caz e cel din Polonia cu cele două măicuţe lesbiene ce au aruncat în aer o benzinărie, caz ce l-am plasat organizaţiei din Norvegia şi care nici acum nu l-au rezolvat. Ieri dimineaţă a făcut bilanţul Maxim şi am ieşit cu “gaură” la acea organizaţie cât şi cea din Italia… Ne-am hotărât să le închidem! Aceasta se va întâmpla în august, după ce ne întoarcem din Bulgaria, atunci o să le dăm celor de acolo vestea iar unora dintre ei o să le transmitem să-şi caute de lucru!
Al doilea caz e de fapt reluarea lui 1A… E clar că acest caz este un blestem pentru noi şi ne urmăreşte ca o umbră rece, e clar că e unul dintre cele mai complicate cazuri din istoria Organizaţiei, de 15 ani încercăm să-i descoperim tainele şi parcă pe an ce trece e tot mai greu să-i dăm de capăt. Chiar dacă mi-a luat 15 ani din viaţă nu renunţ la el şi o să merg până la capăt, nu mi-e dat în fire să renunţ la ceva aşa de uşor… ;)
Săptămâna viitoare vom fi în Bulgaria, voi pleca alături de Laura, Bob şi Gutierez. Dacă misiunea ne va cere o să mai chem ajutoare, am stabilit săptămâna trecută toate detaliile! Şi cei doi colegi sunt foarte entuziasmaţi la aflarea veştii că au fost recrutaţi pentru această misiune! Le lipsea “terenul”… Şi mie la fel…

E deja mai mult de un an de când nu am mai scris niciun rând în acest jurnal… Încă nu mi-am revenit după acea acţiune din Ucraina când a fost ucis Marc`o cu sânge rece în seara în care trebuia să o capturăm pe Mariana, unul dintre oamenii de bază a lui Mambo…
Şi-a dat seama femeia de planul nostru ori nu-mi ştiu nici acum ce s-a întâmplat, cert e că tot planul a fost sortit eşecului…?
E deja un an de atunci şi tot nu mi-am revenit complet… Marc`o a murit şi o parte din vină e şi a mea… Nu trebuia să rămână cu mine… şi i-am spus să se întoarcă în ţară cu restul echipajului!!! I-am spus-o! Poate că altul era deznodământul acelei acţiuni, poate chiar eu aş fi sfârşit sub gloanţele oamenilor Marianei…!
Totuşi nu înţeleg de unde ştia Mariana că plănuiam să o prindem? Oh, Dumnezeule! Parcă acuma îl aud pe Marc`o spunându-mi cu câteva seri înainte să moară: “Urăsc misiunile din fosta Uniune Sovietică, de fiecare dată când vin aici e frig, tot timpul e o atmosferă de parcă stă să se sfârşească lumea.”
S-a sfârşit pentru el lumea, în acea seară! S-a sfârşit şi pentru noi totul atunci… Am pierdut un om, am pierdut şi noi procente la Bursă cu Organizaţia şi în plus de asta am pierdut o nouă luptă împotriva terorismului…
Chiar zilele trecute mi-a adus Amiralul ultimele noutăţi legate de acest caz ce seamănă într-un fel cu moartea cpt. Jon din Bagdaad din 2003, mai ales că la baza acestui caz a stat tot Mambo!
Deşi e destul de greu chiar şi după un an, m-am hotărât să-mi continui lupta, cu toate că în acest timp m-am ocupat cu misterele ce încă învăluie acest Dosar… Organizaţia a pierdut un adevărat profesionist iar eu am pierdut şi un bun prieten, a dispărut unul dintre oamenii care făcea absolut orice pentru WWT şi pentru ţară şi ştiu că şi-ar dori să continuăm această luptă… Şi nici nu am alternative, nu renunţ, nici nu aş putea să renunţ tocmai acum! Şi eram aşa aproape în Ucraina, dar probabil că am făcut şi greşeli de s-a ajuns la această concluzie tragică. Timp de câteva săptămâni am tot visat cu el spunându-mi că trebuie să-i răzbunăm moartea! De multe ori îmi şi zâmbea… O dată mi-a spus “Nu vă întristaţi pentru mine, păcat de ceasul meu că l-au ciuruit”… Avea un simţ foarte dezvoltat al umorului…

Pe 12 martie o să scoatem dosarul de la “Secret” şi o să-l dăm publicităţii…
O să plecăm iarăşi în Europa de Est, vom mai face o “excursie” în Bulgaria, acolo avem câteva piste legate de câteva personaje controversate, sper ca prin 5 martie să putem pleca, e o misiune ce se va derula în mai multe etape şi sper să ne-ntoarcem cu ceva rezultate pentru că ar trebui să răsară şi pe strada noastră soarele…!

G out!
Nume de cod: 1452180210

Am sunat-o pe Mariana şi ne-am dat din nou întâlnire. I-am spus că vreau neapărat să o văd, am o veste pentru ea… Mi-a transmis: “Acelaşi bar, aceeaşi oră. Să vii singur însă, ştii că nu am încredere în nimeni”. I-am promis că o să vin doar eu: “Stai liniştită, ceilalţi sunt plecaţi în misiune…” Am fost scurt la telefon, am dat de înţeles însă că am ceva destul de important să-i transmit.
- Mă vrea singur, zice că nu are încredere în nimeni!
- Rahat!
- Stai liniştit, mă descurc eu! Oricum aşa-mi planificasem înainte de a-i trimite pe toţi acasă, să merg singur, ştiam cum e ea!
- O să fiu şi eu pe acolo, o să studiez zona, vreau să mă asigur că nu-i pusă proasta pe fapte rele…
- Nu-ţi fă griji! N-o să fie nimic, n-are ce să suspecteze, i-am povestit cum că toată lumea o să fie pe teren!
- Eu oricum o să fiu p-aproape!

Prea multe griji îşi făcea Marc`o, îl vedeam cum fierbe dar nu puteam să-l fac să-şi “înăbuşe” starea de agitaţie. I-am pun un pahar de Absint şi am încercat să-l liniştesc schimbând subiectul dar nu am reuşit, nu vroia să discute altceva. S-a conectat la serverul principal al WWT-ului şi a căutat o hartă cu zona unde trebuia să mă întâlnesc cu Mariana. Şi-a scos la imprimantă mai multe copii cu imagini din diferite unghiuri ale acelei zone şi a început să traseze câteva linii cu un marker. L-am lăsat câteva minute în pace şi m-am retras să o sun pe nevastă-mea să-i spun că mai am ceva treabă prin Ucraina, să nu îşi facă griji că nu mă-ntorc cu restul în ţară dar nu i-am spus că o să mă-ntâlnesc cu Mariana… Am fost destul de discret, chiar dacă nu ştiu să mint… :)

- G, o să fiu aici, o să urmăresc fiecare mişcare ce se va petrece în faţa localului, îmi spuse Marc`o arătându-mi o clădire.
- Mda…
- Nu e unghiul cel mai bun dar e clădirea cea mai potrivită, a fost propusă pentru demolare, e un fost hypermarket ce a ars în 2007 dar zona nu a fost curăţată nici astăzi pentru că sunt nu ştiu ce procese sunt în derulare referitor la acel teren. Acolo o să stau diseară. O să îmi iau şi puşca asta cu lunetă, e de 7,62, o bijuterie, e făcută de belgieni…
- Ştii că armele nu sunt domeniul meu! Generalul e mare expert, ar trebui să vă programaţi o dată în care să discutaţi. Are şi o colecţie de vreo 20 de exemplare, unele chiar şi de pe vremea primului război…
- Da, să ştii că nu e o idee rea…! Deci, te poţi baza pe mine, cât timp sunt acolo sus, eşti în siguranţă! Nu-ţi fă griji pentru mine, o să pregătesc eu totul să fie ca la carte!

Am plecat la aeroport pentru întâlnire, pe Marc`o l-am lăsat în cameră, abia aştepta să îşi intre în rol. Am ajuns la locul de întâlnire cu Mariana stabilit prin telefon dar cu 5 minute mai repede decât ora programată, am intrat în local şi m-am aşezat la masă aşteptând-o! A apărut şi ea, aproape la ora stabilită. Părea că e aceeaşi Mariana ca data trecută, nu am sesizat a fi ceva schimbat la ea, chiar nimic…
[...]
- Vrea Maxim să te vadă, o să vină la Moscova, la sediul WWT să-ţi acorde medalia de merit pentru întreaga activitate privind lupta antiteroristă. Chiar aseară am vorbit cu el, a şi dat comandă pentru ea, mâine cică e gata! Mi-a transmis că dacă nu vrei să vii la Moscova o să îmi trimită medalia să ţi-o înmânez eu dar ar fi tare încântat dacă ai veni, a pregătit un cadru festiv… doar pentru tine! Ce zici?
- Ce l-a apucat pe Maxim? Nu era fanul meu niciodată!
- Eh, te respecta şi te considera întotdeauna o valoare pe scena antiteroristă, chiar dacă nu “serveai” Undergroundul. De aceea vrea să te recompenseze, mai ales că ne-ai ajutat în cazul din `97, eşti un simbol şi un model pentru noi toţi!
- Şi când vrea să mă duc?
- Poimâine. El mâine seară ajunge în Rusia…
- Poimâine? Mda, sincer… m-ai surprins cu chestia asta!… O să vin, dar nu vreau nimic “grande”… n-o să stau prea mult pentru că a doua zi după asta trebuie să merg până în Baku!
- O să terminăm rapid, ai încredere în mine!
Atâta am vrut să aud, se pare că a muşcat momeala, trebuia să trec la planul 2. Ştiam că o să am o noapte albă din nou, aveam nevoie de puţină acţiune după ratarea misiunii de la Kiev.
Am stat în local vreo 70 de minute, i-am prezentat planul pe care-l pregătisem iniţial pentru a da de urmele lui Mambo. Părea foarte atentă, se concentra pe fiecare cuvânt din dosarul acestei misiuni. Bingo. E a noastră…

După ce am părăsit localul l-am sunat pe Marc`o.
- Marc`o, am prins-o!
- OK… dar eu vroiam acţiune, am îngheţat aici, cu arma în mână, spuse glumind el!
- Trebuie să plecăm din Kiev, îţi iei lucrurile şi o să ne reîntoarcem în Rusia (lucrurile mele erau la mine).
- Comandante, mi-am luat deja lucrurile, am presimţit că va fi o reuşită discuţia ta!
- Oh, Marc`o…
- Ne-ntâlnim la 23:00 în faţă la hotel Baikal
- OK, o să fiu acolo, acuma merg să iau un taxi.
Înainte de a ajunge în staţia de taxi l-am sunat pe Maxim pentru a-l pune la curent cu ultimele noutăţi.
- Generale, vino cât mai repede la Moscova, suntem aproape să punem mâna pe Mariana!

Nume de cod: 2152270109

I-am trimis în ţară pe toţi cu excepţia lui Marc`o, el a ţinut morţiş să rămână cu mine deşi am încercat să-l conving să plece împreună cu ceilalţi.
- La ce te gândeşti, G?
- N-am niciun plan… nicio idee…
- Nici tu (râde)…
- Întorsătura asta mi-a tăiat tot elanul, cred că m-am concentrat prea mult pe misiunea asta, am conceput prea minuţios planul pentru a avea rezultate, acuma nu mai ştiu ce să zic…
- În primul rând, trebuie să ne mutăm de la hotelul ăsta!
- Mariana nu ştie unde suntem cazaţi… n-avem de ce să ne facem griji în privinţa asta!
- Nu ştie?
- Nu, nu i-am zis…
- De ce naiba trebuie să avem atâta ghinion? Pe Cody nu l-am prins, cazul 1A e în aer, misiunea din Viet Nam a rămas fără mari rezultate… Ce naiba…?
- Nu ştiu nici eu ce să zic… şi totuşi pregătim misiunile foarte bine dar rezultatele întârzie să apară!
- Acuma ce o să facem cu Mariana? Ne-ntâlnim cu ea şi… ce? mă-ntreba Marc`o.
- O invităm la WWT, la Moscova, îi spunem că vrem să îi înmânăm un trofeu al activităţii ei pe scena anti-teroristă… poate prinde… ce zici?
- Mda… nu m-am gândit la aşa ceva!
- Dacă ai alte idei, spune-mi…, mă duc să iau o sticlă de Absint, aşa aş bea un pahar!
- Vreau şi eu puţin…
- Revin!
- Ia-mi şi mie 1 pachet de ţigări, cumpără-mi un pachet de “Prima” mentolat, am auzit că sunt tare bune…
- OK, îţi iau…
Am ieşit, lăsându-l pe Marc`o în cameră, nu reuşeam să-mi fac ordine prin minte,mă “hăituiau” tot felul de gânduri… de la prinderea lui L, la atentatul de la Varşovia sau câmpul morţii lui Uji şi a armatei lui. WWT nu mai e ce a fost, câteodată îmi vine să renunţ, în ultimul an suntem într-o progresivă decădere atât la Bursă cât şi pe “harta” Underground şi în plus am şi pierdut doi oameni, pe Izvoreanu şi pe Miky. Nu pot trăi doar de pe misiunile din Dealul Mockrei, alea sunt deja pentru amatori, nu mai e nimic concret referitor la zona aceea. Până şi Priscilia e pe picior de plecare, vrea să se reîntoarcă în Koln, a primit o nouă ofertă de a profesa din nou acolo. Şi ce pot să-i promit ca să stea? Micşorarea de salariu din noiembrie nu i-a căzut nici ei bine! O cred! Nu ştiu ce va fi în continuare cu WWT, sunt destul de rezervat în legătură cu această organizaţie. Oare am făcut rău când am cumpărat-o acum 2 ani?

va urma

În prima zi a misiunii, pe la ora 13:00 sună telefonul, numărul era necunoscut, zic “Cine naiba e?”, mai ales că mă suna pe frecvenţa privată…
- G, e o capcană, trebuie să plecaţi URGENT de acolo, dar URGENT!
- Ce s-a întâmplat Generale?
- Adună-i pe toţi şi părăsiţi Ucraina imediat, e o capcană a Marianei, e omul lui Mambo, îmi striga Maxim la telefon cu disperare…
- Cum se poate? De unde ai aflat? Nu înţeleg…
- Am descoperit unele informaţii azi noapte în timp ce căutam ceva date despre Dealul Mockrei, ea a fost la baza atentatului de la Podul Livingstone din 2004! Am căutat raportul lui Laura de la acel eveniment şi am găsit unele indicii… G, nu mai am bani pe cartelă, vorbim pe internet mai târziu, cheamă oamenii şi veniţi în ţară!
- O să-i strâng, o să-i trimit înapoi în America dar eu o să rămân aici să pun la punct unele lucruri!
- G, vino în ţară…!
- Maxime, ai încredere, o să fie bine!
- Aşa a zis şi Jon şi a sfârşit ciuruit de plumbi!
- Ştiu ce fac!
- Nu ştii, G, întoarce-te în ţară, nu fă ceva ce o să regreţi şi să te pierdem…
- Nu-ţi fă griji pentru mine, o să reuşesc!
- G, G, ce p*** mea nu înţelegi, poţi să mori, ce naiba… e prea periculos, sunt oamenii lui Mambo peste tot, scapi de unul dai de altul! Nu e de joacă, gândeşte matur doar!
- OK, o să mă mai gândesc. Pa, Generale!
- Cunosc glasul ăsta, G. Nu fă vreo prostie, gândeşte-te la WWT, la Mirr, la Jon…
- OK, pa! Mă duc să chem oamenii!
- Salut G! Ai grijă…
- O să am!
I-am închis telefonul generalului lăsându-l într-o confuzie referitoare la reîntoarcerea mea. I-am adunat în 90 de minute pe toţi şi le-am spus ce mi-a transmis Maxim la telefon. Le-am spus să-şi facă bagajele şi să părăsească ţara cât mai urgent, “Ne-ntâlnim în ţară, eu ajung mai târziu puţin” le-am spus după care m-am retras în camera mea să-l fac şi pe al meu… Apare şi Marc`o…
- Rămân şi eu cu tine! spuse hotărât, intuind că vreau să rămân…
- Nici vorbă, mergi în ţară cu restul!
- Doar nu crezi că te las singur aici! Nu plec!
- Marc`o … dacă află şi câinele că nu plec o să vrea să stea şi el şi nu am chef să-l supun pericolelor de aici.
- Am eu grijă de câine! Oricum nu plec în ţară, să fie clar…

va urma

- De mâine trebuie să trecem la acţiune, nu avem voie să pierdem timpul gândindu-ne la tot felul de planuri, dimineaţă trebuie să faci o şedinţă şi să le dai sarcinile la fiecare, trebuie să ştie toată lumea ce are de făcut, nu mergem la “plezneală”… zise Marc`o
- Nu-ţi fă griji, e pregătit totul…
- Aşa să fie… dar după misiunea asta vreau o lună de vacanţă, “dispar” undeva la soare, nu contează unde…
- Te înţeleg…
- Hai să plecăm de aici, maine trebuie să ne trezim de dimineaţă şi iar o să înjur ceasul ăla când va suna!
- OK, plătesc şi mergem, am şi eu 1000 de gânduri, cred că o să mai stau puţin în cameră, mă culc mai târziu, mai am ceva de pus la punct. Trebuie să intru şi pe internet să văd dacă mi-a scris Maxim, l-am rugat să mă ţină la curent cu misiunea din Dealul Mockrei…
- OK, eu fac un duş şi mă culc, aerul ăsta sovietic îmi moaie sufletul…
Am plecat din cafenea, am ajuns pe la 12.40 în camera de hotel, nici ceilalţi membrii nu erau la somn, am văzut lumină de la ei în camere… Îi cred că sunt neliniştiţi. Dacă dăm greş cu misiunea asta putem ajunge în moarte clinică cu organizaţia! Underground-ul abia aşteptă să ne prăbuşim! Bine că nu ştiu de misiunea asta că era o bătălie cumplită pe teritoriu deoarece şi ei îl urmăresc pe Mambo…
În cameră, Tudor se juca pe televizor, cum ne-a văzut ne-a luat la ocară…
- Bine că m-aţi încuiat aici, toată seara m-am jucat şi n-aveam decât un joc, m-am plictisit de moarte, aş fi vrut să vin şi eu!
- Lasă că o să ieşi mâine, o să-ţi spună G ce o să ai de făcut. Tot pe afară o să fii… îi transmise Marc`o.
- Da, aşa e Tudor, după ce termini cu jocul te aştept în camera cealaltă.
- Eu îs gata de mult!
L-am luat pe câine deoparte şi i-am explicat cum că el o să fie pe cont propriu în această misiune, de data asta nu îl mai luăm cu noi, avem nevoie de cât mai multe persoane pentru a cuprinde un perimetru cât mai mare într-un interval cât mai scurt de timp. Părea că a înţeles că trebuie să se conformeze… A plecat de la mine din cameră destul de optimist, nu credeam că va accepta prea uşor să meargă singur în recunoaştere dar se pare că pentru el e o nouă provocare… am zâmbit după ce a închis uşa câinele după el. “Dacă am avea măcar vreo 3 ca el…” mi-am zis în gând după care m-am pus la masă şi am verificat poşta electronică să văd dacă mi-a lăsat vreun mesaj Maxim însă generalul nu mi-a scris nimic… M-am culcat pe la 1.15 după ce am mai retuşat puţin la planul ce-l gândisem pentru această misiune.
Am dormit foarte puţin, mă trezeam din jumătate în jumătate de oră, n-aveam somn, gândurile nu-mi dădeau pace! De la 4.40 nu am mai putut să dorm…
Dimineaţa la 7 ne-am adunat cu toţii într-o încăpere să punem la punct ultimele detalii înainte de plecarea în recunoaştere a oraşului.
- G, aşa araţi de parcă nu ţi-ai băut cafeaua! mă întâmpină Amiralul
- Văd că eşti foarte spiritual, Amirale!
- Ca de obicei, comandante, ca de obicei…
- Înseamnă că eşti pregătit să fi spiritual în continuare, deoarece o să rămâi la hotel! Tu o să fi stăpân aici, o să ne ţii la curent cu tot ceea ce se petrece la sediu şi o să ne pui la dispoziţie informaţii când vei fi solicitat etc.
- G, ce naiba… vreau adrenalină… am plecat din America să stau în camera asta…?
- Amirale, tu eşti cel mai priceput în IT, tu “mânui” cel mai bine toată aparatura asta! Spune şi tu pe cine să pun? Izvoreanu nu mai e lângă noi, el era foarte priceput… Ai o idee mai bună?
- Pe Laura!
- Laura nu are experienţă la “butoane”, ea a făcut “teren” de când o ştiu! Este exclus…
- Dar se pricepe foarte bine… am lucrat cu ea!
- Amirale, de aia te-am scos din laborator să ne ajuţi, tu eşti personajul crucial, crede-mă că eşti cel mai potrivit pentru asa ceva, secretul succesului acestei misiuni depinde şi de aportul tău! Crede-mă şi te rog, conformează-te! Eşti cel mai talentat, cel mai bun!
- Of, G, cum mă-mbârligi…
- E adevărul adevărat! Nu vreau să te-mbârlig…
Până la urmă l-am convins pe Amiral, şi-a dat seama că el este singurul care poate să joace acest rol! Am făcut 5 echipe de câte două persoane (deghizate însă) care să străbată oraşul, fiecărei echipă le-am dat câte o zonă.
În prima echipă i-am pus pe Van Dyk şi Bob, noile lor “identităţi” au fost ingineri topometrişti, în a doua echipă am cuplat pe Laura şi Priscilia şi le-am deghizat în târfe de lux, din echipa a treia făceam parte eu şi Marc`o şi eram deghizaţi în preoţi de la o mănăstire din Moldova. În a 4 echipă era noul sosit la WWT, Gutierez şi Kidiatulin iar în cea de-a 5-a cei doi ruşi de la Moscova, Sabaev şi Koleev, pe cei 4 i-am deghizat în jucători de handbal din Norvegia. Pe Tudor l-am trimis în subteran să supravegheze traficul de la metrou… Le-am dat fiecăruia instrucţiunile înainte de a se pregăti de plecarea în oraş şi am stat cu fiecare în parte de vorbă pentru a fi sigur că fiecare a înţeles ce are de făcut. În 2 ore oraşul Kiev era împânzit de 12 membrii WWT în căutarea acului din carul cu fân, la capătul acestei misiuni puteam scrie istorie sau ne putem alege cu un eşec extrem de dureros!

- Urăsc misiunile din fosta Uniune Sovietică, de fiecare dată când vin aici e frig, tot timpul e o atmosferă de parcă stă să se sfârşească lumea.
- Te-nţeleg Marc`o. nici mie nu-mi place timpul ăsta dar e o misiune dată naibii la capătul căreia putem să-l capturăm pe Mambo!
- Mda…
- Te văd puţin dezorientat!
- Nu e nimic…
- Hai spune… nu ţine în tine, te ştiu de prea multă vreme…!
- Ne trebuie un plan “beton”, G, e foarte periculos ce încercăm noi să facem. Hai să intrăm aici la cafeneaua asta, discutăm puţin la un cappuccino, brusc mi-a pierit cheful de cluburi!
- OK, hai, văd că au până la 1 deschis.
Am intrat într-o cafenea de pe o stradă îngustă din centrul oraşului, era destul de linişte înăuntru dar măcar era cald. O muzică de la radio se auzea într-o boxă desprinsă de la o combină muzicală şi aşezată pe un suport de lemn. Niciunul dintre noi nu ştia limba rusă dar chelneriţa o “rupea” puţin pe engleză aşa că am reuşit să comunicăm.
- Din cauza unei rusoaice am intrat în lumea anti-teroristă… zise Marc`o
- Ce?
- Am cunoscut tipă, era la o scoală de sub-ofiţeri din Berlin, eu aveam de făcut o lucrare la ei pe partea electrică. Drăguţă tipa, genul de fată după care să-ţi întorci capul… A intrat în vorbă cu mine. Bine, m-a văzut ea că tot o privesc, eram şi eu tânăr, aveam vreo 31 de ani, ea avea 21…
Ne-am şi dat întâlniri… mi-a plăcut tare mult de ea, am avut o relaţie de vreo 2 ani, m-am înscris şi eu la şcoala ei, aşa am avut primul impact cu lumea anti-teroristă, se-ntâmpla prin 1995… Din păcate ne-am despărţit după 2 ani, mi-a părut tare rău! Aşa a fost să fie, nu vreau să intru în amănunte dar vroiam să subliniez că datorită ei mi-am descoperit adevărata vocaţie.
- Îmi pare rău…
- Nu-ţi fă griji! Aşa a fost să fie! Hai să trecem la ale noastre…
- Uite, ăsta este planul meu pentru următoarea perioadă, îi zic, arătându-i un dosar!
- Deja văd că te-ai gândit la ceva îmi spuse râzând Marc`o.
- Am încercat să pun pe hârtie câteva idei, sunt sigur că ai şi tu câteva…
- Cu Maxim te-ai vorbit, el e asul în asemenea situaţii?
- E în Dealul Mokrei, nu prea am discutat, mi-a dat câteva sfaturi doar…
- Ştiam că e în misiune. O să mă uit. Vreau să stabilim pe mâine programul, în atare condiţii orice secundă contează!
- Asta vreau şi eu, deja am şi făcut echipele, vezi la sfârşitul dosarului…
- Ok, o să mă uit…
A studiat foarte atent cele câteva coli, a scos un pix şi şi-a notat câteva “liniuţe”. I-am dat pace, am băut liniştit cappuccino şi am ieşit până afară de mi-am sunat nevasta, ea a rămas “şefă” la WWT. Am revenit în cafenea, el terminase de parcurs dosarul.
- Pe câine nu l-aş lua cu noi, trebuie să-l trimitem singur în recunoaştere, se descurcă el, nu e la prima misiune de acest gen.
- Aşa crezi?
- Ştiu că nu-i place singur dar nu mai fii aşa de milos cu el, îl prea răsfeţi şi atunci n-o să mai vrea să meargă singur nicăieri!
- Trebuie să am grijă de el, l-am mai pierdut o dată.
- Eu zic că cel mai bine ar fi să îl lăsăm singur de data asta, am mai câştiga timp cu recunoaşterea asta. Avem doar 7 zile de patrule prin capitală, în 7 zile trebuie să cercetăm fiecare ungher din acest oraş şi e foarte puţin, sunt peste 800 de kilometri pătraţi. Nici nu ştim ce căutăm de fapt şi unde să căutăm. Suntem aici în mijlocul necunoscutului, ecuaţia aceasta are o rezolvare destul de dificilă…
- Amiralul poate să o rezolve, i-am zis în glumă…
- Da, el le ştie pe toate, mi-a zâmbit Marc`o.
- Ai dreptate, nu ştim încă ce căutăm dar e o pistă şi trebuie să o explorăm, am încredere în Mariana, e cea mai bună pe partea de Est, trebuie să recunosc!
- N-am zis că nu e, dar trebuie să fii conştient că putem sta pe aici câteva luni şi să ne alegem cu praful de pe tobă sau să îl prindem pe Mambo după 3 zile…
- Aşa e. De aceea am adus spuma WWT-ului la această misiune! WWT trebuie să renască. După misiunea din Viet Nam, în care avem doar date  însă niciun personaj prins am picat mult la Bursă. Asta e viaţa nostră, să-i prindem pe cei răi. Câteodată reuşim, dar uneori dăm greş! E ca la ruletă, sunt conştient. De când am preluat WWT am tot scăzut la Bursă, aveam nevoie de o astfel de misiune, înţelegi? Dacă şi de data asta ratăm s-ar putea să ne ducem naibii cu tot cu Organizaţie!

Va urma

Ne-am mişcat repede, la două zile după ce Mariana ne-a dat vestea că Mambo e în Ucraina am şi pregătit  două echipe pentru această misiune. Ne-am cazat la un hotel de două stele din Kiev. Eram 12! Am făcut echipele… În prima eram eu, Marc`o, Tudor, Laura şi Van Dyk iar dincolo l-am pus şef pe Amiral, abia l-am scos de la el din laborator, a înjurat pe drum că nu-l lăsăm să lucreze, că avea de făcut nişte analize la ceva explozie din Mali. Alături de el e Gutierez, Bob, Priscilia, Kidiatulin (şeful WWT din Rusia), Sabaev şi Koleev (alţi membrii ai organizaţiei din Rusia). Niciodată nu e mulţumit Amiralul când îl scot pe teren dar nu am ce face, nu am oameni, e o echipă e în dealul Mokrei condusă chiar de gr. Maxim şi Priscilia, cei 5 conduşi de General sunt amatori, nu pot să-i iau la astfel de misiuni!
La hotel ne-am cazat în 6 camere, eu, Marc`o şi cu Tudor am stat în aceeaşi cameră, câinele ne-a promis că n-o să facă zgomot cum a făcut la nunta lui Halvorsen din Norvegia când a stat tot cu noi în cameră… S-a îmbătat de n-a mai ştiut de el, pe la 2 noaptea a început să miaune şi să facă scandal pe holul hotelului aruncând cu ghivece cu flori pe scări. Am şi plătit şi amendă pentru el…

L-am luat într-o seară pe Marc`o prin recunoaştere, în cluburile din Kiev, vroiam să ne facem o idee despre viaţa de noapte din oraş. Celorlalţi le-am dat liber până a doua zi când trebuia să punem la bătaie planul… A vrut şi câinele să vină dar nu l-am luat cu noi, nu e voie cu câini înăuntru. A înţeles până la urmă, a rămas în cameră să se joace pe televizor…
Am intrat în primul local întâlnit, aici era ceva petrecere de sfârşit de an universitar sau ceva de genul, i-am simţit după cântece. Nu am stat decât vreo 15 minute până am băut o limonadă şi am plecat mai departe. Marc`o avea un carneţel în care îşi nota toate detaliile. Am vrut să intrăm în al doilea club dar tipul de la poartă ne-a spus că avem nevoie de o ţinută adecvată. Am plecat…
Am auzit zgomot pe o străduţă şi ne-am zis că ar trebui să încercăm. Totul ara scris în rusă, habar n-aveam ce scria la intrare. Era un club de gay. Am ieşit în câteva minute afară. “N-avem noroc”, îmi zise Marc`o…
Ne-am reîntors pe trotuarul ce ducea spre centrul oraşului. Deja se făcuse frig afară chiar dacă eram la începutul lui August…

va urma

M-am reîntors în Rusia după accidentul din primăvară, de data aceasta trebuia să mă întâlnesc cu fostul agent secret Mariana Volkova cu care am colaborat în 1997 în celebrul caz din Pakistan când a trebuit să prindem 12 traficanţi de droguri chinezi ce plasau haşiş în campusurile universitare din ţară şi în casele de toleranţă din cartierele mărginaşe…
Mă sunase femeia duminică dimineaţa, mi-a transmis că are date importante pentru noi în rezolvarea unor cazuri, mi-a spus că vrea neapărat să ne întâlnim în Rusia, dorea discreţie totală, mi-a spus să vin singur…
Miercuri eram deja pe avion, la telefon Mariana părea foarte sigură pe ea, de fapt aşa a fost tot timpul, avea un sânge rece femeia asta, ceva de speriat, i-am propus acum 10 ani să ni se alăture în WWT dar era “prinsă” în mai multe proiecte ce nu le putea abandona şi în plus nu vroia să renunţe la Rusia (pe-atunci n-aveam filială acolo) dar mi-a promis să o să mai colaborăm ori de câte ori se va ivi ocazia. O dată am mai văzut-o însă, în 2002 dar ne-am întâlnit la o cafea în Kiev, ne-am intersectat atunci drumurile din nou…
Era o ploaie pe aeroportul din Moscova de nu vedeam la 2 metri, un frig fantastic m-a întâmpinat Rusia şi eu eram doar într-un pulover subţire. M-am şi răcit dar de cum am ajuns la hotel am şi băut două ceaiuri şi am luat un medicament…
M-am întâlnit cu Mariana joi seara, mi-a transmis locul unde să vin, i-am adus din SUA un set de farduri (m-a informat de care tip doreşte, a spus că-s cele mai bune), mi-a spus în glumă că fără ele n-am ce căuta în ţară.
- Salut G!
- Mariana, ce loc e acesta, nu ştiam de el?
- Aici ieşeam de obicei sâmbăta seara, e mai retras şi e foarte liniştit…, mi-a spus ea zâmbind
Arăta foarte bine femeia, hmmm… pot spune că nu am văzut o femeie mai îngrijită ca ea, până la cel mai mic detaliu, părul îi era proaspăt vopsit de un şaten ce o prindea tare bine, la gât purta un colier din cristal ce se asorta cu brăţara pe care erau gravate artistic câteva litere chirilice. Unghiile-i erau vopsite de parcă un pictor se jucase minuţios cu ele… Parcă şi zâmbetul ei era desprins dintr-o carte de poveşti deşi avea în jur de 45 de ani… iar corpul de atletă o făcea să arate de 25 de ani!
- Ai adus ploaia în Rusia, comandante… a început Mariana conversaţia.
- Da, dar am lăsat-o la hotel… i-am răspuns zâmbind. A zâmbit şi ea.
- Hai să comandăm după aceea vreau să îţi arat ceva…
- OK, dar să-mi traduci şi mie ce scrie pe meniu că e în rusă…
- Îţi traduc…
Am comandat fiecare ceva de mâncare şi de băut şi am trecut la treburi serioase…
- Uită-te peste foile astea…
- O! La naiba! Mambo! – exclam la vederea unei poze încadrată într-un text…
- Da!
- Ai ceva noutăţi despre el, noi nu am mai avut tangenţă cu acest personaj de multă vreme…
- E în Ucraina, nu ştiu unde este cazat dar ştiu că trebuie să se întâlnească cu un tip ce fabrică bombe, e cel mai bun în domeniu şi foloseşte echipamente ultra-moderne. A fost prins în 2005 dar a evadat dintr-o închisoare din Odesa, este foarte inventiv, o minte luminată. Se ascunde prin Ucraina dar până acuma autorităţile nu i-au dat de urmă…
- Dar de unde ştii tu toate astea? Doar te-ai retras…
- Da, m-am retras oficial, dar nu am putut să stau deoparte de cazuri, îmi place să trăiesc periculos, se confesă femeia după care mi-a tras cu ochiul…
- Aici în Est se trăieşte periculos, nici nu duci lipsă de adrenalină şi senzaţii tari…
- Da, aşa e…
- Hai în WWT, avem şi în Rusia filială!
- Hmmm, nu mă bag, vreau să fiu pe cont propriu, e mai OK aşa, crede-mă…
- Cum crezi, nu te forţez dar uşa va fi mereu deschisă la Organizaţie!
- Izvoreanu ce mai face?
- A plecat, nu mai e la noi, s-a dus în ianuarie la Security Warning.
- De când e Mambo în Ucraina? am întrebat eu.
- De două zile…
- Şi de unde ai aflat de el?
- Secrete profesionale, comandante…!
- Şi cât va sta?
- Probabil că o săptămână, are de rezolvat mai multe probleme aici, pe lângă faptul că se va întâlni cu acel tip, mai vrea să cumpere armamente de pe piaţa neagră din Ucraina, ştiu doar locul, undeva la graniţa cu Moldova…
- Interesant… şi cu ce o să ducă în state aceste arme?
- Va fi un transport la sfârşitul lunii august, unu de fructe pentru casele de copii din Bulgaria. Ele vor fi depozitate în lăzi de lemn cu fund dublu, acolo vor fi armele! Din Bulgaria nu ştiu cum vor fi duse… Astea-s informaţiile ce le-am obţinut
- O să alertez echipele WWT de la Moscova şi o să-mi chem câţiva oameni din America, trebuie să ne apucăm de treabă urgent!
- Da, dar aveţi grijă, şi Mambo are oamenii lui în Est, chiar şi în Moldova sau Rusia iar Bulgaria e a doua casă pentru el. Fiţi cu ochii în 4, pericolul e şi în ceaşca de cafea! Ăsta e sfatul meu…
Am stat vreo 3 ore la masă, am discutat şi despre altceva, nu doar de acest caz, păcat că nu vrea să facă parte din echipa noastră dar mi-a spus că ne va contacta când va avea date care să ne ajute! I-am plătit aceste informaţii, totul a costat 7.000 de euro însă a meritat!
După cină am ajuns la hotel pe la 12.30, l-am sunat pe general şi i-am transmis să pregătească echipa pentru misiune. A doua zi deja porneau spre Moscova! Se arată din nou o perioadă plină de acţiune! Abia aştept!