# S.T.Î.L.P.U.

M-am reîntors în Rusia după accidentul din primăvară, de data aceasta trebuia să mă întâlnesc cu fostul agent secret Mariana Volkova cu care am colaborat în 1997 în celebrul caz din Pakistan când a trebuit să prindem 12 traficanţi de droguri chinezi ce plasau haşiş în campusurile universitare din ţară şi în casele de toleranţă din cartierele mărginaşe…
Mă sunase femeia duminică dimineaţa, mi-a transmis că are date importante pentru noi în rezolvarea unor cazuri, mi-a spus că vrea neapărat să ne întâlnim în Rusia, dorea discreţie totală, mi-a spus să vin singur…
Miercuri eram deja pe avion, la telefon Mariana părea foarte sigură pe ea, de fapt aşa a fost tot timpul, avea un sânge rece femeia asta, ceva de speriat, i-am propus acum 10 ani să ni se alăture în WWT dar era “prinsă” în mai multe proiecte ce nu le putea abandona şi în plus nu vroia să renunţe la Rusia (pe-atunci n-aveam filială acolo) dar mi-a promis să o să mai colaborăm ori de câte ori se va ivi ocazia. O dată am mai văzut-o însă, în 2002 dar ne-am întâlnit la o cafea în Kiev, ne-am intersectat atunci drumurile din nou…
Era o ploaie pe aeroportul din Moscova de nu vedeam la 2 metri, un frig fantastic m-a întâmpinat Rusia şi eu eram doar într-un pulover subţire. M-am şi răcit dar de cum am ajuns la hotel am şi băut două ceaiuri şi am luat un medicament…
M-am întâlnit cu Mariana joi seara, mi-a transmis locul unde să vin, i-am adus din SUA un set de farduri (m-a informat de care tip doreşte, a spus că-s cele mai bune), mi-a spus în glumă că fără ele n-am ce căuta în ţară.
- Salut G!
- Mariana, ce loc e acesta, nu ştiam de el?
- Aici ieşeam de obicei sâmbăta seara, e mai retras şi e foarte liniştit…, mi-a spus ea zâmbind
Arăta foarte bine femeia, hmmm… pot spune că nu am văzut o femeie mai îngrijită ca ea, până la cel mai mic detaliu, părul îi era proaspăt vopsit de un şaten ce o prindea tare bine, la gât purta un colier din cristal ce se asorta cu brăţara pe care erau gravate artistic câteva litere chirilice. Unghiile-i erau vopsite de parcă un pictor se jucase minuţios cu ele… Parcă şi zâmbetul ei era desprins dintr-o carte de poveşti deşi avea în jur de 45 de ani… iar corpul de atletă o făcea să arate de 25 de ani!
- Ai adus ploaia în Rusia, comandante… a început Mariana conversaţia.
- Da, dar am lăsat-o la hotel… i-am răspuns zâmbind. A zâmbit şi ea.
- Hai să comandăm după aceea vreau să îţi arat ceva…
- OK, dar să-mi traduci şi mie ce scrie pe meniu că e în rusă…
- Îţi traduc…
Am comandat fiecare ceva de mâncare şi de băut şi am trecut la treburi serioase…
- Uită-te peste foile astea…
- O! La naiba! Mambo! - exclam la vederea unei poze încadrată într-un text…
- Da!
- Ai ceva noutăţi despre el, noi nu am mai avut tangenţă cu acest personaj de multă vreme…
- E în Ucraina, nu ştiu unde este cazat dar ştiu că trebuie să se întâlnească cu un tip ce fabrică bombe, e cel mai bun în domeniu şi foloseşte echipamente ultra-moderne. A fost prins în 2005 dar a evadat dintr-o închisoare din Odesa, este foarte inventiv, o minte luminată. Se ascunde prin Ucraina dar până acuma autorităţile nu i-au dat de urmă…
- Dar de unde ştii tu toate astea? Doar te-ai retras…
- Da, m-am retras oficial, dar nu am putut să stau deoparte de cazuri, îmi place să trăiesc periculos, se confesă femeia după care mi-a tras cu ochiul…
- Aici în Est se trăieşte periculos, nici nu duci lipsă de adrenalină şi senzaţii tari…
- Da, aşa e…
- Hai în WWT, avem şi în Rusia filială!
- Hmmm, nu mă bag, vreau să fiu pe cont propriu, e mai OK aşa, crede-mă…
- Cum crezi, nu te forţez dar uşa va fi mereu deschisă la Organizaţie!
- Izvoreanu ce mai face?
- A plecat, nu mai e la noi, s-a dus în ianuarie la Security Warning.
- De când e Mambo în Ucraina? am întrebat eu.
- De două zile…
- Şi de unde ai aflat de el?
- Secrete profesionale, comandante…!
- Şi cât va sta?
- Probabil că o săptămână, are de rezolvat mai multe probleme aici, pe lângă faptul că se va întâlni cu acel tip, mai vrea să cumpere armamente de pe piaţa neagră din Ucraina, ştiu doar locul, undeva la graniţa cu Moldova…
- Interesant… şi cu ce o să ducă în state aceste arme?
- Va fi un transport la sfârşitul lunii august, unu de fructe pentru casele de copii din Bulgaria. Ele vor fi depozitate în lăzi de lemn cu fund dublu, acolo vor fi armele! Din Bulgaria nu ştiu cum vor fi duse… Astea-s informaţiile ce le-am obţinut
- O să alertez echipele WWT de la Moscova şi o să-mi chem câţiva oameni din America, trebuie să ne apucăm de treabă urgent!
- Da, dar aveţi grijă, şi Mambo are oamenii lui în Est, chiar şi în Moldova sau Rusia iar Bulgaria e a doua casă pentru el. Fiţi cu ochii în 4, pericolul e şi în ceaşca de cafea! Ăsta e sfatul meu…
Am stat vreo 3 ore la masă, am discutat şi despre altceva, nu doar de acest caz, păcat că nu vrea să facă parte din echipa noastră dar mi-a spus că ne va contacta când va avea date care să ne ajute! I-am plătit aceste informaţii, totul a costat 7.000 de euro însă a meritat!
După cină am ajuns la hotel pe la 12.30, l-am sunat pe general şi i-am transmis să pregătească echipa pentru misiune. A doua zi deja porneau spre Moscova! Se arată din nou o perioadă plină de acţiune! Abia aştept!

Mă aflu la Sediul WWT unde am ajuns de jumătate de oră cu un elicopter al organizaţiei, mă încearcă o emoţie puternică după pauza de mai bine de o lună în care am fost în spital după accidentul suferit în Rusia! Încă mă mişc greu, mă mai doare genunchiul drept unde mi s-a implantat un şurub pentru a-l stabiliza ! Nici să scriu nu am putut, având încheietura zdrobită… Acuma îmi scriu primele impresii, imediat o să mă pun să fac raportul perioadei de inactivitate…

Istoria mea negativă începe în Rusia la Vladivostok, mă aflam împreună cu Laura, Maxim, Marc`o, Tudor şi gr. Maxim în port, le-am promis că o să-i “scot” la o excursie de week-end după reuşita misiune din Viet Nam, chiar dacă indirect s-a făcut cu ajutorul lui Miky. Era gr. Maxim cu o maşină şi eu cu un prieten vechi din armată (ce ne-a invitat aici) cu camioneta, pe numele său Desaev, ce avea deschis un hotel în localitate. Trebuia să-i aşteptăm pe Bob, Priscilia şi pe Gutierez, noul membru. Pe la ora 19.40 sună Bob şi spune să nu-i mai aşteptăm că are probleme la maşină, să pornim că o sa ajungă el, oricum ne-a asigurat că are GPS-ul activat.
“Hai să vedem cum ne organizăm” zise gr. Maxim. Le spun să-şi activeze GPS-ul şi să pornească înainte deoarece aveau maşină mai bună ca a noastră şi mai rapidă. Tudor a spus că vrea să meargă cu mine, cu camioneta însă i-am zis că nu are centură de siguranţă camioneta şi că ar fi bine să meargă cu generalul. E adevărat că era o camionetă cam veche şi cam uzată dar şoferul ei era tare mândru de ea. Câinile a tot insistat să vină cu noi, aşa că până la urmă am cedat şi l-am luat cu noi…
Generalul a plecat, noi am mai stat puţin, Desaev trebuia să se întâlnească cu un prieten să îi dea nişte acte… L-am luat pe Tudor şi am băut câte o cafea în port, la o terasă… M-a pus să-i cumpăr câteva ziare pentru drum. El ştie foarte bine limba rusă…
După vreo 20 de minute am plecat şi noi, drumul până la destinaţie era de aproximativ o oră, ne-a spus Desaev că sunt nişte peisaje de excepţie unde o să ne ducă el… M-am lăsat pe mâna lui. L-am tot amânat de fiecare dată când mă invita însă acum mi-am făcut timp.
Câinele de obicei nu are răbdare la mersul cu maşina, si-a băgat căştile de la mp3 player în urechi şi s-a pus să citească ziarele.
Desaev avea boala vitezei, nu lăsa acul să coboare sub 100 km/h… Zic eu mai în glumă mai în serios “Condu mai încet că ne zboară capota şi pierdem câinele pe drum”… “Sigur că daaa…!” zise el… “Parcă ascultai la căşti… n-am crezut că mă auzi… ;)”. “S-au terminat bateriile la player… Erau din alea ieftine, mi le-a adus Marc`o din Viet Nam.”
Ne-am amuzat copios, râdeam ca nişte proşti toţi trei, nu stiam că ceva rău avea să se întâmple…! După vreo 15 minute de condus aud un zgomot puternic la maşină după care Desaev pierde controlul maşinii şi se izbeşte de un copac de la marginea drumului. Explodase cauciucul din dreapta faţă, probabil din cauza uzurii…
Impactul a fost foarte puternic, eu am avut de suferit cel mai mult în urma accidentului deoarece partea dreapta a camionetei a lovit copacul, m-am lovit la cap destul de rău şi la genunchi, piciorul fiindu-mi prins între fiare iar mâna mi s-a zdrobit de la impact. Am fost conştient câteva secunde timp în care i-am spus şoferului să aibă grijă de Tudor, după care am leşinat.
Şi Desaev s-a lovit la cap, când m-am uitat la el, sângera. Câinele a zburat prin parbriz şi şi-a rupt picioarele din faţă. Eu m-am trezit la spitalul WWT-ului în aceeaşi cameră cu Tudor, el trebuia să stea 10 zile cu picioarele în gips iar eu am stat o lună şi 9 zile în spital după ce m-au operat la genunchiul drept şi la mâna dreaptă…

Cu ajutorul lui Miki am reuşit să punem mâna pe datele referitoare la evadarea lui Cody din ospiciu în 29 iunie 1984 omorând 4 doctori. Ea a adunat toate datele ce ne-ar putea fi de folos şi le-a pus pe un CD pentru a desluşi acest caz…
Oricum, astăzi nu se mai ştie nimic despre vărul lui L, cu siguranţă am fi aflat multe date din Canada dacă am fi reuşit să dăm de M, fratele marelui terorist L, misiunea din Quebec a fost un fiasco şi cred că a fost avertizat de Warehouse să plece din ţară spunându-i că suntem pe urmele lui.
Oricum suntem în posesia datelor referitoare la evadarea lui Cody, cred că ar muri de ciudă cei din Underground dacă ar afla că am fost în Viet Nam pentru a cerceta acest caz.
Vineri 14 martie am făcut şedinţă la sediu în care a participat Maxim, Van Dyk, Priscilia, Marc`o, Laura şi Greuceanu, o şedinţă privind acest caz. Le-am dat tuturor să studieze datele primite de la Miky ca să avem o bază de discuţii. Mi-am făcut nişte slide-uri să le prezint la proiector celor din sală cele mai importante momente de atunci…
Să reiau filmul acestui caz, modelat după datele primite de la Miki Miky…
Aşadar, data de 29 iulie, ora 7.15 a.m., Cody strigă după ajutor deoarece camera în care stătea luase foc, din câte povesteşte un gardian, de la el din încăpere ieşise un fum dens, un doctor aflat întâmplător pe hol dă să intre în cameră cu un stingător în mână însă nu reuşeşte să o spargă şi cheamă gardianul cu cheile să-i deschidă uşa. Un alt martor al acestei întâmplări povesteşte că l-a văzut ieşind din încăpere cu stingătorul în mână şi într-un halat de doctor pe el alergând spre scări. Un alt medic a încercat să-l oprească însă a fost lovit de acesta cu stingătorul, acesta a căzut în gol între scări decedând pe loc la fel ca şi medicul ce a intrat la el în celulă lovindu-l pe acesta de două ori în cap cu acelaşi obiect, gardianul a scăpat însă dar a stat în spital câteva zile.
În drumul său spre libertate mai omoară un medic ce se afla lângă o maşină cu care a reuşit să fugă din spital cu toată opoziţia gardienilor care au deschis focul asupra lui însă nu au mai putut face nimic - Cody evadase. Unul dintre gardieni sunase la Poliţie şi la spital pentru a trimite o ambulanţă deoarece gardianul din celulă se afla între viaţă şi moarte la fel şi o asistentă lovită de acelaşi obiect, stingătorul a fost găsit în maşina părăsită pe o stradă mică din capitală. A furat apoi o motocicletă cu care a mers câţiva kilometri şi a abandonat-o pentru că nu a mai avut combustibil. De aici nu se mai ştie de el nimc… Poate l-a aşteptat cineva, poate toată acţiunea a fost premeditată! Se pare totuşi că face echipă cu văru-său M şi cu marele Mambo. Dar se poate ca el să fi decedat între timp, totul este un mister, acestea fiind singurele date pe care le avem despre el. “Cum a ajuns în Viet Nam?”, întreabă Priscilia încercând să mă surprindă. Ei bine datele acestea nu le-am dat celor de la Organizaţie ci doar cele strict legate de caz. Cody a fost adus în Hanoi pe 19 noiembrie 1983 după ce a spart 17 vitrine ale unor magazine de lux din capitala Viet Nam-ului fiind imediat internat şi după analizele ce i s-au făcut s-a decis să rămână internat aici. Până la acea dată fatidică în care a omorât 4 doctori, a rănit un gardian şi o asistentă s-a comportat chiar bine, rezultatele tratamentului au fost bune!
Este totuşi un caz destul de încurcat deoarece, chiar dacă se cunoaşte felul în care a acţionat şi victimile ce le-a făcut nu se ştie ce l-a determinat să faca asta mai ales că testele lui erau foarte bune şi, cel mai probabil ar fi fost externat în cel mai scurt timp… Oricum se va cerceta în Arhivă ce evenimente au avut loc în anul 1984 pentru a vedea dacă nu există vreo legătură cu el.
Şedinţa a durat mai mult de 2 ore la finalul căreia i-am pus pe Greuceanu şi pe Gutierez să intre în Arhivă să caute date despre cazurile WWT din 1984 şi 1985. Toată lumea urăşte viaţa de arhivă şi nu ştiu de ce? Mie chiar mi-a plăcut, acu` 5-6 ani stăteam cu săptămânile închis acolo…
G out!
Nume de cod: 1519130408

“Închideţi uşa vă rog”, zise ea cu un glas răguşit, făcând un semn cu mâna care să confirme ceea ce a spus… după care ne-a invitat să luăm loc pe nişte fotolii foarte moi, cred că erau cu apă sau cu ceva gel în interior…
Eu încă aveam un nod în gât ce mă făcea să-mi amân primul cuvânt rostit în acest birou în timp ce Marc`o i-a înmânat timid dosarul ce-l avea în mână.
Miki scrisese rapid ceva pe o foaie şi mi-o dă să citesc: “Nu vorbiţi nimic în plus, sunt camere peste tot şi nu vreau sa avem necazuri!” Citeşte şi Marc`o după care îi înmânez foaia fostei neveste.
Atunci într-o greacă aproape perfectă o întreb “de ce?” la care ea “o să înţelegi tu odată, nu îţi dau explicaţii acuma! O să vă fac un disc cu tot ce aveţi nevoie şi mâine dimineaţă vreau să fiţi înapoi în ţară, s-a înţeles?”
Am aşteptat cuminţi pe fotolii CD-ul şi am plecat imediat fără a-i mai pune vreo întrebare şi înainte să plec m-am întors capul spre ea dar nu s-a uitat cum părăsim biroul ci şi-a aţintit ochii în masă puţin tristă însă o tristeţe sobră. Am ieşit rapid din birou şi am părăsit spitalul cu destinaţia hotel, ne-am făcut bagajele şi am plecat la aeroport nu înainte de a vinde maşina unui chelner ce i-am promis că o să i-o lăsăm când vom pleca înapoi în SUA. La ora la care scriu aceste rânduri sunt în avion în drum spre ţară, am reuşit să ne uităm puţin peste CD, cazul acesta o să îl dezbatem zilele următoare la Sediu după care o să pubicăm concluziile referitoare la acest caz în perioada următoare.
Oricum întrebările îmi invadează mintea, “cum a ajuns Miky în Viet Nam?”, “ce căuta la spital?”, “de ce ne-a dat datele acestea?”… , din păcate fără răspunsuri, răspunsuri pe care cred că nu le vom afla niciodată…
G out!
Nume de cod: 2017070408

L-am lăsat pe Marc`o pe laptop şi am făcut o plimbare prin oraş, aveam chef să cumpăr câte ceva din piaţă. M-am întors după câteva ore însă el nu mai era în zonă, plecase. M-am pus să îi scriu Amiralului să pregătească datele deşi ştiam că duminica nu lucrează şi că o să se enerveze iar, asta dacă o să îl prind online… Culmea e că am dat de el dar era tare imbufnat dar deja i-am învăţat năravurile. Mi-a spus că o pregătească documentaţia pe marţi seara şi o să ne-o trimită urgent. Era puţin reţinut, nu prea avea încredere că o să meargă planul lui Marc`o…
Şi s-a ţinut de cuvânt, marţi seara am avut datele de la el. Marc`o era tare nerăbdător să le “înveţe” pentru a putea să acţionăm…
- 12 pagini, plm, n-o putut scrie şi el mai puţine… îmi zice.
- Lasă-le dracu, sunt şi multe poze…
- Am urât istoria şi acum trebuie să învăţ pe de rost date fictive, pfff…
- A fost planul tău, ce nu te-ai gândit la altceva?
- Da, da…
- Auzi, ai găsit profilul perfect pe net?
- Doar a unei asistente, cică e din Germania şi îşi dă doctoratul aici, o cheama Heidi Neumann, are 32 de ani…
- Dar tu ai peste 40, crezi că o să se uite la tine? - Băăăă, aşa mă susţii… o să se uite… dacă nu, am pus-o!
- Dacă nu, chiar că ne-am ratat misiunea pentru că nu mai putem da ochii cu cei de aici. Ori e albă, ori e neagră!
Tot discutând aşa a trecut timpul făcându-se ora 2.40. Lui Marc`o i s-a făcut somn şi a plecat şă se culce. Eu mi-am aprins laptopul şi am mai navigat puţin, nu aveam somn, multe gânduri îmi invadau mintea dar imi era şi tare dor de Mirr. E mai mult de o lună de când suntem plecaţi…
Miercuri de dimineaţă mă sună generalul să-mi spună că a găsit pe cineva să-l înlocuiască pe Izvoranu, că e din noua generaţie de detectivi şi că vine din Spania, numele lui este Gutierez. Îi zic în glumă “Generale, ăsta are nume de terorist”, a zâmbit spunându-mi că are un CV bogat…! I-am zâmbit şi eu spunându-i “Sper să fie bun…”
Apare Marc`o cu nişte hârtii în mână spunându-mi
- Mâine vom fi în spital, uite aprobarea…
- Cam repede s-a aprobat…
- Da, dar banul trebuie să circule…!
- Marc`o…! Să dea Dumnezeu să nu dăm greş!
- Sper şi eu!
Noaptea de Miercuri/Joi a trecut foarte greu, am reuşit să dorm de la 12 până la 2, mă gândeam la ce va urma a doua zi…
Diminează la o cafea l-am observat şi pe Marc`o puţin agitat, chiar crispat schimbându-şi des mimica feţei şi încruntându-se din când în când. Ultimele retuşuri aveau loc la acea ceaşcă…
Drumul până la Spital ni s-a părut o veşnicie deşi în condiţii normale nu făceam mai mult de 20 de minute… La poartă, un gardian cu o privire destul de respingătoare ne-a cerut aprobarea în timp ce ne-a studiat din cap până în picioare. “Trebuie să lăsaţi un act de identitate” ni s-a adresat după care Marc`o s-a grăbit să îl lase, totodată semnând într-un caiet… Ne-a spus Gardianul unde trebuie să mergem desenându-ne pe o coală de hârtie traseul. Spitalui arăta înfiorător, parcă era ceva centru de cercetări pe cobai. Înfricoşător loc… Am urmat traseul pe care ni l-a prezentat gardianul şi ajungem în dreptul unei uşi de pe care era luată jos plăcuţa cu numele şi funcţia celui din spatele ei. Batem la uşă şi ne răspunde o doamnă în engleză “da! intraţi!”
Ne facem curaj şi deschidem uşa. Intrăm înăuntru şu când o văd pe doamna din spatele biroului stând pe un scaun şi uitându-se la noi am înlemnit, chiar nu am mai putut face niciun pas. Marc`o la fel ca şi mine, parcă am fost hipnotizaţi la vederea chipului femeii. De ce? Pentru că femeia respectivă era Miky!

Astăzi mi-am luat zi liberă, zi în care o să stau pe chat cu Mirr, suntem de aproape o lună aici şi nu am reuşit să vorbesc cu ea decât foarte rar…
Marc`o s-a retras azi foarte de dimineaţă deşi e duminică, mi-a transmis că o să plece în oraş, a spus că vrea să verifice ceva… L-am atenţionat să nu facă gesturi necugetate sau să ia acţiunea pe cont propriu. A plecat zâmbind spunându-mi că nu am de ce să-mi fac griji. S-a urcat în maşină şi am plecat spre sudul oraşului…
Chiar aseară stăteam cu el şi priveam planul clădirii spitalului făcându-ne diverse planuri… dacă nu ere Underground-ul la mijloc am fi intrat prin efracţie într-o noapte dar sunt ei şefii aici şi dacă ne prind putem să pierdem chiar şi licenţa de organizaţie anti-teroristă. Marc`o zice că ar trebui să riscăm dar sunt foarte sceptic în privinţa reuşitei pentru că vor afla cei din Underground că am fost pe aici…
E o situaţie grea aici, după atâta timp şi nu avem rezultate notabile şi nici soluţii în această misiune, perioada de preludiu se prelungeşte…
Chiar marţea trecută am făcut o plimbare cu maşina prin faţa spitalului şi am făcut câteva poze… Avem un plan de situaţie al zonei, chiar în spatele spitalului sunt nişte ruine unde vom „cerceta” provenienţa lor. Spitalul arată înfiorător, e genul de clădire care îţi dă fiori, atât la propriu cât şi la figurat. E o clădire nouă, construită în 1962 însă nu a mai fost renovată de mult, chiar observ vopseaua de pe elementele de tâmplărie ce s-a crăpat în timp sau rugina de la burlanele de apă. Totul pare de izbelişte aici dar nu e chiar aşa, sunt camere de filmat peste tot, nu poţi face nicio mişcare în plus…
Joi am vorbit pe messenger cu Generalul transmiţându-i ultimele noutăţi de aici, nu ne presează cerându-ne rezultate pentru că ştie de dificultatea acestei misiuni dar mi-a cerut să îi trimit raportul până marţi. Ce ciudă mi-e că nu pot să îi ofer rapoarte mai consistente cu rezultate notabile pentru organizaţie…
M-am dus pe balcon să fumez o ţigară când aud uşa deschizându-se brusc… era Marc`o, se apropie de uşa balconului şi zice “G, m-am gândit la o soluţie, trimite-i Amiralului planul şi pozele spitalului pe mail şi spune-i să creeze în laborator date virtuale cum că sub acest spital s-ar afla ruine din perioada dinastiei Han… ai încredere în mine, dacă Amiralul „fabrică” datele alea cu poze şi tot ce ţine de asta ne-am scos. Am câteva idei…”
Mă uit puţin nedumerit la el şi îi zic
- Ţi-a luat mult până să te gândeşti la asta?
- Nu, doar 5 minute… îmi zice râzând…
- OK, şi chiar dacă o să ai datele, ce o să faci? Intrii în spital şi după aia… ?
- Dă-mi lista cu asistentele alea… tre` să fie vreuna nemăritată…
- Ai înebunit???
- Ai încredere, dacă dăm greş, plătesc eu eşecul acestei misiuni, am un cont în ţară destul de gras după misiunea din Bulgaria din `91, cont de care nici nu m-am atins!
- OK, pasul acesta îl accept, dar Amiralul nu e la muncă duminica, aşa că până mâine dimineaţă nu facem nimic dar în 2-3 zile o să rezolve această acţiune, îl cunosc pe Amiral!
- Da, aşa e… G, lasă-mă pe mine cu laptop-ul pentru câteva ore să caut datele alea…
- OK, am plecat în oraş, sper că e benzină în rezervor că data trecută m-ai lăsat fără combustibil şi a trebuit să împing maşina până la benzinărie…
G out!
Nume de cod: 1952050308

Iată că a trecut deja o săptămână pe meleaguri vietnameze, o săptămână departe de casă în cea mai periculoasă misiune din ultimii ani…
Diseară trebuie să scriu concluziile primei săptămâni, gr. Maxim mi-a şi transmis deja un email cerându-mi să îi trimit raportul primelor zile…
Nu am avut probleme la aeroport, actele realizate de Amiral au fost perfecte, nu am avut probleme nici la graniţa vietnameză, chiar le-am dat vameşilor câteva brelocuri cu Dracula şi fluiere de lemn, doar eram arheologi români. Aşa am scăpat fără să le dăm şpagă însă ne-au controlat în bagaje. Nu prea aveau ce să găsească la noi în afară de obiecte artizanale româneşti, brelocuri, şterguri etc. Doar un laptop am avut la noi însă fără date de-ale WWT în el, aceasta este procedura organizaţiei ca în fiecare misiune să se meargă doar cu un laptop ce se va lega apoi cu ajutorul internetului la serverul privat al Organizaţiei…
Ne-am cazat la o pensiune de lemn de la marginea oraşului Hanoi numită “Old wood”, este destul de rudimentar aici dar măcar avem linişte… Şi au şi internet însă ce este interesant e faptul că există duşuri doar pe palier dar au piscină afară acoperită! Ce i-ar fi plăcut la Tudor aici să se bălăcească, adoră piscinele…
Am cumpărat o maşină de la un shop chiar a doua zi de când am ajuns cu 900 de dolari… e din 1986 dar merge foarte bine şi am plecat în cercetare prin oraş să studiem zona în care aveam de acţionat.
În a treia zi am fost la Primăria din localitate şi am cerut avize pentru cercetări la unele ruine din oraş. Pentru că aveam nevoie de aceste avize în regim de urgenţă am dat 100 de dolari şpagă pentru a le obţine în câteva ore. Altfel aveam de aşteptat vreo 2 sau 3 zile…
Fiind turişti, lumea se uită puţin ciudat la noi, negustorii ne opresc pe străzi să ne vândă tot felul de lucruri iar hoţii de buzunare sunt prin toate pieţele, nu e chiar un rai aici…
Deja ne-am făcut câţiva prieteni, tipul de la barul de lângă hotelul nostru ne salută în româeşte… Noroc cu Marc`o că mai ştie ceva română de când a fost într-o misiune în Bulgaria prin 1991 când a trebuit să prindă câţiva traficanţi de benzină, blugi şi alcool contrafăcut de pe Dunăre, aduse din România. I-a învăţat pe vietnamezi înjurături şi s-au duelat într-un concurs de scuipat spunându-le că la noi e ca un sport naţional…
Am căutat mult după un restaurant cu mâncare normală că nu am găsit numai câini şi mâţe şi tot felul de legume de-a lor. Cred că dacă ar fi văzut Tudor s-ar fi urcat în primul avion şi s-ar fi întors acasă…
Lăsând gluma la o parte… aveam de îndeplinit o misiune… aveam de intrat în spitalul unde a fost internat Cody dar nu aveam niciun plan. Deocamdată eram în zilele “de tatonare” a terenului, trebua să ne obişnuim cu fusul orar, clima şi oamenii de aici şi ce era mai important, să se obişnuiască şi ei cu noi…
G out
Nume de cod: 1941120208

Toate lucrurile erau puse la punct pentru această periculoasă misiune, o misiune de gradul 5, ne aşteaptă un Viet Nam foarte neprietenos, un teritoriu aparţinând Underground-ului. Nu ne va fi uşor deloc, cei de aici n-or să colaboreze cu WWT-ul deci ne trebuie alte planuri pentru a obţine informaţiile ce ne interesează legate de Cody, vărul fostului terorist L…
Duminică dimineaţă am primit actele de la Amiral, lucrase toată noaptea la ele, a făcut o treabă foarte bună în laborator împreună cu echipa lui. Deşi l-am lăudat pentru treaba bună mi-a transmis că aşteaptă banii pentru a pune la punct Laboratorul. I-am spus că trebuie să primim banii de la cazul Uji, însă suntem în război cu Underground-ul cum că şi SPPD ar fi avut partea sa de bani din misiunea aia… oricum a trecut mai mult de un an de atunci şi încă nu s-a rezolvat nimic…
Ce stare aiurea am că trebuie să merg în Viet Nam, e prima dată când vizitez aceste teritorii şi al doilea caz în aceste ţinuturi după cel din 1981 când oamenii WWT au avut un caz forte greu de rezolvat, trebuia prins un mare traficant de droguri, Gutierez, un columbian de 28 de ani ce a fugit din Columbia fiind urmărit de forţele de ordine locale pentru trafic cu stupefiante prin cartierele mărginaşe ale Medelinului şi pentru proxenetism. A intrat apoi pe fir WWT după ce a aruncat în aer două maşini ale poliţiei capitalei cu explozibil cumpărat de la Mambo. După ce a fugit din Columbia s-a ascuns prin Viet Nam, India şi Sri Lanka, fiind prins tocmai în capitala acestei ţări, Colombo, şi omorât într-un schimb de focuri cu cei din echipa WWT… Ulterior s-a mai aflat că făcea contrabandă cu lemn de bambus, a avut 3 neveste, o datorie în Bancă de 2087 de dolari şi avea la mână o parte din poliţiştii unei secţii de poliţie din capitala Columbiei mituindu-i cu cantităţi însemnate cu droguri…
Din 1981 WWT nu a mai avut tangenţe cu această parte de continent până anul trecut când era să moară cei doi agenţi ai noştrii, Mambo aflase de acţiunile WWT şi l-a trimis pe Mexicanu să îi termine.
Şi Marc`o areo stare de nelinişte, e conştient că nu ne mai putem întoarce vii de acolo, e conştient că orice mică greşeală ne poate costa eliminarea.
Recunosc, mi-e teamă, chiar mai teamă decât atunci când l-am capturat pe L în Dealul Mockrei acu` 4 ani.
Diseară o să decolăm… nevasta-mea Mirr este foarte tristă, ieri seară i-am văzut ochii umezi de lacrimi, e conştientă şi ea de periculozitatea acestei misiuni, ar veni si ea dar i-am spus să rămână în ţară să se ocupe împreună cu Bob şi Priscilia de Dosarul Shomaj şi de Dimitr iar Van Dyk şi Greuceanu o să continue cercetările legate de “Cazul 1A” în timp ce gr. Maxim are misiunea de a căuta înlocuitor pentru Izvoreanu.
Este dimineaţa zilei de 4 februarie, poate ultima zi când vom vedea răsăritul soarelui în această ţară…
Nume de cod: 1053050208
G out!

Săptămâna aceasta l-am pierdut pe Izvoreanu care a plecat la Security Warning, chiar ieri şi-a făcut lichidarea după care şi-a predat toate lucrurile magazionerului.
N-am reuşit să-l conving să rămână, chiar am încercat să-l motivez cu 15% la salar. Dacă accepta ar fi câştigat cel mai bine după mine, Van Dyk şi Maxim, 7.500 de dolari pe lună net dar mi-a spus că nu banii sunt la mijloc ci onoarea lui. Am văzut că nu mai e cale de întoarcere deci nu am mai insistat…
După această plecare vreau neapărat să “transfer” un nou membru la Organizaţie până prin martie, o să se ocupe gr. Maxim de problemă cât timp voi lipsi din ţară…

Abia acum am reuşit să reiau “Dosarul Viet Nam” să îl studiez, am fost foarte ocupat în ultimele luni legate de Cazul 1A…
A fost primul caz ratat din anul trecut, prima nereuşită ce a avut loc în martie când era să îmi pierd doi oameni pe Izvoreanu şi Amiralul într-o explozie pusă la cale de oamenii lui Mambo.
Misiunea lor era să adune informaţii referitoare la vărul fostului mare terorist L pe numele său Cody ce a fost internat la un ospiciu din Viet Nam în 1984 de unde a evadat omorând 4 doctori cu un stingător. De atunci nu s-a mai auzit nimic de el însă s-a zvonit că s-ar fi raliat cu M zis şi L niñiO (fratele lui L) şi acum cică fac echipă cu marele terorist Mambo.
Fosta mea nevastă Miki Miky a aflat (nici în ziua de azi nu ştiu de unde) că Mambo e pe urmele celor 2 şi a plecat în Viet Nam să îi salveze. A reuşit să îi scape de la moarte însă explozia a avut loc în camera în care s-au cazat ei, la ora 4:32 a zilei de 17 martie… În acea zi cei doi ar fi trebuit să meargă la spital pentru a cerceta circumstanţele evadării lui Cody însă nu au mai apucat deoarece s-au întors urgent în ţară în acea noapte…
Cu nostalgie citeam ultimele rânduri din Dosar… mi-am pierdut atunci nevasta şi un om de valoare la Organizaţie. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea după acea misiune, cine a îndrumat-o să se comporte aşa, nu pot să înţeleg ce a fost în capul ei de a ales alt drum şi sper să port vreodată o discuţie cu ea să îmi spună ce s-a întâmplat de fapt atunci…
Lăsând melancolia deoparte mi-am făcut planul pentru misiunea din Viet Nam, o să merg doar eu cu Marc`o pe 4 februarie, deja am dat datele Amiralului să le prelucreze în Laborator, realizându-ne o nouă identitate, o să fim în această misiune doi arheologi români pe numele lor Petru şi Pavel şi scopul vizitei noastre va fi legat de studiul dinastiei Han. Deja Bob s-a pus să caute date pe internet cu privire la acest subiect…
Nu ne va fi uşor pentru că asiaticii nu vor să colaboreze cu WWT-ul, cei din Security Warning ne-au tras-o şi au semnat contract cu autorităţile locale imediat după incident… asta e, au fost mai rapizi ca noi… Viet Nam e acum teritoriul Underground-ului. Va trebui să ne descurcăm deci pe cont propriu… ca în misiunea din Thailanda de altfel…
G out!
Nume de cod: 2026280108

După un week-end petrecut în Arhiva organizaţiei în care am dormit vreo 5 ore cumulat mă întorc acasă să-mi refac forţele, aveam nevoie de un somn bun şi o pauză de o zi în care să nu fac nimic.
Ajung abia luni dimineaţă pe la 4, îmi închid telefonul să nu mă deranjeze nimeni şi mă pun la somn. Pe la 7:30 mă trezesc brusc deoarece pagerul mă anunţase că am un mesaj (uitasem să-l închid). Era de la câinele vorbitor, Tudor, părea foarte nervos pe Izvoreanu, mesajul lui suna astfel “Comandante, nu mai pot să lucrez cu Izvoreanu, este de nesuportat, îmi dau demisia din WWT… La 9 o să vin la Sediu cu cererea. Tudor”
Mă ridic din pat destul de greu, beau rapid o cafea, noroc că mi-a lăsat Mirr că nu eram în stare să îmi fac alta şi mă duc la Sediu să rezolv problema. Pe drum îl sun pe Izoreanu să se prezinte la mine la birou la 9 să văd care e problema celor 2… Întotdeauna i-am trimis în misiuni diferite… doar să nu se întâlnească deoarece de fiecare dată ieşeau scântei…
Apare Tudor pe la 8:45 cu cererea şi mi-o înmânează. O iau şi o rup.
- Ce naiba, Tudor, renunţi aşa uşor?
- Comandante, tu nu ştii cum se poartă, pe lângă că nu face nimic cum trebuie tot comentează…
- OK, astăzi e şedinţă… să văd fiecare ce are de zis…
- Cu el în cameră nu mai stau… nu vin la nicio şedinţă…
- Doar n-o să pleci ca un laş…? Vreau să văd punctul de vedere a fiecăruia, atâta tot…
Tudor şi-a dat acceptul până la urmă să participe la şedinţă… Apare şi Izvoreanu şi cum îl vede pe câine se răsteşte la el.
- Hei! Calm, Izvoreanule, am venit să discutăm, n-am chef de scandal la mine-n sediu…
- Dacă ştiam că vine potaia nu veneam…
- Să te ia dracu, umflatule, zise Tudor…
- Terminaţi! Ia, amândoi în biroul meu…
I-am pus pe fiecare în colţuri opuse în birou şi le-am ascultat punctele de vedere. Cert este că nu am ajuns la nicio concluzie, practic nu era cale de împăcare pentru cei 2. Le-am propus să se dueleze într-un fel, care va câştiga să fie “Cel mai bun”, mă săturasem şi eu câte scandaluri au avut loc între ei, câte certuri şi bătăi.
Au căzut de acord să termine tot scandalul acesta cu o partidă de skandenberg . Le-am făcut loc la mine la birou explicându-le regulile…
Partida începe cu Izvoreanu în prin plan care îl ia tare pe câine de la început şi mai gata să îi pună laba jos însă în ultimul moment îl opreşte pe acesta şi echilibează meciul forţându-i mâna şi ridicându-se câţiva centimetri. Trecuseră vreo 4 minute, Tudor parcă a prins putere şi se ridica centimetru cu centimetru, câştigându-şi terenul. După alte 2 minute, s-a ajuns de unde s-a plecat, la echilibru…. Şi odată ajuns sus, Tudor face o mişcare demnă de filmele cu arte marţiale şi-l pune la pământ, rupându-mi chiar biroul, cu aşa forţă a acţionat…
- G, îmi dau demisia, nu pot suporta o astfel de înfrângere, plec la Security Warning, de curând am primit o ofertă de la ei… nu pot lucra la aceeaşi organizaţie cu potaia…
- Izvoreanule, eu zic să te mai gândeşti, nu renunţa tocmai acuma…
- Nu se mai poate continua… îmi pare rău. De la 1 februarie mă prezint la noul meu loc de muncă… Ai scăpat de mine fraiere…
- Fraier îi taică-tu că nu şi-a pus prezervativ când te-a făcut pe tine…
- Hei, terminaţi, iar începeţi. Tudor, ia du-te cu Laura şi Marc`o la Jayyl, faceţi o plimbare până acolo, o să îţi spună ei ce e de făcut. Iar tu Izvoreanule, te aştept după-masă la discuţii, trebuie să punem la punct unele lucruri. Te aştept…
G out
Nume de cod: 1157200108