# S.T.Î.L.P.U.

Săptămâna aceasta l-am pierdut pe Izvoreanu care a plecat la Security Warning, chiar ieri şi-a făcut lichidarea după care şi-a predat toate lucrurile magazionerului.
N-am reuşit să-l conving să rămână, chiar am încercat să-l motivez cu 15% la salar. Dacă accepta ar fi câştigat cel mai bine după mine, Van Dyk şi Maxim, 7.500 de dolari pe lună net dar mi-a spus că nu banii sunt la mijloc ci onoarea lui. Am văzut că nu mai e cale de întoarcere deci nu am mai insistat…
După această plecare vreau neapărat să “transfer” un nou membru la Organizaţie până prin martie, o să se ocupe gr. Maxim de problemă cât timp voi lipsi din ţară…

Abia acum am reuşit să reiau “Dosarul Viet Nam” să îl studiez, am fost foarte ocupat în ultimele luni legate de Cazul 1A…
A fost primul caz ratat din anul trecut, prima nereuşită ce a avut loc în martie când era să îmi pierd doi oameni pe Izvoreanu şi Amiralul într-o explozie pusă la cale de oamenii lui Mambo.
Misiunea lor era să adune informaţii referitoare la vărul fostului mare terorist L pe numele său Cody ce a fost internat la un ospiciu din Viet Nam în 1984 de unde a evadat omorând 4 doctori cu un stingător. De atunci nu s-a mai auzit nimic de el însă s-a zvonit că s-ar fi raliat cu M zis şi L niñiO (fratele lui L) şi acum cică fac echipă cu marele terorist Mambo.
Fosta mea nevastă Miki Miky a aflat (nici în ziua de azi nu ştiu de unde) că Mambo e pe urmele celor 2 şi a plecat în Viet Nam să îi salveze. A reuşit să îi scape de la moarte însă explozia a avut loc în camera în care s-au cazat ei, la ora 4:32 a zilei de 17 martie… În acea zi cei doi ar fi trebuit să meargă la spital pentru a cerceta circumstanţele evadării lui Cody însă nu au mai apucat deoarece s-au întors urgent în ţară în acea noapte…
Cu nostalgie citeam ultimele rânduri din Dosar… mi-am pierdut atunci nevasta şi un om de valoare la Organizaţie. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea după acea misiune, cine a îndrumat-o să se comporte aşa, nu pot să înţeleg ce a fost în capul ei de a ales alt drum şi sper să port vreodată o discuţie cu ea să îmi spună ce s-a întâmplat de fapt atunci…
Lăsând melancolia deoparte mi-am făcut planul pentru misiunea din Viet Nam, o să merg doar eu cu Marc`o pe 4 februarie, deja am dat datele Amiralului să le prelucreze în Laborator, realizându-ne o nouă identitate, o să fim în această misiune doi arheologi români pe numele lor Petru şi Pavel şi scopul vizitei noastre va fi legat de studiul dinastiei Han. Deja Bob s-a pus să caute date pe internet cu privire la acest subiect…
Nu ne va fi uşor pentru că asiaticii nu vor să colaboreze cu WWT-ul, cei din Security Warning ne-au tras-o şi au semnat contract cu autorităţile locale imediat după incident… asta e, au fost mai rapizi ca noi… Viet Nam e acum teritoriul Underground-ului. Va trebui să ne descurcăm deci pe cont propriu… ca în misiunea din Thailanda de altfel…
G out!
Nume de cod: 2026280108

După un week-end petrecut în Arhiva organizaţiei în care am dormit vreo 5 ore cumulat mă întorc acasă să-mi refac forţele, aveam nevoie de un somn bun şi o pauză de o zi în care să nu fac nimic.
Ajung abia luni dimineaţă pe la 4, îmi închid telefonul să nu mă deranjeze nimeni şi mă pun la somn. Pe la 7:30 mă trezesc brusc deoarece pagerul mă anunţase că am un mesaj (uitasem să-l închid). Era de la câinele vorbitor, Tudor, părea foarte nervos pe Izvoreanu, mesajul lui suna astfel “Comandante, nu mai pot să lucrez cu Izvoreanu, este de nesuportat, îmi dau demisia din WWT… La 9 o să vin la Sediu cu cererea. Tudor”
Mă ridic din pat destul de greu, beau rapid o cafea, noroc că mi-a lăsat Mirr că nu eram în stare să îmi fac alta şi mă duc la Sediu să rezolv problema. Pe drum îl sun pe Izoreanu să se prezinte la mine la birou la 9 să văd care e problema celor 2… Întotdeauna i-am trimis în misiuni diferite… doar să nu se întâlnească deoarece de fiecare dată ieşeau scântei…
Apare Tudor pe la 8:45 cu cererea şi mi-o înmânează. O iau şi o rup.
- Ce naiba, Tudor, renunţi aşa uşor?
- Comandante, tu nu ştii cum se poartă, pe lângă că nu face nimic cum trebuie tot comentează…
- OK, astăzi e şedinţă… să văd fiecare ce are de zis…
- Cu el în cameră nu mai stau… nu vin la nicio şedinţă…
- Doar n-o să pleci ca un laş…? Vreau să văd punctul de vedere a fiecăruia, atâta tot…
Tudor şi-a dat acceptul până la urmă să participe la şedinţă… Apare şi Izvoreanu şi cum îl vede pe câine se răsteşte la el.
- Hei! Calm, Izvoreanule, am venit să discutăm, n-am chef de scandal la mine-n sediu…
- Dacă ştiam că vine potaia nu veneam…
- Să te ia dracu, umflatule, zise Tudor…
- Terminaţi! Ia, amândoi în biroul meu…
I-am pus pe fiecare în colţuri opuse în birou şi le-am ascultat punctele de vedere. Cert este că nu am ajuns la nicio concluzie, practic nu era cale de împăcare pentru cei 2. Le-am propus să se dueleze într-un fel, care va câştiga să fie “Cel mai bun”, mă săturasem şi eu câte scandaluri au avut loc între ei, câte certuri şi bătăi.
Au căzut de acord să termine tot scandalul acesta cu o partidă de skandenberg . Le-am făcut loc la mine la birou explicându-le regulile…
Partida începe cu Izvoreanu în prin plan care îl ia tare pe câine de la început şi mai gata să îi pună laba jos însă în ultimul moment îl opreşte pe acesta şi echilibează meciul forţându-i mâna şi ridicându-se câţiva centimetri. Trecuseră vreo 4 minute, Tudor parcă a prins putere şi se ridica centimetru cu centimetru, câştigându-şi terenul. După alte 2 minute, s-a ajuns de unde s-a plecat, la echilibru…. Şi odată ajuns sus, Tudor face o mişcare demnă de filmele cu arte marţiale şi-l pune la pământ, rupându-mi chiar biroul, cu aşa forţă a acţionat…
- G, îmi dau demisia, nu pot suporta o astfel de înfrângere, plec la Security Warning, de curând am primit o ofertă de la ei… nu pot lucra la aceeaşi organizaţie cu potaia…
- Izvoreanule, eu zic să te mai gândeşti, nu renunţa tocmai acuma…
- Nu se mai poate continua… îmi pare rău. De la 1 februarie mă prezint la noul meu loc de muncă… Ai scăpat de mine fraiere…
- Fraier îi taică-tu că nu şi-a pus prezervativ când te-a făcut pe tine…
- Hei, terminaţi, iar începeţi. Tudor, ia du-te cu Laura şi Marc`o la Jayyl, faceţi o plimbare până acolo, o să îţi spună ei ce e de făcut. Iar tu Izvoreanule, te aştept după-masă la discuţii, trebuie să punem la punct unele lucruri. Te aştept…
G out
Nume de cod: 1157200108

Nici nu m-am trezit bine de dimineaţă că sună telefonul. Era Greuceanu, mă sunase de la închisoarea Jayyl, spunându-mi că are noutăţi obţinute de la Shomaj. Mă îmbrac rapid şi în linişte să nu-mi trezesc nevasta şi o tai la închisoare. Afară era un frig inimaginabil, pe bordul maşinii mi-a indicat -17 grade. Şi în plus prind şi aglomeraţie în trafic, deşi era şâmbătă… Fac o oră până la Jayyl deşi drumul acesta îl parcurgeam în condiţii normale în 20 de minute…
Intru în clădire şi primul lucru pe care îl fac e să rog un gardian să îmi pregătească o cafea că acasă nu am mai apucat să beau.
Greuceanu se cam săturase să mă aştepte, de plictiseală s-a pus să joace cărţi cu gardienii…
- Bine că ai venit G, a vorbit iar albanezu`…
- Pe Priscilia nu ai dus-o cu tine să mai scoată şi ea câte ceva de la el…?
- Ea e în Rusia, s-a dus cu Izvoreanu la sediu să-l aducă pe Dimitr în SUA, am reuşit să-l eliberăm de la ospiciul din St. Petersburg…
- Sper că nu i-aţi spus de ultimile noutăţi legate de Gina…!
- Nici vorbă! Stai liniştit…
- Ce aiurea e cazul acesta…
- E aiurea G, dar a vorbit albanezul, ne-a mai dat date despre acea seară, cred că vrea să fie “mântuit” omul nostru…
- Ce date ai…?
- L-am înregistrat că n-aveam chef să scriu tot ce zice…
- Bagă să vedem…
- OK, hai cu mine că am lăsat în alt birou toate lucrurile…
Izvoranu dădu drumul la înregistrare timp în care m-am pus să fumez o ţigară, că vorba aia “ţigară fără cafea nu merge”.
“Era 3 aprilie, la 2 zile de la celebrul caz, stăteam într-un bar din Sofia, nu-i mai reţin numele. Dar acuma este un magazin de reparat telefoane, cel puţin aşa era în 2004 când am fost ultima dată în Bulgaria. Eram eu, L, şoferul de pe acea maşină pe numele său Serghei Tittov, cu doi de “t”, fost şofer în armată şi la o Fabrică de îmbuteliat apă minerală din Bulgaria şi amanta lui L, Svetlana. Trebuia L să se întâlnească cu cineva ce se pare, s-ar fi aflat în spatele masacrului dar nu-i ştiu decât numele de cod al lui, Beautiful Coyote 55. După vreo 25 de minute ce ne-am aşezat la masă apare un tip cu un sombrero pe cap, un tricou cu o maşină de spălat imprimat în faţă, nişte pantaloni scurţi de blugi, şlapi chinezeşti în picioare şi cu o servietă în mână, plină de bani. Se apropie de L şi-l îmbrăţişează ca şi când nu l-a văzut de multă vreme, apoi dă mâna cu noi doi si o sărută pe obraz pe Svetlana…
Se aşează lângă L şi comandă ceva spirtos însă ne-a spus că nu poate să stea că îl aşteaptă şoferul afară… I-a înmânat lui L servieta după care i-a spus că restul de bani sunt într-un cont sigur dintr-o Bancă din Cehia, iar parola de la cont e CNP-ul lui, şi-a sorbit paharul şi a părăsit barul imediat după aceea, fără a da mâna cu noi, doar ne-a salutat…”
Greuceanu opreşte înregistrarea şi se ridică de la masă după care făcu câţiva paşi şi se propteşte de caloriferul din încăpere..
- Ce zici G?
- Zic că iar o să îmi petrec week-end-ul în Arhivă…
- Te susţin, comandante… mai avem o sticlă de Absint… cred că o să ne ajungă…
Nume de cod: 2311110108
G out!

Deşi era Ajunul Crăciunului şi trebuia să merg la cumpărături cu nevasta-mea Mirr, am lăsat-o pe ea să “bântuie” prin market-uri deoarece eu aveam de rezolvat unele probleme la sediul central din New York. De dimineaţă m-a sunat Marc`o să-mi spună că are toate datele legate de teroristul mort în închisoare la noi şi a pregătit dosarul. Nu am terminat bine de vorbit cu el că sună din nou telefonul: era Maxim ce m-a rugat să mă deghizez în Moş Crăciun pentru nepotul său. Nici n-am vrut să aud la început dar până la urmă m-am lăsat convins, pe vremuri mai aveam astfel de activităţi…
Ajung la sediu la 10:00, Van Dyk şi Marc`o erau deja la mine în birou şi mă aşteptau. Îmi prezintă un dosar în care concluziile erau destul de clare referitoare la acest caz - moarte prin otrăvire. Fusese drogat când l-am capturat noi, cu extasy, luase două pastile înainte de atentat iar după ce l-am interogat eu şi am plecat de la închisoare şi-a înfipt un ac cu otravă ce conţinea tetradioxină murind la foarte scurt timp. O întrebare tronează acum: de unde avusese otrava căci a fost percheziţionat înainte de a-l închide în celulă?
Nu termin bine de citit raportul că aud o gălăgie de nedescris pe hol. Ies afară din birou şi îi observ pe Izvoreanu şi pe Amiral fluierând şi râzând de mama focului în timp ce priveau înspre scări. Lângă fereastră era Greuceanu cu nepotul lui Maxim de 5 ani şi încerca să-l convingă că nu există Moş Crăciun…
Mă apropi şi eu de scări şi ce să văd: un brad cu… picioare… “Bine că râdeţi fraierilor, n-aţi putut să coborâţi după pom, bine că a trebuit să urc eu 3 etaje cu el” spuse Tudor câinele vorbitor dintre crengi. ” De ce n-ai venit cu liftul?” întrebă ironic Izvoreanu. “Pentru că n-ajung la butoane, umflatule. “Oooo, potaie arată-le cum dansai tu pe “meñaito” când ne-am lansat la München. “Măcar eu am dansat, tu ai stat deoparte şi ai mâncat, doar era mâncare gratis”…
M-am băgat între ei să aplanez conflictul, cei doi nu se înţeleg deloc, întotdeauna am încercat să evit întâlnirea dintre ei… Le-am spus că totuşi, mâine e Crăciunul şi să nu se tot certe că nu e moral. La ora 22:00 era petrecerea de sfârşit de an, organizată la restaurantul organizaţiei. Va fi petrecerea unui prim an destul de reuşit zic eu…
Nume de cod: 1123251207
G out!

Urăsc perioada aceasta a sărbătorilor de iarnă cu toată agitaţia specifică, îmi dă o stare de dezorientare ceva de groază. Ba mă sună unu, ba altul să îmi ureze sărbători fericite şi aşa telefonul e roşu că zornăie toată ziua, avem atâtea cazuri…

Mă mai sună şi ăia de la Trondheim să mă întrebe dacă primesc tichete cadou de Crăciun, le spun să îl contacteze pe Amiral să le dea el detaliile, l-am pedepsit să se ocupe cu astea dar e tot în laboratorul lui… nu mai ascultă de nimeni. O să îl transfer la TCO să se ocupe cu developarea fotografiilor dacă s-a săturat de WWT. Nimeni nu mai vrea să lucreze cu el….

Mi-e dor de un personaj ca Miky, fata asta se dedica în tot ceea ce făcea… mai rar aşa caracter… păcat pentru ca am pierdut un om de valoare. Chiar nimic nu mai ştiu de ea după despărţire…

Revenind la oile noastre, ieri seară mă sună Tolstoi de la sediu şi spune să mergem în centru, la magazinul “Roşu” (magazinul unde toţi angajaţii erau îmbrăcaţi în Moş Crăciuni, muzica de sărbătoare, tot felul de globuri şi chestii multicolore – chiar uram magazinul ăsta), unde a avut loc un atac terorist, sania cu renii din faţa magazinului a fost aruncată în aer. Nu mi-a dat mai multe detalii….

L-am chemat şi pe Amiral cu mine să pot să îi transmit decizia mea de a-l transera la TCO pentru următorul an… Pe drum tot mi-a reproşat dotarea veche a laboratoarelor şi condiţiile precare pe care WWT-ul le are… “Dacă tot cu metodele astea vechi lucraţi nu facem nicio treabă. Şi la Secţine am avut condiţii mai bune în 2002, ce tot spre mine arătaţi cu degetul că nu mă implic? Dacă ies din laborator se dărâmă pe ăştia. Numai amatori avem la organizaţie pe parte de cercetare. Fă ceva şi nu imi mai trimite studenţi pe cap că toată ziua ascultă muzică la iPod. Ori pui laboratorul la punct şi mai aduci câţiva oameni ori plec… O să mă ocup eu de toate dar am nevoie de 890.000 de dolari. Trebuie să te hotărăşti. Nu mai pot lucra cu microscoape din anii 70, producţie Cehoslovacă, nu există altă alternativă… Nu mă mai pune să fac toate rahaturile. De ce mi i-ai pus pe cap pe cei de la Trondheim cu bonurile de masă, ţi-am zis că nu mă ocup… Dacă ai fi cerut să analizăm rămăşiţele găsite în Bulgaria io îi dădeam de capăt cu metodele mele pe care – sincer o spun şi fără modestie, nu le ştie nimeni… ”

Am tăcut tot drumul, nu i-am răspuns la acuze… Ajungem la locul cu pricina, pompierii tocmai au terminat treaba…

Magazinul era distrus aproape în totalitate dar fiind o oră înaintată nu s-au înregistrat victime. Vreo 4 tipi îmbrăcaţi în Moş Crăciuni plângeau lângă un stâlp… Damn, urăsc tipii îmbrăcaţi în Moş Crăciun… ce caz mai avem! Mă apropii de ce a mai rămas din sania artizanală dar vine un poliţist tânăr şi îmi spune că n-am ce să caut acolo după care mă înjură destul de urât. Îl iau de guler şi îi bag legitimaţia de WWT în gură, spărgându-i un dinte după care îi spun “Vrei să o simţi şi în cur? Suntem de la WWT idiotule, poate vrei de mâine să lucrezi ca şi gardian prin Bronx… toţi vă credeţi mari… ia marş de aici” În timp ce mă certam cu poliţistul acesta tânăr, Amiralul era lângă sanie, îşi pusese mănuşile şi preleva probe într-o cutie după care scosese din haină un aparat mic de pe care citea ceva, practic era un breloc ce-l ţinea la chei…

Cei de la TCO tocmai au ajuns şi au început să facă poze…

Se apropie de mine Amiralul şi-mi spune “A fost mâna lui Mambo sau a oamenilor lui, doar el foloseşte şi praf de petardă la confecţionarea explozibilului. Am luat nişte probe…”

Mă trage la o parte şi îmi spune că dacă ar fi avut nu-ştiu-ce aparat, mi-a dat o denumire foarte lungă pe care n-am reţinut-o, ar fi determinat toate caracteristicile acestui explozibil pe care alte aparate nu le determină… şi a început din nou cu criticile la adresa mea că nu pun bazele pe laborator. În acest timp sună telefonul. Erau cei de la Trondheim…

Nume de cod: 1131131207

G out!

Am plecat din Rusia chiar în ziua în care am aflat că Shomaj a fost împlicat în acest caz. I-am lăsat pe cei 3 în St. Petersburg pentru a rezolva eliberarea lui Dimitr. Urma să îi sune pe cei de la WWT Moscova pentru a stabili modul de eliberare a acestuia…
Eu am decolat din St. Petersbug la ora 12:35 cu destinaţia New York, mai precis la închisoarea Jayyl unde era închis Shomaj din martie 2006 Pe aeroport avea să mă aştepte Amiralul, el a rămas în ţară şi lucra împreună cu Marc`o la cazul teroristului mort la noi în închisoare…
Când să ajung aproape de ţară mă sună de la laborator, din Bulgaria şi-mi dau o veste imprevizibilă – rămăşiţele găsite la Plovdiv NU erau a Ginei, toate testele făcute eu ieşit negative. Am încercat să le cer explicaţii însă nu am reuşit să aflu mai multe, cazul nu era al WWT-ului ci a poliţiei locale şi tipa de la laborator nu a putut să îmi dea mai multe detalii. Î-am spus însă să nu sune la Moscova, la organizaţie că o să îmi dea peste cap tot planul de eliberare a lui Dimitr. “Ce întorsătură ia cazul ăsta, cred că suntem blestemaţi, iar am scăzut la Bursă cu 17% datorită acestui dosar…”Ajung pe aeroport la New York unde (curios) mă aştepta Marc`o care mă întâmpină cu o voce gravă “Data viitoare când îl mai laşi pe Amiral să lucreze cu “moi” plec pe teren, nu are rost să îl mai trimiţi cu mine în misiuni, nu mai fac echipă cu el, s-a terminat… Bine că l-ai luat pe Greuceanu în Rusia, doar el făcea toată treaba de birou şi l-ai lăsat pe Amiral care se gândeşte doar la afacerile lui, de cum ai plecat s-a dus în laborator pentru experimentele lui ciudate…”

I-am zis să se liniştească şi să mă ducă urgent la Jayyl că avem probleme cu cazul 1A promiţându-i că o să rezolv situaţia…
Oricum, eram destul de calm iar gândul nu-mi stătea decât la acest caz, Marc`o îmi tot spunea de nemulţumirile lui faţă de Amiral dar nu mai auzeam nimic, eram parcă hipnotizat…

Închisoarea Jayyl - noiembrie 2007

Ajung la închisoare, îl trimit pe Marc`o la sediu spunându-i că o să îl sun să vină după mine să mă ducă înapoi la aeroport după ce o să termin cu Shomaj…
Intru în camera albanezului; a fost foarte surprins când m-a văzut, a încercat chiar să fie ironic spunându-mi ” G, ce onoare…” I-am aruncat un dosar pe care să se uite, acesta îl deschide uşor Îi răspund şi eu “Lasă politeţile, uită-te pe poze că mă grăbesc, mâine dimineaţă trebuie să fiu la St. Petersburg…
Nici n-a vrut să audă, a răsfoit în scârbă dosarul după care mi l-a aruncat fără a scoate vreun cuvânt spunându-mi că nu este interesat să ne ajute că şi aşa o să îşi petreacă restul vieţii în închisoare. Am încercat să îl fac să vorbească spunându-i că o să îl ajut dar mi-a răspuns sec că nu are încredere în mine… Apoi l-am atins în punctul său slab “S-ar putea să îi permit soţiei tale să te viziteze dacă… dar, ai zis că nu vrei să colaborăm… Sau fetiţa ta n-ai vrea să te mai vadă? Deci, chiar vrei să dai cu piciorul în aceste situaţii?” S-a uitat atent la mine şi l-am simţit că vrea să vorbească, i-am adus aminte de clipele când a fost liber şi am încercat să îi narez faptele să pară cât mai lacrimogene… I-am promis până la urmă că o să fac asta pentru el după care m-a întrebat ce doresc să aflu de la el după care mi-a cerut din nou dosarul să se uite mai atent.
“Săracul L, a sfârşit ca un câine… Câte beţii trăgeam cu el prin 93-94, Doamne ce vremuri au fost… când mergeam la vânătoare de fazani…” a zis plin de nostalgie apoi a continuat: “Ori mă crezi ori nu, nu am luat parte la acest caz decât indirect, nu am omorât pe nimeni… Iată povestea:
Era 1 aprilie, pe la 13:10 sună telefonul, era L care mi-a spus să-i fac rost de o maşină mare pentru diseară că are o afacere şi trebuie să transporte ceva. La început am crezut că e o glumă pentru că era 1 aprilie. După ce mi-a explicat în amănunţit că are de dus nişte deşeuri la groapa de gunoi a oraşului i-am zis că îl rezolv că am un prieten ce lucrează la o firmă de materiale de construcţii şi că o să îl ajut dar să facă rost de şofer, mi-a spus că asta nu e o problemă.
M-a luat şi pe mine în seara aceea, eram eu, el şi şoferul… Atunci am văzut care e adevăratul motiv pentru care i-a trebuit maşina. Am rămas surprins, i-am zis că de ce m-a minţit şi că de ce n-a avut încredere în mine. Mi-a spus atunci că s-ar putea ca Secţiunea să fie pe urmele lui şi nu a vrut să rişte… Nu mi-a vorbit despre acest caz, nu mi-a spus dacă el i-a omorât pe acei oameni, nu a mai dezvoltat acest subiect niciodată şi nici eu nu l-am mai forţat să vorbească despre ce s-a întâmplat pe 11 aprilie 1995…

A urmat următorul dialog:
- Pe şofer cum l-a chemat?
- Basti, era neamţ. Fost puşcariaş, închis pentru că maltrata animale…
- Şi de tipa asta ce poţi să îmi zici?
- Nu îmi spune nimic…
- Era unu din personajele ce v-au văzut când aţi descarcat marfa. Fratele ei a scăpat fugind prin pădure…
- A, îmi aduc aminte, chiar şoferul nostru a văzut-o şi am alergat prin pădure după ea , a prins-o L, s-a împiedicat după care a lovit-o în cap cu o bucată de lemn…
- Ati omorât-o?
- Sincer nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, am plecat cu maşina de la groapa de gunoi, pe fată a pus-o în spate, acolo a stat şi L, atunci nu era moartă… Am ajuns în oraş. Mi-a spus L să îi aştept la o cafenea până vin ei că vor să scape de ea. Am aşteptat la cafenea timp în care am completat un joc de tip sudoku, ei s-au întors într-o ora… Mai multe nu ştiu… jur!
Se părea că omul spunea adevărul, nu l-am mai forţat… mi-am zis că o să o trimit pe Priscilia pentru a-l interoga mai “adânc” când o să revină din Rusia.
Am luat dosarul de la el şi am plecat rapid din încăpere, l-am sunat pe Marc`o să mă ducă înapoi la aeroport, trebuia să mă întorc în Rusia, cazul acesta ia întorsături de-a dreptul inimaginabile…!

Nume de cod: 2100061207
G out!

Dimitr cum ne-a văzut intrând a făcut un semn să ne apropiem de o măsuţă de fier şi ne-a invitat să luăm loc pe nişte scaune, de asemenea metalice.
- Doamna Priscilia ce bine îmi pare să vă văd, a trecut ceva vreme de când nu v-am văzut..
- Şi mie îmi pare bine să te întâlnesc Dimitr, ei sunt colegii mei de muncă de la WWT – acolo lucrez acum, nu mai sunt la Köln de 5 ani – el e şeful, cmd. G, ea e soţia lui, ofiţer Mirr, iar el e un coleg, Greuceanu. Care e povestea ta Dimitr, se spunea că după ce te-au internat aici n-ai mai vorbit. Ce s-a întâmplat?- Păcat ca n-aveţi voie decât 15 minute să staţi cu mine dar vreau să vă spun pe scurt ce s-a întâmplat atunci…Doamne, e groaznic… îmi vine foarte des în minte filmul acesta… e dureros, mi-am pierdut sora în acea seară…- Linişteşte-te Dimitr, încercăm să te ajutăm…
- Era seara de 1 aprilie 1995, mă întorceam împreună cu sora-mea de la o bătrână ce o îngrijeam că nu aveam pe nimeni – tatăl meu a murit în 1993, a avut accident cu KAZ-ul, maşina cu care transporta butelii iar mama mea a murit când eu am avut 12 ani. Ne-a promis baba că o să ne lase totul. Era o cunoştinţă bună de-a mamei mele, care era pe jumătate bulgăroaică…
- Tu de când te-ai mutat în Bulgaria, întrebă Mirr?
- Din 1994, în Rusia am vândut tot ce aveam şi ne-am mutat la Sofia să o îngrijim pe bătrână…
Şi era destul de întuneric, aveam de parcurs vreo 2 km pe jos şi aveam de trecut pe lângă o pădure unde era de altfel şi groapa de gunoi a cartierului. Când deodată am văzut nişte lumini. Gina a zis “Oare ce sunt cu luminile astea, e trecut de ora 10.” “Hai să vedem îi zic..”
- Doamne, de nu ne-am fi dus ea ar fi fost şi astăzi în viaţă, a spus Dimitr cu lacrimi în ochi.
- Nu lua vina asupra ta…nu eşti tu răspunzător pentru ce s-a întâmplat, încearcă să ne spui mai departe.
- Ajungem până în locul cu pricina şi ne ascundem după o grămadă de crengi. Era o maşină de 1,5 t, descărca ceva… din unghiul în care eram mi s-a părut că erau ceva cutii de carton, v-am spus, nu se vedea prea bine… La un moment dat i s-a părut Ginei că vede corpuri umane printre cutiile de carton. A ieşit de după crengi încercând să se apropie. Şoferul terminase de descărcat şi a început să facă manevre de îndreptare a camionului… în momentul acela a pus farurile pe sora-mea şi a fost observată de şofer.
- Câţi au fost? Întrebă Greuceanu.
- Cred că 3. Atâţia am văzut eu. S-ar putea să fi fost în cabină 1 sau 2… nu ştiu…
Deci, cum spuneam, sora-mea a fost observată de şofer care a strigat: “L, Shomaj, vedeţi că avem vizitatori… uite-acolo, rezolvaţi problema…” În momentul acela o strig pe Gina şi îi spun să o luăm la fugă prin pădure. Îi zic să se ţină după mine până ieşim de aici…
Cei doi s-au îndreptat înspre locul în care eram noi… noi deja am rupt-o la fugă, ei după noi… La un moment dat o pierd pe Gina, n-am mai simţit-o în spatele meu… alergam… nu m-am oprit m-am întors în spate şi am strigat-o o dată. Nu mi-a răspuns, am continuat să alerg. Aud însă un ţipăt al ei si atunci m-am oprit. Am strigat-o încă o dată după care am rupt-o la fugă cu lacrimi în ochi prin pădure cu mare durere. Am ieşit din pădure şi am alergat pe câmp până nu am mai putut. M-am oprit lângă un podeţ… cei doi mi-au pierdut urma. M-am adăpostit sub acel podeţ şi fiind destul de frig afară pentru această perioadă am dat foc la câteva sticle de plastic şi ceva vreascuri ce le-am găsit pe acolo. Am dormit vreo 3 ore şi după ce m-am trezit am început să alerg în continuare. Am ajuns într-un sat de lângă Sofia şi distrus de durere mi-am bătut un cui în limbă după care am lovit un poliţist cu o cărămidă în cap.
M-au legat şi m-au dus la un ospiciu din Sofia, au zis că sunt nebun… toate testele psihologice la care m-au supus au ieşit negative, au spus că eu mi-am omorât sora şi că am ascuns trupul ei. A fost o perioadă oribilă însă aici eram în siguranţă… probabil că cei 3 încă mă mai căutau…
- Şi în St. Petersburg când ai ajuns? Am întrebat
- În 1999.
- Şi cum ai rezistat? Nu îmi pot imagina…de-a dreptul … n-am cuvinte…
- A fost greu. La început am avut o încăpere de 2×2 în care erau camere video peste tot, îmi urmăreau fiecare mişcare… foarte greu a fost să mă abţin… Şi mai dureros a fost că mi-a pus moartea surorii mele în cârcă… Când am auzit că a fost găsit trupul Ginei am vrut să rup tăcerea şi doar Priscilia a fost singura care mă mai putea ajuta…
De aici de la spital îi ştiu pe toţi: de exemplu tipul de la poartă are o fată de 3 ani înfiată pentru că nevasta-sa nu a putut să aibă copii, doctoriţa care mă îngrijeşte stă la ţară şi are o fermă de cai iar în week-end-uri e damă de companie într-un cartier de lux din Moscova. Gardianul ce v-a dus stă în chirie că şi-a pierdut toţi banii la jocuri de cărţi, are un cont pe hi5 şi stă pe chat cu nopţile. Şi ar mai fi…
Nici nu a terminat fraza că acelaşi gardian care ne-a condus la început în încăperea lui Dimitr ne anunţă că timpul a expirat.
- Promitem că o să te scoatem de aici, o să trimit o echipă de la WWT Moscova să te elibereze de aici… promit! Eşti singurul pion în acest caz controversat! Promit că o să ne întâlnim în curând… O să îţi aduci aminte de cmd. G!
Am ieşit din încăpere foarte emoţionaţi de povestea lui… cu siguranţă că vom afla mai multe însă, abia aştept să îl scoatem din ospiciu… o să mai stăm o vreme prin Rusia! Totul devine interesant…

Nume de cod: 2038251107

G out!

Am ajuns pe 12 noiembrie în jurul orei 11:00 dimineaţa la St. Petersburg. Ne întâlnim cu Priscilia şi Greuceanu în Piaţa Senatului, ei au ajuns de aseară şi s-au cazat la un hotel din oraş.
- Haideţi la o cafea, au aici o cafea excelentă, am băut aseară, să ne aşezăm puţin că afară e foarte frig, am să vă spun ceva… ne întâmpină Priscilia.
- Să intrăm, şi noi suntem obosiţi de pe drum, chiar merge o cafea…
Am intrat într-o cafenea destul de liniştită, doar o muzică instrumentală de balalaică la o intensitate foarte redusă se auzea la o boxă aşezată pe un postament deasupra ferestrei. Comandăm câte o cafea fiecare după care Priscilia începe:
- Astăzi e o zi importantă, poate fi una istorică în ceea ce priveşte cazul 1A… dar să încep cu începutul… Pe 10 noiembrie sună telefonul mobil – era un număr de Rusia… răspund… La capătul celălalt o voce gravă masculină încerca să-mi transmită ceva: “Doamna Priscilia, veniţi vă rog la St. Petersburg, e ceva legat de moartea surorii mele. Vă aştept cât mai curând… nu mai pot vorbi… Sunt la ospiciul Brainstorm. Vă aştept!”
- Păi se spunea că nu poate vorbii… 12 ani de tăcere…
- Nu ştiu Comandante… nu ştiu ce s-a întâmplat…
- Dar de unde îl ştii pe fratele Ginei?
- A fost la mine la cabinet după moartea tatălui său, pe vremea aceea nu eram în Underground, era distrus, nu mai ştia ce să facă. A venit vreo 2 luni la şedinţe după care nu l-am mai văzut. Se plângea că are datorii la Bancă şi că abia îşi permite să mă plătească. Nu i-am luat niciun ban însă. Eu aveam cabinetul la Köln, iar el avea o mătuşă acolo… aşa l-am cunoscut…
- În ce an a fost asta? întrebă Mirr
- În 1993.
- Şi mai păstrezi numărul de mobil de atunci???
- Tipul a sunat la Cabinet, la Köln dar după ce am plecat din Germania am fost la operatorii de telefonie şi le-am spus să redirecţioneze numărul de la fostul cabinet pe telefonul mobil.
- Şi când ai plecat de la Köln? o întreabă aceeaşi Mirr.
- În 2002, atunci m-am transferat la Jayyl, la închisoarea din New York!
- Pe Gina ai văzut-o vreodată pe la cabinetul tău? întrebă Greuceanu
- Nu, niciodată însă îmi povestea fratele-său Dimitr despre ea, îşi iubea foarte mult sora şi lucra zi şi noapte ca să o poată ţine la şcoală. Mi-era aşa milă de el…
- Cu siguranţă că vom afla lucruri noi dim moment ce te-a contactat…
Am băut fiecare cafelele după care am luat un taxi până la ospiciu. Pe chipul Prisciliei citeam emoţie în timp ce Greuceanu îşi pregărea telefonul pentru a înregistra convorbirea cu Dimitr. La poartă a trebuit să completăm nişte formulare ca să ne lase să intrăm… Un gardian ne este ghid… urcăm cu un lift destul de uzat, Greuceanu chiar făcea glume că o să rămânem blocaţi acolo.
Undeva la etajul 4, în capătul holului, la camera 414 se afla închis cel ce ar putea revoluţiona cazul acesta. Gardianul deschide uşile dar înainte de a intra ne dă fiecăruia câte un pistol cu şocuri electrice în caz că ne atacă Dimitr.
Prima intră Priscilia, după ea Mirr…îi fac semn lui Greuceanu să intre şi el după care pătrund şi eu în cameră…
Va urma
Nume de cod: 1253221107
G out!

Am dat de dracul… pentru a câta oara, Doamne… sunt cu vechiul meu jurnal în faţă şi îmi notez toate datele ce le găsesc prin această arhivă despre cazul 1A, un caz ce datează din 1 aprilie 1995, unul din evenimentele cutremurătoare ale istoriei Underground şi mai apoi WWT, un caz ce mi-a adus organizaţia pe minus la Bursă încă de la preluare…
Am notat fiecare cuvânt sau nume ce mi-ar putea fi de folos în desluşirea acestui puzzle deşi parcă nimic nu se leagă, totul e învăluit în mister, de la locul desfăşurării crimelor până la numărul de complici a lui L la comiterea masacrelor…

1995
Se întâmpla pe 1 aprilie când L împreună cu echipa lui (se presupune că a mai avut „ajutoare”, nu se cunosc detalii) a făcut 13 victime , fiind găsite toate într-o groapă de gunoi de la marginea oraşului Sofia. S-a presupus că ar mai fi şi alte victime deoarece s-au găsit bucăţi de haine la locul acela. Locul unde victimele au fost măcelărite nu a fost găsit. S-a cercetat locurile unde L îşi avea ascunzătorile din Dealurile Mockrei, de la Plovdiv sau din Kiev, locuri aflate în apropierea Sofiei…
S-au consemnat 3 pierderi umane, la puţine zile după masacru dintre care 2 se pare că aveau legătură cu acest caz: Peter Balakov şi Gina Delsni, primul cetăţean bulgar iar a doua rusoaică.
Pistele erau puţine… ne puteam mulţumi doar cu presupuneri, ne-am făcut mai multe scenarii, cel mai plauzibil pare a fi că cei doi să fi fost martori la masacru…
Toate cele 13 victime erau de cetăţenie bulgară, având funcţii importante (2 medici, 1 profesor universitar, o învăţătoare, 3 judecători, 2 asistenţi universitari, 4 notari). Se pare că a acţionat repede, probabil că victimele au fost ucise în ziua în care au fost racolate deoarece data dispariţiei lor a fost 2 aprilie în cazul a 9 dintre ele şi 3 aprilie în cazul celorlalte victime.
Un caz ciudat şi foarte încâlcit. Oare ce urmărea L şi echipa lui? Dacă într-adevăr i-a răpit de ce n-a cerut răscumpărare pentru ei? Nu avea logică la prima vedere…

1996
Cazul deja număra peste 334 de pagini… dar nimic concret… trecuse aproape 1 an de la acest caz… noutăţile întârziau să apară… eram tare descurajaţi… nicio pistă nouă deşi la caz lucrau foarte mulţi profesionişti din cadrul Underground, de la gr Tolstoi la Laura Palmer sau cpt. Jon.

1997
SPPD şi Secţiune pierdeau puncte importante la Bursă din cauza acestui caz… după 2 ani şi ceva… nicio noutate, cazul a fost pus în arhivă si clasificat drept “caz neelucidat”…

1998-2001
Nicio organizaţie Underground nu a mai amintit despre acest caz… totul intrase în umbră, totul era sumbru… nimeni nu s-a mai gândit că acest caz va fi vreodată rezolvat.

2002
O înregistrare importantă este cumpărată de la Izvoreanu (tipul ce avea să ajungă în Underground câţiva ani mai târziu), înregistrare ce data din noaptea de 1 aprilie 1995 de la o benzinărie de la care a alimentat L de 25 de dolari în ziua masacrului. În maşină este surprinsă şi amanta lui, Svetlana iar numerele de la maşină erau înregistrate în Polonia şi erau numere de probă însă s-a pierdut urma acestor numere. Despre Svetlana nu s-a mai ştiut nimic, se zvonea că ar fi fugit din ţară sau ca ar fi fost asasinată de traficanţii de droguri…oricum, adevărul era undeva la mijloc…

2003
După 10 luni de cercetări a benzii de la benzinărie, bandă ce a trecut prin 14 laboratoare fiind cercetată fiecare secundă a acestei înregistrări nu s-a descoperit aproape nimic, doar faptul că în ziua crimelor L avea o freză neobişnuită… părul îi era dat peste cap şi modelat cu un gel ieftin, producţie chinezească. În toate fotografiile pe care Underground-ul le avea cu L, teroristul avea aceeaşi frizură… părul îi era aranjat întotdeauna în jos… ciudat… acest lucru ne punea puţin pe gânduri.

2004
Un an istoric prin faptul ca marele terorist L a fost capturat în mai şi executat în noiembrie.
În timpul scurs de la capturare şi până la moartea lui, Underground-ul nu a reuşit să afle nici o informaţie de la el, a fost supus celor mai grele încercări, a fost şi dus la carceră dar tot nu a vorbit. Într-un final a fost executat deoarece organizaţiile teroriste plănuiau sa îl scape de la închisoare… Şi odată cu moartea lui s-a îngropat şi o parte din secretele acestui caz… secrete ce, poate nu le vom afla niciodată!

2005
S-a descoperit 6 minute dintr-o convorbire telefonică ce s-a derulat între L şi Mambo în iulie 1999, în această convorbire L îi spune şefului său că a omorât-o pe Svetlana, amanta lui deoarece a prins-o în pat cu fratele său în relaţii incestuase:
Mambo: - Şi cu Svetlana cum mai e?
L: - E sub pământ, am prins-o când şi-a tras-o cu frate-său.
Mambo: - Du-te…
L: - I-am executat pe amândoi!
Mambo: - Cum i-ai terminat?
L: - I-am tăiat cu drujba! […]
De asemenea este menţionat numele lui Alexei în, citez “
Mambo: - Ce mai şti de Alexei?
L: - E in Rusia, încearca să se ascundă o vreme, cei din WWT sunt pe urmele lui, ei cred ca şi el este implicat în cazul 1A de acum 4 ani… nu am mai vorbit cu el de ceva timp, nu ştiu exact ce e cu el…!
Mambo: - Am nevoie de el să meargă în Australia, am o afacere cu iahturi şi trebuie să-l trimit de urgenţă acolo […]
Într-adevăr WWT-ul l-a bănuit pe marele terorist Alexei că ar fi luat parte la masacrul din 1 aprilie 1995 dar nu avea o pistă precisă… O întrebare trona: De unde ştia L că WWT e pe urmele lui Alexei?

2006
Din nou a intrat în impas acest caz deoarece a fost un an foarte agitat şi plin de evenimente, de la misiunea din Bucureşti ce-l avea drept cap de afiş pe Bags Bani până la evenimentele de la Chicago ce s-au sfârşit cu accidentul în care au decedat 11 membrii ai organizaţiei teroriste Ujipura. A fost un sfârşit de an destul de greu pentru WWT, organizaţie ce s-a ocupat de acest caz…

2007
După descoperirea trupului Ginei din gara de la Plovdiv s-a redeschis cazul, unul controversat ce, iata, a rezistat 12 ani…
Datele sunt puţine referitoare la acea zi însă sper că daca ne vom concentra 90% din echipa WWT pe acest caz sper ca să reuşim măcar să descoperim noi piste care să ne asigure stabilitatea atât la Bursă cât şi un bun prestigiu a organizaţiei. Deşi nu a fost un an prea bogat în evenimente (cazul din Canada a fost un fiasco, fratele lui L nu a fost găsit, probabil că Warehouse i-a dat semnale cum că noi vom merge în cautarea lui)…
Mâine seară o să ne întoarcem în Europa, se pare că fratele Ginei internat într-un ospiciu din St. Petersburg si-a revenit la aflarea veştii că au fost găsite rămăşiţile surorii lui şi acum se pare că vorbeşte după ce 12 ani nu a scot niciun sunet… Pricilia şi Greuceanu sunt deja pe drum iar eu o să ajung mâine seară împreună cu nevasta-mea, ofiter Mirr…
Nume de cod: 1929111107
G out!

După şedinţa din capitala Rusiei ce a durat 14 ore, privind descoperirea corpului Ginei din Plovdiv şi analizarea celebrului caz 1 A, m-am întors cu primul avion în New York, deoarece unul din membrii Al Baneagra ce a participat la un atac terorist seara trecută în Mali asupra unei pieţe, a fost capturat. Atacul s-a derulat la ora 21:14 în centrul capitalei, Bamako. O maşină capcană a explodat în sudul oraşului ucigând 6 persoane şi rănind alte 18.
Ajung la sediu pe la 6 dimineaţă şi mă duc direct în închisoarea organizaţiei, mă întâmpină gardianul:
- Nu ştim ce să ne mai facem cu el… toată noaptea a vorbit singur…
- Nu l-a văzut nimeni?
- A fost pe aici Marc`o şi l-a interogat dar nu a reuşit nimic cu el, nu a vrut să spună nimic… a spus că o să revină!
Îl pun pe gardian să deschidă uşa la teroristul (un tip tânăr, cam la 24-25 de ani) ce stătea în picioare în colţul camerei cu mâna stângă pe perete şi mormăia ceva. Nu a observat că am intrat, era concentrat la monologul lui…
- Hey… !
- Pleacăăăăăăăăăăăăăă… Iisus e supărat pe mine, am visat cu El cu o noapte înainte şi mi-a spus să nu merg în Mali că se va supăra pe mine. Acum e supărat… îmi tot repeta teroristul cu voce tare.
- Hei, vorbeşti cu mine acuma, spune-mi câţi aţi fost…?
- Iisus e supăraaaaaaaaaaaaaaaaaat…….
- Ştiu asta, dar răspunde-mi la ce te-am întrebat…!
- Si mi-a spus să nu merg… acum e supăraaaaaaaaaaaaaaaaaat…
M-am uitat la el la mai atent şi mi s-a părut a fi drogat, avea ochii foarte neclari… la un moment dat disperat şi enervat la culme scot pistolul din teacă şi-l vâr la tip în gură…
- Vorbeşte `tu-ţi gâtu` mă-ti că acuma mă supăr eu si îţi împroşc creerii pe pereţi în câteva secunde…
crezi că îmi pasă de unul ca tine… şi aşa nu mă ajută la nimic persoana ta dacă nu vorbeşti, aşa că nu-mi eşti de niciun folos viu!
- Împuşcă-mă, nu o să-ţi zic nimic…
- O să mori ca un câine, nu ca un erou o să fii renegat de cei de ţeapa ta… fii atent, îţi mai dau o şansă, o să ies la o ţigară cîteva minute timp în care îţi aduni gândurile. Când mă întorc vreau să aud ce mă interesează că de nu o să zugrăvesc pereţii celulei în roşu cu tine, ai înţeles măi băiatule? Şi nu mă fă să mă enervez că îmi strici ziua şi mai am şi altceva de făcut…
Am părăsit clădirea şi mi-am aprins o ţigară în faţa sediului…. eram obosit şi nervos în acelaşi timp, cazul 1A îmi dădea mari bătăi de cap… imaginile rămăşiţei Ginei încă mă urmăreau…
Am stat vreo 10 minute afară timp în care am fumat 3 ţigări şi am urmărit fundurile femeilor ce treceau pe alee ca să mă mai calmeze puţin că eram foarte încordat… aveam nevoie de un somn bun… am deja două nopţi nedormite…
Revin în camera teroristului însă tot nu a vrut să vorbească, repeta într-una acelaşi lucru. Mi-a sărit în ochi tatuajul ce-l avea la mâna dreaptă, era imprimată pe mână litera “M” şi sub ea era scris “Copycat”. Era drogat foarte tare cu o substanţă necunoscută, am chemat un doctor să îi pună un diagnostic… nu se putea vorbi cu el… nu vroia să colaboreze dar nu era nici violent… Îl sun pe Marc`o să revină să îl interogheze şi el căci simţeam că o să plesnesc dacă mai stau cu el în încăpere, aşa nervos eram…
Am plecat de la închisoare pe la 8:30, iar în jurul orei 8:55 mă sună gardianul şi îmi spune că teroristul a murit, cu spume la gură, se pare că a fost otrăvit sau s-a otrăvit el după atac, cu o otravă ce îşi face efectul foarte lent. A fost dus trupul lui la morga organizaţiei şi va fi analizat de medicii noştrii… E un caz ciudat, de când lucrez în lupta anti-teroristă n-am mai întâlnit aşa ceva… L-am pus pe Marc`o şi Greuceanu să se ocupe de acest caz… eu m-am retras la etajul IV a WWT, în arhiva organizaţiei şi am început să refac dosarul 1A. Sper ca în 3 săptămâni să aduc puţină lumină în acest caz pe care o să îl refac cu toate datele pe care le avem din 1995 şi până astăzi… Ceva îmi spune că mai sunt multe de elucidat în acest caz… L este sub pamânt de aproape 2 ani, deci nu mai puteam afla nimic de la el.Una din puţinele greşeli ale Underground-ului a fost condamnarea prematura la moarte a lui… Sperăm că se mai poate îndrepta câte ceva… deşi de la această execuţie a pornit decăderea WWT!
G out!
Nume de cod: 1312181007